ADR Centru: A demarat depunerea de proiecte finanțabile prin POR 2014-2020. Creșterea eficienței energetice a clădirilor de locuințe, o prioritate pentru municipaltățile din Regiunea Centru
Peste 50 de milioane euro fonduri nerambursabile sunt disponibile la nivelul Regiunii Centru pentru finanțarea proiectelor ce urmăresc cresterea eficienței energetice în clădirile rezidențiale (blocuri), îndeosebi a celor care înregistrează consumuri energetice mari. Apelul de proiecte pe prioritatea 3.1 din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, destinat cresterii eficienței energetice în clădirile rezidențiale, a fost lansat în urmă cu două luni, iar la sediul ADR Centru a început depunerea de cereri de finanțare.
Aceste cereri de finanțare se pot depune de către Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT) din mediul urban, respectiv primăriile de orase, municipii din județele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu, fiind elaborate însă în parteneriat cu Asociațiile de proprietari. O cerere de finanțare depusă poate solicita minim 100.000 euro, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect nu poate
depăsi valoarea de 5 milioane euro. Din valoarea totală a proiectului, prin POR 2014-2020 se vor finanța 60% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului, diferența de 40% fiind asigurată de către primării si Asociațiile de proprietari beneficiare. O cerere de finanțare poate include un număr maxim de 10 blocuri, fiecare dintre acestea constituind o „componentă” în cadrul proiectului, dar o primărie care se încadrează în condiţiile de eligibilitate prevăzute în prezentul ghid, poate depune mai multe cereri de finanţare. Sunt eligibile blocurile de locuințe construite între 1950 si 1990, iar proiectele trebuie să urmărească reducerea consumului de agent termic si, în final, a poluării urbane.
După mai puțin de 3 luni de la lansarea acestui domeniu de finanțare, la sediul ADR Centru din Alba Iulia a început depunerea efectivă a cererilor de finanțare. Pe această prioritate de investiții Primăria din Toplița solicită finanțare pentru reabilitarea a nouă blocuri de pe sase străzi din municipiu. În precedenta perioadă de finanțare, Primăria Toplița a mai implementat 3 proiecte din cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană, proiecte în valoare totală de aproximativ 50 milioane lei, prin care s-au modernizat străzile din zona centrală, s-au instalat camere de supraveghere pentru întărirea siguranței publice si o fostă centrală termică de cartier a fost transformată în centru social integrat.
”Acest tip de apel de proiec
te este o continuare a tipului de finanțare acordată prin POR 2007-2013, Axa 1.2, pentru reabilitarea termică a blocurilor. De aceea putem spune că primăriile municipiilor din Regiunea noastră cunosc deja acest apel, iar interesul cetățenilor este foarte mare pentru aceste investiții. Vom asigura atât transferul de bune practici din precedenta perioadă de finanțare si vom sprijini solicitanții de fonduri ca să evite problemele din anii trecuți în implementarea proiectelor. Acum ghidurile sunt simplificate, documentele care trebuie depuse sunt mai puține, iar perioada de evaluare si selecție va fi mai scurtă. Este foarte important faptul că a început depunerea cererilor de finanțare, lucru care va duce si la începerea investițiilor în zonele urbane, cât mai curând posibil, după încheierea perioadei de evaluare”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
Contractarea proiectelor pe această prioritate de investiții se va face pe principiul ”primul venit, primul servit”, iar apelul va fi deschis depunerii pe o perioadă de 6 luni, până în 16 noiembrie 2016, ora 10.00. Ținând cont de importanța acestei priorități de investiții la nivel regional, în scurt timp, la sediul Agenției vor mai fi depuse cereri de finanțare în acest domeniu. În cadrul POR 2014-2020 sunt lansate prioritățile ce vizează finanțarea proiectelor de eficiență energetică a clădirilor si iluminatului public, de restaurare a patrimoniului cultural, de revitalizare a oraselor, de reabilitare a infrastructurii rutiere regionale, pentru diversificarea economiilor prin turism, precum si prioritatea de investiții destinată finanțării îmbunătățirii competitivității întreprinderilor. Pentru mai multe detalii despre acest program la nivel regional puteți accesa: http://regio-adrcentru.ro/. (C.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Ce puteri mai are Ilie Bolojan și Guvernul interimar: Care este procedura de formare a unui nou Guvern și cum s-ar putea ajunge la alegeri anticipate
Ce puteri mai are Ilie Bolojan și Guvernul interimar: Care este procedura de formare a unui nou Guvern și cum s-ar putea ajunge la alegeri anticipate Guvernul condus de Ilie Bolojan a intrat într-o zonă de provizorat după adoptarea moțiunii de cenzură împotriva Executivului în Parlament marți, 5 mai 2026. Moțiunea inițiată de PSD, AUR […]
Comunicat de presă | Investiții în zone recreative, infrastructură socială, educație și patrimoniu – proiecte ale PSD pentru Alba Iulia
Investiții în zone recreative, infrastructură socială, educație și patrimoniu – proiecte ale PSD pentru Alba Iulia Aleșii locali ai PSD Alba Iulia vor depune o serie de amendamente la proiectul de buget al municipiului Alba Iulia care vizează realizarea unor investiții importante în infrastructura urbană, servicii sociale, educație și patrimoniu local. Unul dintre proiectele principale […]
VIDEO | „Parcări în loc de garaje”, la Blaj: Start al lucrărilor de amenajare din curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici
„Parcări în loc de garaje”, la Blaj: Start al lucrărilor de amenajare din curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici La Blaj au început lucrările de amenajare a parcării din curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici, a anunțat, vineri, 1 mai 2026, primarul Gheorghe-Valentin Rotar. „Este vorba de zona de pe strada […]