Adolescentă din Alba, șantajată cu imagini cu caracter sexual de un bărbat cunoscut pe rețelele sociale. Cât timp va sta autorul după gratii
Împrietenirea cu un bărbat necunoscut pe rețelele sociale a avut consecințe dramatice pentru o adolescentă din Alba, care a intrat în discuții și mai apoi într-un schimb periculos de fotografii cu o persoană din Galați.
Fata a dat curs cerințelor individului (Marian B.), pe care l-a cunoscut prin intermediul rețelelor sociale, de a-i trimite diverse fotografii în care ea apărea sumar îmbrăcată și în ipostaze cu conotații sexuale. Bărbatul din Galați nu s-a mulțumit cu atât și i-ar fi cerut și filmulețe, lucru pe care fata nu l-a acceptat.
„Persoana vătămată a trimis un număr de trei fotografii în care apare în ipostaze sexuale explicite, utilizatorului conturilor cu denumirile (…), la solicitarea acestuia, care i-a promis ajutorul în recuperarea unei sume de bani de aproximativ 3.000 lei, având în vedere relațiile pe care acesta le are. După primirea fotografiilor, utilizatorul conturilor a solicitat și imagini video, însă fiind refuzat de către persoana vătămată, a amenințat-o în mai multe rânduri pe aceasta, că va distribui respectivele imagini la liceul unde studiază”, se precizează în rechizitoriul procurorilor.
Închisoare în regim de detenție
Ulterior, bărbatul a trecut la șantaj. „În datele de 14.04.2022, 15.04.2022 și respectiv 27.07.2022, ar fi amenințat persoana vătămată minoră cu distribuirea în mediul public a unor fapte reale, compromițătoare pentru aceasta, respectiv publicarea în zona online sau în incinta unității de învățământ a minorei a unor fotografii pe care aceasta i le-a trimis și în care apare în ipostaze sexuale explicite, în scopul de a o constrânge pe minoră să producă și să-i trimită alte astfel de materiale foto sau video”, se mai susține în rechizitoriu.
Bărbatul și-a pus în aplicare șantajul și a distribuit de 38 de ori pe două rețele de socializare fotografiile trimise de tânăra din Alba. Cazul a ajuns în atenția poliției, iar bărbatul din Galați a fost ridicat pentru audieri și, ulterior, arestat preventiv.
Trimis în judecată pentru pornografie infantilă în formă continuată (41 de acte materiale) și șantaj în formă continuată (trei acte materiale), Marian B. a fost condamnat la pedeapsa de patru ani și trei luni de închisoare în regim de detenție. Acesta a mai fost obligat să îi plătească victimei sale daune morale în valoare de 10.000 de lei.
Hotărârea Tribunalului Alba a fost contestată de inculpat la Curtea de Apel, unde se va judeca începând cu 6 martie 2023. Bărbatul își așteaptă sentința definitivă în spatele gratiilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Generalul de brigadă Nicolae-Gabriel Oros, originar din Alba Iulia, decorat de Forțele Armate Portugheze: „Leadership ferm și determinat”
Generalul de brigadă Nicolae-Gabriel Oros, originar din Alba Iulia, decorat de Forțele Armate Portugheze: „Leadership ferm și determinat” În cadrul ceremoniei militare desfășurate joi, 10 septembrie 2026, la Târgu Mureș, generalului de brigadă Nicolae-Gabriel Oros, locțiitorul comandantului Diviziei 4 Infanterie „GEMINA”, i-a fost conferită Medalia Crucea „Sfântul Gheorghe”, clasa I, una dintre distincțiile militare de […]
Nereguli financiare și abateri contabile la Primăria Sâncel, identificate de Camera de Conturi Alba: Ce măsuri au fost dispuse
Nereguli financiare și abateri contabile la Primăria Sâncel, identificate de Camera de Conturi Alba: Ce măsuri au fost dispuse În urma unui audit financiar efectuat la Primăria Comunei Sâncel, Camera de Conturi Alba a emis o „Opinie contrară” asupra situațiilor financiare consolidate la data de 31 decembrie 2025. Potrivit auditorilor, bilanțul contabil nu oferă o […]
„Vânătoarea” pierderilor de apă, accelerată în teren de operatorul regional din Alba: Investiție de aproape 1 milion de euro
„Vânătoarea” pierderilor de apă, accelerată în teren de operatorul regional din Alba: Investiție de aproape 1 milion de euro Apa CTTA SA Alba Iulia pregătește o achiziție de aproape 1 milion de euro pentru echipamente de ultimă generație destinate reducerii pierderilor din rețelele de apă și intervențiilor la sistemul de canalizare. Operatorul regional a lansat […]
