Administrator din Blaj, trimis în judecată de DNA Alba Iulia pentru un prejudiciu de peste 1,2 milioane de euro
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Daniela Tulea, administrator al SC Onix Internaţional SRL Blaj, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de înşelăciune, în formă continuată şi spălare de bani, în formă continuată. Potrivit rechizitoriul DNA, în perioada 2 septembrie 2008 – 16 decembrie 2009, Daniela Tulea, în calitate de administrator al SC Onix Internaţional SRL Blaj, societate comercială având ca obiect principal de activitate comerţul cu produse nealimentare, a creat un mecanism financiar prin intermediul căruia a indus în eroare două societăţi de factoring pe care le-a prejudiciat cu suma totală de 5.115.319,28 lei, echivalentul a 1.249.394,35 euro. „În general, contractul de factoring constituie un contract încheiat între o parte (furnizor) şi o altă parte, întreprinderea de factoring (cesionar), prin care furnizorul cedează cesionarului creanţele născute din contracte de vânzare de mărfuri încheiate între furnizor şi clienţii săi. În concret, societăţile de factoring înşelate plăteau anticipat 75% sau 80% din creanţă la remiterea în copie a documentelor contabile prin care se atestă că vânzările de mărfuri ale firmei inculpatei Tulea Daniela s-au realizat în condiţii normale, urmând ca diferenţa să fie achitată după încasarea de către societatea de factoring a facturilor pentru care s-a cedat dreptul de creanţă. Pentru a încasa acel procent plătit anticipat, Tulea Daniela a furnizat societăţilor de factoring facturi fiscale false din care rezulta că ar fi avut de încasat sume de bani care în realitate nu existau ori erau cu mult inferioare celor cuprinse în facturile reale”, se arată într-un comunicat de presă publicat pe www.pna.ro. O parte din banii obţinuţi în mod fraudulos, respectiv suma de 2.490.921,85 lei, a fost transferată de SC Onix International SRL în alte conturi bancare ale societăţii sau ale unor alte societăţi controlate de către Daniela Tulea, de unde aceasta fie a retras personal banii, fie i-a folosit chiar pentru a achita diferiţi creditori.
Pentru a menţine în eroare firmele de factoring, au existat situaţii în care o parte din sumele obţinute prin înşelăciune au fost supuse procesului de reciclare pentru ca la finalul circuitului banii să fie folosiţi spre a se efectua plăţi societăţii de factoring spre a dovedi în continuare „bonitatea” SC Onix Internaţional SRL. Inculpata nu are bunuri pe numele său astfel că nu au putut fi luate măsuri asigurătorii în vederea recuperării prejudiciului. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Alba. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
23-24 iunie 2026 | Risc de inundații în Alba și în alte județe din vestul, centrul și sudul țării: Ce au anunțat hidrologii
Risc de inundații în Alba și în alte județe din vestul, centrul și sudul țării: Ce au anunțat hidrologii Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o Atenționare Hidrologică de Cod galben, valabilă în intervalul 23 iunie, ora 12:00 – 24 iunie, ora 09:00. Atenționarea vizează fenomene precum scurgeri importante pe versanți, […]
Materie nouă opțională pentru elevii de liceu. Programa a fost publicată în Monitorul Oficial
Materie nouă opțională pentru elevii de liceu. Programa a fost publicată în Monitorul Oficial Ministerul Educației și Cercetării a anunțat, marți, că programa pentru opționalul „Ora de GIS” a fost aprobată și publicată în Monitorul Oficial. Disciplina se află la intersecţia dintre Geografie şi Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, însă deschide învăţarea şi către mediu, […]
Nicușor Dan cheamă partidele la consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier, după căderea Guvernului Veștea: PSD, primul chemat
Nicușor Dan cheamă partidele la consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier, după căderea Guvernului Veștea: PSD, primul chemat Președintele Nicușor Dan a chemat marți, 23 iunie 2026, la consultări partidele și formațiunile politice parlamentare, în vederea desemnării unui nou candidat pentru funcția de prim-ministru, după ce Guvernul propus de Adrian Veștea nu a […]









