Adio examenului paralel la liceu? Senatul face primul pas spre eliminarea admiterii suplimentare
Comisia pentru învățământ a Senatului a decis, miercuri, 2 septembrie 2026 eliminarea prevederii care permite liceelor să organizeze un examen suplimentar de admitere în clasa a IX-a. Proiectul de modificare a legii urmează să fie dezbătut în plenul Senatului, care are rol de for decizional.
Prevederea, introdusă în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și intrată în vigoare la 1 septembrie 2026, permite liceelor să organizeze concurs de admitere pentru cel mult 50% dintre locurile disponibile, după susținerea Evaluării Naționale de către absolvenții clasei a VIII-a.

Senatorii din Comisia de învățământ au decis abrogarea acestei prevederi, astfel încât admiterea la liceu să nu mai fie condiționată de un examen suplimentar organizat de unitățile de învățământ. În acest context, Ministerul Educației urmează să elaboreze și să emită un nou ordin privind metodologia de admitere.
Eliminarea examenului suplimentar a fost susținută și de foștii miniștri ai Educației Daniel Funeriu și Mircea Miclea, precum și de reprezentanții Consiliului Elevilor și ai asociațiilor de părinți.
Președintele Comisiei de învățământ din Senat, Ștefan Pălărie, a anunțat că decizia a fost luată în unanimitate, după consultări și dezbateri în care au existat inițial opinii diferite.
„Toți reprezentanții partidelor au decis într-o singură voce (…) să elimine definitiv, prin modificarea legii, acest examen paralel de admitere la liceu”, a declarat Ștefan Pălărie.
În paralel, senatorii au convenit asupra constituirii unui grup de lucru format din reprezentanți ai partidelor și ai Ministerului Educației, care să analizeze reorganizarea Evaluării Naționale de la clasa a VIII-a.
Potrivit lui Pălărie, actuala formulă a examenului, limitată prin lege la probele de limba și literatura română și matematică, a fost criticată de numeroși experți.
Decizia Comisiei nu este însă definitivă. Modificarea legislativă trebuie să fie adoptată de plenul Senatului pentru ca eliminarea examenului suplimentar de admitere să devină certă.
sursa: Agerpres
foto: arhivă (cu rol ilustrativ)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ce este indemnizația pentru tineri: Cine poate primi 3.170 de lei lunar de la stat în 2026 și ce condiții trebuie să îndeplinească
Ce este indemnizația pentru tineri: Cine poate primi 3.170 de lei lunar de la stat în 2026 și ce condiții trebuie să îndeplinească Tinerii din România care au ieșit din sistemul de protecție specială pot beneficia de o indemnizație lunară până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă dovedesc că urmează o formă de […]
La muncă și după ieșirea la pensie: Câți români sunt dispuși în 2026 să facă asta 42% dintre angajații români cu vârsta de cel puțin 55 de ani sunt dispuși să își continue activitatea profesională și după atingerea vârstei legale de pensionare, peste media europeană de 32%, potrivit unui studiu realizat de compania de soluții […]
Pensia de urmaș după decesul soțului sau soției în 2026: Cine are dreptul, ce condiții trebuie îndeplinite și cum se calculează
Pensia de urmaș după decesul soțului sau soției în 2026: Cine are dreptul, ce condiții trebuie îndeplinite și cum se calculează Soțul sau soția rămasă în viață poate beneficia de pensie de urmaș în anumite condiții prevăzute de lege, iar cuantumul acesteia depinde de drepturile de pensie ale persoanei decedate și de numărul urmașilor eligibili. […]
