VIDEO | Două bazine noi pentru alimentarea cu apă a comunei Mirăslău: ,,Nu vor mai exista probleme în alimentarea cu apă a tuturor locuințelor”
Două bazine noi pentru alimentarea cu apă a comunei Mirăslău: ,,Nu vor mai exista probleme în alimentarea cu apă a tuturor locuințelor”
Locuitorii din Mirăslău ar urma să scape de problemele legate de alimentarea cu apă potabilă, după finalizarea unei investiții derulate de SC APA CTTA SA, cu sprijinul administrației locale. Proiectul prevede construirea a două bazine de apă care vor asigura alimentarea permanentă a gospodăriilor, inclusiv în perioadele de secetă, potrivit primarului comunei.
Aurel Mărginean, primarul comunei Mirăslău, a explicat că investiția a fost inițiată pentru a rezolva problemele de alimentare cu apă din „capătul de nord” al satului.

„Având în vedere că în capătul de nord al satului Mirăslău, așa cum îi spunem noi, sunt mari probleme cu apa potabilă, împreună cu Apa CTTA am inițiat un proiect pentru aducțiunea apei potabile în acel capăt de sat, astfel încât locuitorii să aibă apă permanent, nu doar atunci când bazinele sunt pline”, a declarat edilul.
Stadiul lucrărilor
Lucrările sunt în desfășurare, iar finalizarea lor este estimată pentru anul viitor. Investiția este finanțată de SC APA CTTA SA, în timp ce administrația locală a pus la dispoziție terenul și logistica necesare implementării proiectului.
Cum va funcționa noul sistem de alimentare cu apă
Proiectul prevede construirea a două bazine de apă. Primul va fi amplasat în partea de nord a satului, iar cel de-al doilea va fi construit la o altitudine mai ridicată, astfel încât distribuția apei să se facă optim și să asigure alimentarea tuturor gospodăriilor din comună.
„Se construiesc două bazine. De aici se pompează apa în bazinul celălalt, mai mare, iar de acolo, prin cădere, nu vor mai exista probleme în alimentarea cu apă a tuturor locuințelor din comuna Mirăslău”, a afirmat Aurel Mărginean.
„Chiar dacă va fi secetă, locuitorii nu vor mai avea probleme”
Potrivit primarului, investiția va elimina problemele privind alimentarea cu apă potabilă, inclusiv în perioadele de secetă. „Chiar dacă va fi secetă, nu vor mai avea probleme, pentru că apa vine de la Sebeș, iar până la Ocna Mureș noi suntem primii care o preluăm”, a spus, la final, Aurel Mărginean, primarul comunei Mirăslău.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Victor Negrescu a premiat oamenii care fac diferența în județul Alba, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul potrivit la locul potrivit”
Victor Negrescu a premiat oamenii care fac diferența în județul Alba, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul potrivit la locul potrivit” Aproximativ 40 de oameni și organizații care, prin muncă, profesionalism și implicare, contribuie la dezvoltarea județului Alba au fost premiați sâmbătă, 17 octombrie 2026, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul […]
Un consilier local AUR dintr-o comună din Alba și-a anunțat demisia: „Nu vreau să mă prefac. Nu vreau să port o mască”. Motivele invocate
Un consilier local AUR dintr-o comună din Alba și-a anunțat demisia: „Nu vreau să mă prefac. Nu vreau să port o mască”. Motivele invocate Bogdan Ioachim, consilier local în Sântimbru, județul Alba, și-a anunțat demisia printr-o postare publicată pe o rețea de socializare. El susține că decizia a survenit din cauza nemulțumirilor legate de modul […]
Foto | Parcul Arini din Sebeș: Lucrările avansează / „O zonă emblematică va fi transformată”
Parcul Arini din Sebeș: Lucrările avansează / „O zonă emblematică va fi transformată” Lucrările din Parcul Arini avansează. Aleile pietonale, podețele peste canalul care traversează parcul și amfiteatrul de vară încep să prindă contur. În același timp, se amenajează spații pentru locuri de joacă, piste pentru biciclete, skatepark, pump track și terenuri de sport în […]
