Activitatea Centrului de Informare Europe Direct continuă prin acordul specific încheiat între ADR Centru și Comisia Europeană pentru 2014
ADR Centru va continua și în anul 2014 seria activităților de informare a cetățenilor Regiunii Centru cu privire la Uniunea Europeană, a strategiilor de dezvoltare locală sau regională, dar și cu privire la drepturile și responsabilitățile celor 2,3 milioane de locuitori din Regiune, în calitate de cetățeni europeni.
Cu un grant în valoare de 20.000 euro, ADR Centru va organiza în anul 2014 seminarii, conferințe și concursuri, realizând în același timp materiale informative și obiecte promoționale de care vor beneficia cetățenii din cele șase județe ale Regiunii Centru, respectiv din Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.
”Este cel de-al doilea an de activitate al Centrului Europe Direct din cadrul ADR Centru la nivelul Regiunii Centru. Ca și în anul care a trecut, și în acest an vom continua să alocăm timp și resurse pentru desfășurarea unor suite de activități și evenimente pentru informarea cetățenilor, vom susține mediul privat și public cu informații utile referitoare la fondurile alocate de către Uniune, vom utiliza instrumente și metode de comunicare diverse, pentru a transmite informațiile la toți cetățenii din regiune. În mod special, vom încerca în primul trimestru al acestui an să ne axăm pe implicarea cetățenilor și pentru participarea lor la votul din luna mai, deoarece pentru noi toți este anul important în care se vor desfășura alegerile europarlamentare”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.
Pe parcursul anului 2013, echipa Centrului de Informare Regiunea Centru a răspuns la numeroase solicitări de informații venite din partea cetățenilor din Regiune, dar și din alte județe ale țării. Peste 300 de persoane au participat la cele patru evenimente organizate de către Centrul Europe Direct din cadrul ADR Centru, pe teme privind protecția mediului, dezvoltarea durabilă a zonelor rurale și drepturile cetățenilor. De asemenea, prin intermediul paginii de internet a Centrului (www.europedirect-adrcentru.ro), prin intermediul rețelei de socializare Facebook și a diverselor medii electronice de comunicare, cetățenii Regiunii Centru au fost permanent informați cu privire la temele europene de actualitate.
Centrul Europe Direct Regiunea Centru i-a provocat pe ziariștii din Regiune ”să aducă Europa” la înțelegerea cetățenilor, prin intermediul unui concurs cu premii adresat lor. Acest concurs va fi continuat și în anul 2014, alături de un concurs de fotografii pentru toți cetățenii și de un cros, la care vor putea participa elevii, toate fiind finalizate prin acordarea de premii pentru cei situați pe primele locuri.
Centrul de informare Europe Direct Regiunea Centru funcționează în cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru în perioada 2013-2017, în baza unui acord cadru încheiat Comisia Europeană şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru la începutul anului 2013. Obiectivul general al Centrului îl constituie îmbunătăţirea nivelului de informare al cetăţenilor Regiunii Centru în ceea ce priveşte drepturile cetăţenilor, legislaţia europeană, programele de finanţare, activităţile instituţiilor europene. În baza acordului specific privind funcționarea Centrului de informare Europe Direct Regiunea Centru în 2014, semnat de ADR Centru și Comisia Europeană în 4 februarie 2014, pe parcursul acestui an Centrul va desfășura acțiuni de informare referitoare la alegerile europarlamentare, programele şi oportunităţile europene existente în domeniul afacerilor, cercetării, educației și culturii.
Astfel, cetățenii din Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureş și Sibiu prin intermediul Centrului Europe Direct, vor fi informaţi și pe parcursul următorilor ani asupra oportunităților de finanțare, a drepturilor pe care le au dacă vor să muncească, să călătorească sau să studieze în alte state membre și asupra activităților instituțiilor Uniunii Europene.
Reprezentanții Centrului pot fi contactaţi la tel 0358/403121, la e-mail la [email protected], sau direct la sediul din Alba Iulia, str. Decebal, nr. 12.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Crăciun și Revelion neobișnuit de cald în România: Prognoza meteo de la ANM confirmă una dintre cele mai blânde luni decembrie din ultimii ani
Crăciun și Revelion neobișnuit de cald în România: Prognoza meteo de la ANM confirmă una dintre cele mai blânde luni decembrie din ultimii ani Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza care cuprinde inclusiv intervalul de Crăciun și Revelion, iar vremea se anunță deosebit de caldă pentru data din calendar,deși inițial se vorbea de ger […]
Curtea Constituțională a amânat decizia pe pensiile speciale ale magistraților. Când au stabilit următoarea dată
Curtea Constituțională a amânat decizia pe pensiile speciale ale magistraților. Când au stabilit următoarea dată Hotărârea privind legea Guvernului Bolojan care prevede majorarea vârstei de pensionare pentru magistrați și reducerea pensiilor de serviciu a fost amânată de judecătorii CCR pentru data de duminică, 28 decembrie. În data de 5 decembrie, Înalta Curte de Casaţie şi […]
Concedieri în trei oraşe mari din România: O companie din domeniul auto disponibilizează peste 600 de angajați
Concedieri în trei oraşe mari din România: O companie din domeniul auto disponibilizează peste 600 de angajați Zeci de mii de familii privesc cu îngrijorare finalul de an. România este lovită de un val de concedieri chiar înainte de Crăciun, atât în privat, cât și în sistemul de stat. O companie din domeniul auto, cu […]