Actualitate

Activele fondurilor de pensii Pilon II au rămas la 89 miliarde de lei: Ce efect a avut inflația asupra activelor

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Activele fondurilor de pensii Pilon II au rămas la 89 miliarde de lei: Ce efect a avut inflația asupra activelor

Salariaţii care contribuie în mod obligatoriu cu 3,75% din venitul brut lunar pentru administrarea privată a economiilor pentru bătrâneţe, au virat 8,2 mld. lei (1,6 mld. euro) către fondurile de pensii private obligatorii Pilon II în primele nouă luni din 2022.

Petrecerea Divorțaților

Însă scumpirile accelerate, care au erodat din valoarea portofoliilor titlurilor de stat, la care se adaugă şi faptul că Bursa de Valori Bucureşti a avut o scădere de 19% de la începutul anului până la final de septembrie 2022 au determinat ca activele fondurilor de pensii Pilon II să rămână în jurul valorii de 89 mld. lei.

Astfel, în fiecare lună de până acum din 2022, în conturile celor mai mari investitori ai bursei locale, respectiv cele şapte fonduri Pilon II, au intrat în medie circa 910 milioane de lei de la salariaţi, sume de bani care au fost direcţionate în cea mai mare parte în achiziţia de titluri de stat şi în proporţie de circa 25% către acţiuni. în comparaţie, viramentele din primele nouă luni din 2021 au fost de 7,3 mld. lei, creşterea cu 1 mld. lei anul acesta fiind explicată de creşterile salariale şi ca urmare a majorării numărului celor care au început să cotizeze la Pilonul II.

Potrivit datelor acordate de Autoritatea de Supraveghere Financiară circa 7,8 milioane de români sunt participanţi ai fondurilor Pilon II, din care aproape 4 milioane de persoane au avut contribuţii virate recent. În septembrie au fost înregistrate contribuţii de 936 mil. lei, ceea ce înseamnă în medie circa 234 lei pentru un participant.

Pe de altă parte, cele şapte fonduri de pensii private Pilon II, cei mai mari investitori ai companiilor listate la Bursa de Valori București aveau la final de septembrie 2022 active de 89 mld. lei, în scădere cu 3 mld. lei faţă de luna precedentă şi cu 400 mil. lei faţă de începutul anului. În septembrie scăderea indicelui principal BET cu aproape 12%, în a treia cea mai slabă lună septembrie din istoria Bursei de Valori Bucureşti, a fost factorul principal care a şters din activele fondurilor Pilon II, investite în proporţie de circa 20% în companii listate pe plan local.

De la începutul anului şi până la final de septembrie indicele principal BET a scăzut cu aproape 19%, ceea ce s-a reflectat şi în activele Pilon II. Însă impactul cel mai mare a fost pe portofoliul de titluri de stat, în proporţie de 60% din activele fondurilor, în contextul în care scumpirile puternice şi aştep­tările de majorare a dobânzilor au de­ter­minat scăderea valorii acestor investiţii.

Ca structură a investiţiilor, cea mai mare parte a activelor fondurilor de pensii Pilon II este în titluri de stat, respectiv 63%, adică 56 miliarde de lei, ceea ce face din aceşti investitori printre cei mai mari finanţatori ai datoriei statului român. Urmează segmentul de acţiuni – burse externe, dar în cea mai mare parte bursa de la Bucureşti, respectiv 21%, adică 18,8 miliarde de lei.

sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Castanele, superalimentul toamnei, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive: Cum se prepară castanele coapte

Ioana Oprean

Publicat

în

Castanele, superalimentul toamnei, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive: Cum se prepară castanele coapte Castanele, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive, sunt considerate unul dintre superalimentele toamnei. Bogate în vitamine și minerale, ele pot fi savurate coapte, oferind energie și savoare în zilele răcoroase de sezon. Toamna aduce cu ea mirosul de castane […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 15 noiembrie 2026: Cât de frig va fi și cât de multe precipitații vor cădea. Prognoza meteo pe 2 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 15 noiembrie 2026: Cât de frig va fi și cât de multe precipitații vor cădea. Prognoza meteo pe 2 săptămâni România intră într-o perioadă cu temperaturi în scădere, nopți tot mai reci și precipitații însemnate în mai multe regiuni. În intervalul 2–15 noiembrie 2026, […]

Citește mai mult

Actualitate

Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista

Ioana Oprean

Publicat

în

Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista Concursul Național de Rezidențiat va avea loc în data de 15 noiembrie 2026, iar la examen sunt așteptați 9.969 de candidați, care vor concura pentru un total de 5.483 de locuri și posturi, a […]

Citește mai mult