Curier Județean

ACȚIUNI ale polițiștilor din Alba: 365 de amenzi, în valoare de peste 100.000 de lei, aplicate într-o zi. Permise reținute, arme de vânătoare și bunuri de la firme indisponibilizate

Ioana Oprean

Publicat

în

În această perioada, poliţiştii din Alba desfăşoară acţiuni cu efective mărite, în sistem integrat, care au drept scop creşterea gradului de siguranță civică, prevenirea infracţiunilor, combaterea evaziunii fiscale şi creşterea siguranţei participanţilor la traficul rutier. În prima zi de acţiune au fost constatate 23 de infracțiuni şi au fost aplicate 365 de amenzi, în valoare de 118.880 lei. 

În perioada 12 – 14 mai 2017, poliţiştii din judeţul Alba acţionează, în sistem integrat, în baza unui plan elaborat la nivel naţional.

În cursul zilei de vineri, 12 mai, 212 poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigare a criminalităţii economice, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sprijiniţi de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba, au desfăşurat 13 acţiuni punctuale, în scopul prevenirii şi combaterii infracţiunilor şi creşterii siguranţei traficului rutier.

În urma acestor acţiuni, polițiștii au constatat 23 infracţiuni dintre care 3 de natură judiciară, 2 infracţiuni de natură economică, 5 la regimul armelor şi al substanţelor periculoase, 3 infracţiuni rutiere, 11 alte genuri de infracţiuni şi 365 de abateri de natură contravenţională ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 118.880 lei.

Dintre abaterile contravenţionale aplicate, 42 au fost aplicate la Legea nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială şi a liniştii publice, 281 la OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, 10 pentru încălcări ale normelor legale privind activităţile de natură economică, iar restul la alte acte normative.

Dintre sancţiunile la regimul circulaţiei pe drumurile publice, 281 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, două pentru conducere sub influenţa alcoolului şi 11 pietonilor care s-au angajat în traversări neregulamentare.

Totodată au fost reţinute 11 permise de conducere şi au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

În urma unor controale făcute în teren şi în trafic, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităților silvice, poliţiştii de ordine publică au indisponibilizat, în vederea confiscării, 223 de metri cubi material lemnos precum şi un mijloc de transport.

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase au indisponibilizat două arme de vânătoare al căror proprietari nu au respectat prevederile legale privind deţinerea lor şi au confiscat 4,3 kilograme de produse de protecţie a plantelor.

Poliţiştii de investigaţii criminale au efectuat 3 percheziţii domiciliare, au făcut 7 verificări la persoanele arestate la domiciliu, au constatat o încălcare a condiţiilor controlului judiciar, au dat în urmărire 3 persoane şi au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii.

În urma controalelor efectuate la mai multe societăți comerciale, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au constatat 2 infracţiuni, au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale şi au indisponibilizat bunuri în valoare de 1.150 lei.

foto: arhiva


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Sergiu Onișor, un tânăr din Alba Iulia, a uimit publicul de la Românii au talent cu ,,rockanele”. Care a fost reacția juraților

Bogdan Ilea

Publicat

în

VIDEO | Sergiu Onișor a impresionat publicul de la Românii au talent cu ,,rockanele”. Care a fost reacția juraților Sergiu Onișor, un tânăr din Alba Iulia, a ajuns să cânte la chitară după ce, la vârsta de 12 ani, a fost atras de un joc video în care trebuia să imite acest instrument. Din curiozitate, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Echipele de robotică din Alba repartizate în grupe diferite în finala FIRST Tech Challenge România 2026 DECODE: „Încep srategiile și emoțiile”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Echipele de robotică din Alba repartizate în grupe diferite în finala FIRST Tech Challenge România 2026 DECODE Echipele de robotică din Alba, Xeo și IDeaL Electronics, au fost repartizate în grupe diferite în finala FIRST Tech Challenge România 2026 DECODE. Citește și: FOTO | IDeaL Electronics, calificată la etapa națională FIRST Tech Challenge România 2026 […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Programul „Alba Iulia, Capitala Tineretului din România 2026”, start oficial. Ce activități sunt pregătite în primul weekend

Bogdan Ilea

Publicat

în

Programul „Alba Iulia, Capitala Tineretului din România 2026”, start oficial. Ce activități sunt pregătite în primul weekend Astăzi, 6 martie 2026, de la ora 18.00, la Sala Unirii, a început oficial programul „Alba Iulia, Capitala Tineretului din România 2026”. Municipiul Alba Iulia a lansat oficial programul „Capitala Tineretului din România 2026″ în data de 10 […]

Citește mai mult