Acţiune pentru creşterea siguranţei rutiere în Alba Iulia și localitățile limitrofe – Amenzi de peste 34.000 de lei
Poliţiştii din Alba Iulia au acţionat în municipiu şi în localităţile limitrofe acestuia, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră şi pentru asigurarea unui trafic fluent. Peste 200 de şoferi au fost sancţionaţi contravenţional, pentru încălcări ale normelor privind circulaţia pe drumurile publice.
În perioada 30-31 martie a.c., poliţiştii Biroului Rutier Alba Iulia, sprijiniţi de poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Galda de Jos, au organizat, pe raza municipiului Alba Iulia şi a comunelor arondate Secţiei 1 Poliţie Rurală Galda de Jos, acţiuni ce au avut drept scop prevenirea accidentelor rutiere şi depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care nu respectă regulile privind circulaţia pe drumurile publice.
În cele două zile de acţiune au fost aplicate 211 sancţiuni contravenţionale, cele mai multe (54) pentru depăşirea limitei legale de viteză.
Un conducător auto a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, cu o viteză ce depăşea cu 50 de km/h limita maximă admisă, iar faţă de acesta, complementar sancţiunii contravenţionale aplicate, a fost luată măsura suspendării permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.
Unui alt conducător auto i-a fost suspendat permisul de conducere, pentru că nu a acordat prioritate de trecere unui pieton.
Totodată, în municipiul Alba Iulia, au fost depistaţi şi sancţionaţi contravențional, 34 de conducători auto care nu au respectat regulile privind oprirea şi staţionarea.
Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 34.575 lei. (Z.U.)
FOTO: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 19.10-25.10.2026
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 19.10-25.10.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate suplimentar pentru intervalul 19.10-25.10.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1. UNIREA – Str. PRINCIPALA partial, str. POMILOR partial, Strada GARII, Strada GARA UNIREA 28/10/2026 09:00 – 28/10/2026 16:00 […]
23 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează vineri, 23 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]
Amenzi de peste 5.000 de lei, date de polițiști la Ocna Mureș: Aproape 200 de mașini și persoane, verificate cu aplicația eDAC
Amenzi de peste 5.000 de lei, date de polițiști la Ocna Mureș: Aproape 200 de mașini și persoane, verificate cu aplicația eDAC Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Mureș au desfășurat la data de 22 octombrie 2026, în intervalul orar 16.00 – 19.00,o acțiune, pe raza orașului Ocna Mureș și a localităților arondate, care a […]
