Acțiune cu efective mărite în Câmpeni: Amenzi de peste 30.000 de lei, 16 metri cubi de lemn confiscați și două persoane bănuite de infracțiuni identificate
O acţiune cu efective mărite a fost organizată de IPJ Alba în Câmpeni şi pe raza localităților rurale arondate. Au fost aplicate amenzi în valoare de peste 30.000 de lei, confiscați 16 metri cubi de material lemnos și identificate două persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni.
La data de 31 ianuarie 2020, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, prin Serviciul de Ordine Publică, împreună cu Poliţia Oraşului Câmpeni și Secţia 9 Poliţie Rurală Câmpeni a organizat o acţiune cu efective mărite, pe raza orașului precum şi în localităţile rurale arondate, ce a avut ca scop creşterea siguranţei
publice, prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi prevenirea accidentelor rutiere. La acțiune au participat și polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice precum și reprezentanți ai Ocolului Silvic Valea Arieșului.
Cu ocazia acestei acţiuni au fost legitimate 211 persoane, controlate 166 de autovehicule şi verificate 15 societăţi comerciale.
Au fost constatate 49 de abateri de natură contravențională, sancţionate cu amenzi în valoare de 30.705 lei, majoritatea amenzilor fiind aplicate pentru abateri de la normele legale privind circulația pe drumurile publice (41).
De asemenea, poliţiştii au identificat două persoane bănuite de comiterea de infracțiuni, iar în urma unui control efectuat la o societate comercială au confiscat 16 metri cubi de material lemnos.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Un bărbat, pe trotinetă electrică, LOVIT de un autoturism
ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Un bărbat, pe o trotinetă electrică, LOVIT de un autoturism Un accident rutier a avut loc vineri, 27 martie 2026, în jurul orei 19:10, în Alba Iulia, pe strada Vasile Goldiș. Din primele informații, un bărbat care se deplasa pe o bicicletă a fost lovit de un autoturism. În aceste […]
FOTO | Daria Măgerușan, elevă a Colegiului Militar din Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Limba Spaniolă 2026: ,,O mare mândrie pe care o am față de această limbă”
Daria Măgerușan, elevă a Colegiului Militar din Alba Iulia, calificată la Olimpiadei de Limba Spaniolă 2026: ,,O mare mândrie pe care o am față de această limbă” Eleva caporal Daria Măgerușan, din clasa a X-a, de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, a obținut Premiul I la etapa județeană a Olimpiadei de Limba […]
30 martie 2026 | Ziua Porților Deschise la Școala Gimnazială “Avram Iancu” Alba Iulia: Ziua creioanelor colorate, culorile primăverii sau lumea roboților, printre activități
Ziua Porților Deschise la Școala Gimnazială “Avram Iancu” Alba Iulia: Ziua creioanelor colorate, culorile primăverii sau lumea roboților, printre activități Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia își deschide porțile pentru toți copiii și părinții interesați să descopere mediul educațional disponibil, luni, 30 martie 2026, între orele 17.00 și 19.00. Din oferta educațională 2026–2027: 3 clase […]
