ACS Mediaș – CSU Alba Iulia 1-1 (0-1), duel de foc în Seria 7 din eșalonul terț | Studenții, remiză în fieful liderului
CS Universitar Alba Iulia au fost aproape să dea lovitura la Mediaș, în fieful liderului Seriei 7 din eșalonul terț, însă s-a ales cu un singur punct, după o confruntare cu două reprize diametral opuse.
Albaiulienii au dominat primul mitan, când se puteau distanța pe tabelă, însă în actul secund au făcut pasul înapoi și au fost taxați de adversari care au ratat și un penalty. Banyoi a înscris pentru vizitatori, dar atacantul a ratat ulterior 3 ocazii imense
Universitarii au avut primele două situații pentru Niakate (7 și 15), după cornere, replica venind de la Orlandea (21, blocat de Pauletti).
Lansat în adâncime Banyoi (25, de Gavrilă) a trimis din cădere pe sub portar și a deschis scorul! Același atacant (28) a ratat o ocazie mare de a majora avantajul, scăpat singur, a tras slab. Ursu (31) a executat periculos o lovitură liberă, puțin pe lângă bara dreaptă. Un avantaj firesc al albaiulienilor la pauză, după o primă repriză controlată lejer (adversarii nu au tras pe spațiul porții), și B. Minteuan (41) irosind o situație de a face 0-2!
Imediat după startul reprizei secunde, gazdele au irosit un penalty prin căpitanul Cr. Avram, șut în bară (la un fault R. Popa, asupra lui Orlandea)! Medieșenii au presat, și, firesc, Pajco, eroul local, intrat după pauză, a reușit egalarea cu un șut puternic (74). După egalare, Banyoi (81) a irosit o nouă ocazie imensă, după pasa lui Szijj, un șut modest din centrul careului.
ACS Mediaș: Blaga – Gurei, Avram/ cpt., Dohotariu, C. Cîmpean, Vîlea, Greu, Tineiu, Oct. Ursu, Orlandea, Noian; rezerve Neacșa, Stan, Țala, Stancu, Raica, Bîrsan, Todoran, Maxim, Pajco. Antrenor Cosmin Vâtcă.
CSU: Pauletti – Kilyen/ cpt., R. Popa, Niakate, Țica, Dat, Gavrilă, B. Minteuan (66, Sucitu), Mihalcea (71, Szijj), Banyoi (84, Trifu), Tamaș (66, Gâțan; 84, Tronea); rezerve Mociu, Lazăr, D. Milchiș, Dinu. Antrenor Alin Minteuan.
Arbitri M. Omuț (Satu Mare), Cr. Mureșan (Cavnic), F. Seiche (Sânmihaiu Almașului); rezervă Cl. Ștef (Tg. Mureș) Observatori I. Teodor (Tg. Mureș), M. Ștefan (Orăștie)
Foto: CSU Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
VIDEO: CIL Blaj și-a găsit atacant: Franco Gallini, jucător argentiniano-italian! Miercuri, amical cu CSC Șelimbăr
CIL Blaj și-a găsit atacant: Franco Gallini, jucător argentiniano-italian, venit din Croația Divizionara terță CIL Blaj s-a găsit atacant, pe Franco Gallini (26 de ani), jucătorul italiano-argentinian care ultima dată a evoluat în Croația la NK Radnicki Zupanja. Citește și: FOTO: Divizionara terță CIL Blaj a demarat pregătirile | Nigerianul Idowu, sub comanda lui Daniel Tătar […]
Miriam Bulgaru, eliminată în primul tur la Transylvania Open 2026 | Înfrângere cu Olga Danilovic, scor 4-6, 3-6
Miriam Bulgaru a fost eliminată în primul tur la Transylvania Open 2026, după înfrângerea cu Olga Danilovic, scor 4-6, 3-6 Miriam Bulgaru, legitimată la CSM Unirea Alba Iulia a pierdut cu Olga Danilovic (Serbia, 25 de ani, 82 WTA, favorita 7), într-un duel care se anunța extrem de dificil Citește și: Miriam Bulgaru eliminată în primul […]
CSM Unirea Alba Iulia, cantonament extern în Antalya, începând de marți | 27 de jucători în lotul grupării din Cetatea Marii Uniri
Divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia, cantonament extern în Antalya, începând de marți | 27 de jucători în lotul grupării din Cetatea Marii Uniri CSM Unirea Alba Iulia, liderul Seriei 7 din Liga 3, efectuează, începând de marți, 3 februarie, un cantonament centralizat în Antalya, locația fiind Aydinbay Queen’s Hotel & Spa din Belek Citește […]