Actualitate

Achizițiile administrației județene din Sibiu, din perioada 2011-2015, în atenția DNA Alba Iulia – PERCHEZIȚII la Consiliul Județean Sibiu, societăți comerciale și domiciliile unor persoane

Ioana Oprean

Publicat

în

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2011 – 2015.

În cursul zilei de 1 august 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate în municipiul Sibiu, dintre care una la sediul unei instituții publice, iar restul la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane fizice.

Conform agerpres.ro perchezițiile DNA efectuate luni la Consiliul Județean Sibiu vizează achiziții directe de la societăți comerciale favorite ale fostului președinte Ioan Cindrea.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție — Structura Teritorială Alba efectuează luni percheziții la Consiliul Județean Sibiu, dar, conform surselor, și la directoarea serviciului administrativ Ana Kraus — biroul acesteia din CJ și la persoane fizice.

Potrivit surselor citate, Ioan Cindrea, când era președinte al CJ Sibiu, ar fi favorizat agenți economici, inclusiv firma ginerelui său, a fiicei sale în cadrul unor proceduri de achiziții publice organizate de instituție.

Ancheta DNA ar viza, menționează sursele, și alți funcționari, printre care și directoarea din Serviciul administrativ din cadrul CJ Sibiu cu ocazia derulării achizițiilor directe de la societăți comerciale.

Achizițiile urmărite de anchetatori ar fi cele derulate în perioadele 2011-2013, 2014-2015, având ca obiect cumpărarea de către CJ a unor servicii de monitorizare foto/video, de reparații și întreținere auto, precum și achiziții de materiale de întreținere/consumabile.

Sursele citate arată că procedurile au fost derulate cu menționarea de date nereale în documentele justificative ale tranzacțiilor comerciale, aspecte de natură a crea un avantaj patrimonial furnizorilor, corelativ cu crearea unui prejudiciu bugetului autorității contractante. Adaosul ar fi fost în unele cazuri și de 240,56%.

Președintele Consiliului Județean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, a confirmat pentru AGERPRES că au loc percheziții DNA la sediul instituției, fiind vizate contracte aprobate de fostul președinte Ioan Cindrea.

„Perchezițiile DNA sunt legate de aceleași chestiuni care au mai fost. Serviciul Achiziții, Economic și IT, din aceeași anchetă, se cer date suplimentare. Nu este vizată actuala conducere. E vorba de același dosar, aceleași cercetări, doar că solicită acte în plus”, a explicat Daniela Cîmpean.

Potrivit acesteia, „activitatea CJ Sibiu nu este afectată de ancheta DNA”.

Este pentru a doua oară în acest an când au loc percheziții DNA la CJ Sibiu. Prima dată, anchetatorii au cerut documente în luna aprilie. Atunci s-au verificat mai multe contracte aprobate de fostul președinte al CJ Sibiu Ioan Cindrea.

Surse: DNA; agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

16 martie: 2020: Șase ani de la ziua când România a intrat în stare de urgență. Ce a urmat în pandemia de COVID-19

Ioana Oprean

Publicat

în

16 martie: 2020: Șase ani de la ziua când România a intrat în stare de urgență. Ce a urmat Data de 16 martie 2020 rămâne în memoria colectivă drept un moment care a schimbat viața cotidiană a românilor. În urmă cu șase ani, președintele Klaus Iohannis semna actul oficial prin care România intra, pentru prima […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Românca Natalie Musteață, câștigătoare la Oscar 2026: „Two People Exchanging Saliva”, producția care i-a adus râvnitul premiu

Bogdan Ilea

Publicat

în

Românca Natalie Musteață, câștigătoare la Oscar 2026: „Two People Exchanging Saliva”, producția care i-a adus râvnitul premiu Cineasta de origine română Natalie Musteață a obținut, duminică seara, Premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj live-action, în cadrul unei gale marcate de succesul marilor producții hollywoodiene „One Battle After Another” și „Sinners”. Într-o situație extrem de […]

Citește mai mult

Actualitate

,,O pauză la cafea, internet gratuit și câteva minute online… însă confortul poate veni la pachet cu riscuri”. Recomandările DNSC atunci când folosim rețelele Wi-Fi publice

Bogdan Ilea

Publicat

în

,,O pauză la cafea, internet gratuit și câteva minute online… însă confortul poate veni la pachet cu riscuri”. Recomandările DNSC atunci când folosim rețelele Wi-Fi publice Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că rețelele Wi-Fi publice sau necunoscute pot ascunde riscuri serioase pentru siguranța datelor personale, de la parole și mesaje private până la […]

Citește mai mult