Accidentul mortal de pe DN 74, aparent neprevăzut, a fost, de fapt, anunțat cu două luni în urmă
Accidentul mortal de vineri, de pe DN 74, la intrare în Tăuți, în urma căreia o persoană a decedat, după ce un copac a căzut pe mașina pe care o conducea, nu a fost un caz fortuit, tragedia fiind anunțată cu două luni în urmă.
Eugen David, din comuna Meteș, sat Tăuți, a adus la cunoștința opiniei publice, prin intermediul ziarului ”Unirea”, o situație care, spunea dumnealui, este cât se poate de periculoasă și de urgentă în a fi remediată.
În fapt, acesta anunța tragedia care, de altfel, s-a și întâmplat. Eugen David a afirmat într-un articol care a apărut în ediția tipărită a ziarului ”Unirea” că la intrarea în satul Tăuți, pe partea dreaptă există o pădure, în a cărei margine, spre șosea, se află o serie de pini, uscați de ceva ani, care au început să se rupă și să cadă pe partea carosabilă, punând în pericol șoferii care tranzitează zona.
Contactat telefonic, în luna iulie, când ziarul ”Unirea” a primit sesizarea, primarul comunei Meteș, Traian Nicolae Ursaleș, a spus: ”Nu am auzit să cadă vreun pin pe șosea, din cunoștința mea pădurea nu ajunge până în marginea acesteia. Primăria Meteș nu este proprietara acestei păduri, administrarea ei fiind delegată Ocolului Silvic Valea Pianului. În tot cazul, voi lua legătura cu ei pentru a le solicita să verifice starea de fapt a lucrurilor și să intervină dacă este necesar pentru îndreptarea situației. Pinii s-au uscat cam peste tot, nu doar la Tăuți, acum câțiva ani, când au fost atinși de o boală ce nu a putut fi contracarată”.
Bărbatul care a decedat în 11 septembrie avea 70 de ani și conducea un autoturism marca Dacia Logan, înmatriculat în Cluj, și venea înspre Alba Iulia.
Din păcate, medicii de pe Ambulanță, sosiți de urgență la fața locului, nu au mai putut face nimic să-i salveze viața. Copacul care s-a prăbușit pe autoturism, a luat, după impact, forma unei cruci.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie
Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie A început să ningă ca în povești de luni seara în Munții Șureanu, în zona Poarta Raiului, deși este doar finalul lunii octombrie 2026. Zăpada începe să se așterne, iar stratul ar putea ajunge în curând la câțiva centimetri. […]
Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile
Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile Cercetătorul român Sergiu Pașca, originar din Aiud, județul Alba, profesor la Facultatea de Medicină a Universității Stanford din California – SUA, a coordonat o […]
Video | Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking”
Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking” Orașul Ocna Mureș continuă să se dezvolte pe partea de turism și agrement, prin investiții care vizează atât extinderea infrastructurii de la […]

