Accidentul aviatic din Apuseni: În 2014, au fost audiați 209 martori, în peste 2.300 de ore de anchetă
În cazul accidentului aviatic produs la data de 20 ianuarie 2014, în Munții Apuseni, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut public, vineri, bilanțul activităților de urmărire penală efectuate de echipa de procurori a Secției parchetelor militare, în perioada februarie 2014 – ianuarie 2015.
Potrivit datelor puse la dispoziție, au fost audiate, pe parcursul a 2.354 ore de anchetă, 209 persoane din care 3 părți civile și 206 martori din cadrul: Ministerului Transporturilor, Ministerului Afacerilor Interne, S.T.S., M.Ap.N., Ministerului Sănătății Publice, ROMATSA, spitalelor județene Alba, Cluj și Oradea, Spitalului Municipal Beiuș, Institutului Clinic Fundeni, Spitalului Clinic ‘Sf. Maria’ București, Agenției Naționale de Transplant, Școlii Superioare de Aviație Civilă, ocoalelor silvice Horea, Gilău etc., Asociației Salvatorilor Montani Bihor, Serviciilor Publice Județene Salvamont Alba și Cluj, Blue Air ș.a., precum și locuitori ai comunelor Horea, Albac, Poiana Horea, Beliș etc., care au acționat în sprijinul echipelor de căutare și salvare a supraviețuitorilor accidentului aviatic, toate audierile având loc în prezența apărătorilor aleși ai părților în cauză.
CITEȘTE ȘI: FOTO: Accident aviatic în Munții Apuseni, pe Vârful Petreasa. Pilotul și o pasageră și-au pierdut viața. Alte 5 persoane au fost rănite
De asemenea, s-au solicitat relații de la peste 40 de instituții ale statului iar la cererea Secției parchetelor militare, Comisia Superioară Medico-Legală de din cadrul INML a transmis procurorilor militari raportul de expertiză medico-legală privind pe victima Ion Aurelia.
În prezent se așteaptă depunerea de către CIAS a Raportului de investigație tehnică a accidentului aviatic din data de 20 ianuarie 2014.
Reamintim că pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie, în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba. În accident au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul “Sfânta Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.
Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.
Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.
Cercetările în dosarul accidentului din Apuseni sunt efectuate de procurorii militari din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după ce Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia şi-a declinat competenţa, în 4 februarie, din cauză că trebuie audiate persoane din instituţii centrale ale statului cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă.
În 11 februarie, procurorii Secţiei Parchetelor Militare au dispus, prin ordonanţă, începerea urmăririi penale pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Motorina premium a trecut de 10 lei/litru în Alba Iulia: Nivel record la pompă Motorina premium a depășit, joi, 19 martie 2026 pragul psihologic de 10 lei/litru în unele benzinării din Alba Iulia, atingând un nivel record care pune presiune tot mai mare pe șoferi și transportatori. În mai multe stații de carburant din municipiu, […]
FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș
Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]
Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an
Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]