Actualitate

Accident rutier grav în Alba Iulia: Doi bărbați au intrat cu mopedul într-un parapet

Ioana Oprean

Publicat

în

Un accident rutier a avut loc duminică dimineața, în jurul orei 7.30, pe strada Zlatnei din municipiul Alba Iulia. Un tânăr de 29 de ani, domiciliat în Turda, a pierdut controlul mopedului și a intrat într-un parapet. În urma coliziunii el și pasagerul au fost răniți și transportați la spital.

ambulantaPotrivit IPJ Alba, C.A. conducea un moped înmatriculat în Alba și nu a adaptat viteza la condițiile de drum. Acesta a pierdut controlul și a acroșat un parapet. El transporta un pasager, C. V., în vârstă de 38 de ani.

Amândoi au fost preluați de Ambulanță și transportați la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Șoferul a fost diagnosticat cu fractură antebraț bilateral, iar pasagerul cu traumatism coapsă și genunchi drept.

Șoferul nu a fost testat cu aparatul etilotest.

În urma cercetărilor s-a constatat că șoferul nu poseda permis de nicio categorie. În continuare, se efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă și conducere fără permis.

UPDATE IPJ Alba: C.A., de 29 de ani, din municipiul Turda, judeţul Cluj, în timp ce conduce un moped, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra mopedului şi a intrat în coliziune cu un parapet metalic.

În urma accidentului, mopedistul şi un bărbat în vârstă de 36 de ani, din judeţul Alba, au suferit leziuni corporale grave şi au fost transportaţi la spitalul din Alba Iulia unde au rămas internaţi. Cercetările sunt continuate


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

E jale! Numărul firmelor dizolvate a crescut în România cu peste 38% în primele două luni din 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Numărul firmelor dizolvate a crescut în România cu peste 38% în primele două luni din 2026 Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 38,31%, în primele două luni din 2026, până la 11.066, față de 8.001 în perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026 | Fondurile de pensii facultative din România, în creștere spectaculoasă

Ioana Oprean

Publicat

în

Fondurile de pensii facultative din România, în creștere spectaculoasă Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 8,07 miliarde de lei, la finalul lunii februarie, în creştere cu 39% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a anului anterior, conform unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). „Cele mai multe investiţii au fost […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu, economist: „Cursul artificial la euro este cel mai mare pericol pentru România. Un curs euro/leu de 15 lei în următorii 2‑3 ani NU este un film SF”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Georgescu, economist: „Cursul artificial la euro este cel mai mare pericol pentru România. Un curs euro/leu de 15 lei în următorii 2‑3 ani nu este un film SF” „Cursul artificial la euro este cel mai mare pericol pentru România”, avertizează economistul Radu Georgescu.  Citește și: România, la limita inferioară a categoriei recomandate investițiilor. Standard […]

Citește mai mult