Rămâi conectat

Ştirea zilei

A murit Adrian Vințan, tânărul din Alba Iulia bolnav de cancer. ”Ai fost un exemplu de ambiție, curaj, atitudine și speranță împotriva unui “adversar” nemilos”. ”Drum lin și odihnă veșnică!”

Alexandra Mates

Publicat

în

Adrian Vințan, tânărul de 31 de ani din Alba Iulia, bolnav de cancer de piele, al cărui caz a stârnit mobilizare în rândul întregii comunități și nu numai, s-a stins când primise ”o nouă șansă la viață”. Deși cu ajutorul oamenilor cu suflet reușise să strângă cei 75.000 de euro pentru perfuziile ”vindecătoare”, cum îi plăcea lui să le numească, din păcate, nici acestea nu l-au putut salva.  A apucat să facă toate cele patru perfuzii, s-a luptat cu toată puterea să învingă boala, însă cancerul  în metastază nu a putut fi oprit.

Anunțul  a fost făcut chiar pe pagina campaniei ”Împreună pentru Adrian Vințan!”:

Festivalul Roman Apulum 2025

Este o zi foarte grea și tristă pentru noi. Am avut multe speranțe, dar din păcate destinul nu-l putem controla.
Eroul nostru Adrian, a plecat azi spre Ceruri după o luptă grea și îndelungată cu această boală necruțătoare.
Pentru toți cei care l-au cunoscut și vor să îi aducă un ultim omagiu, o vor putea face duminică 29.04.2018, începând cu ora 13:30 la Capela Eternitas (cimitirul de la gară) – Alba Iulia
Drum lin și odihnă veșnică, scumpul nostru!”, se arată în postare.

Vestea că Adrian Vințan s-a stins din viață a îndurerat sute de prieteni, dar și oameni care nu îl cunoșteau, aceștia postând pe rețelele de socializare mesaje prin care își exprimă tristețea:

Ai fost un exemplu de ambitie, curaj, atitudine si speranta impotriva unui “adversar” nemilos. Din păcate viața a mai demonstrat o dată cât de nedreaptă si crudă e, iar lupta ta s-a sfârșit trist pentru noi toți.
Îmi pare rău că nu am putut să te ajut mai mult sau poate mai repede. Îmi pare rău că nu am reusit să ajung să te si văd inainte să “pleci”.
Rămâi în memoria mea cu zâmbetul pe față , optimist și bine dispus. Sper că acum ai reusit să îți găsești liniștea. Dumnezeu să te odihnească”, a scris într-un mesaj pe facebook Horică Udrea, unul dintre albaiulienii care l-au susținut pe Adrian și s-a implicat în campanie, organizând licitații în mediul online.

A fost un luptător până la capăt. Drum lin Adi și Dumnezeu să te odihnească în pace!”

Drum lin prieten drag!!! Am sperat până în ultima clipă că totul o sa fie bine.E cea mai tristă veste

Dumnezeu să-l odihnească! Fie ca sufletul tău, Adi, să plece împăcat și fericit din această lume. Multumesc că te-am cunoscut și mă bucur că am doar amintiri frumoase cu tine, așa mă voi gândi mereu la tine..cu bucurie în suflet.”

Dumnezeule mare!!!!!!!!!!!! Primeste ruga noastră și ai grijă de sufletul lui Adrian. E nederept că l-ai luat dintre noi atât de devreme, însă știm că va fi într-un loc mai bun de azi înainte! Odihneste-te în pace, prietene! Nu te vom uita!”

S-a stins un suflet bun ce a aprins și unit o întreagă comunitate. Dumnezeu să te odihnească Adrian. Îți mulțumim”.

Reamintim că în urmă cu 4 ani, Adrian şi-a scos o pată pigmentară de pe piciorul stâng care îl incomoda. Atunci i s-a dat vestea cruntă că suferă de cancer. A fost operat şi timp de doi ani totul părea să meargă bine. În 2016, însă, i-a apărut un ganglion în zona inghinală, despre care doctorii i-au spus că este metastază de la acel semn. A urmat mai multe tratamente, chiar și în străinătate, însă cancerul evolua galopant, iar ultima lui șansă erau aceste perfuzii, care din păcate nu l-au ajutat, pierzând lupta cu boala necruțătoare.

Adrian a fost optimist și a luptat din răsputeri cu suferința, până în ultima clipă.

Ultimul mesaj al lui Adrian Vințan pe Facebook, din data de 31 martie:

Heeeello, oameni dragi! Stând acum în spital după a 3-a perfuzie vindecătoare, mi-am dat seama că nu v-am mai ținut la curent cu starea mea. Până acum, după aceste 3 perfuzii pot să spun că mă simt bine. Mai am nopți în care nu mă odihnesc destul, dar recuperez peste zi . Zilnic se găsește cineva dintre voi să îmi scrie și mă bucur enorm; primesc energie pozitivă pentru a lupta în continuare. Vă mulțumesc pentru suportul vostru continuu”.

Dumnezeu să te odihnească în pace, suflet bun!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Raport dur al Departamentului de Stat al SUA: Anularea alegerilor prezidențiale din România, un precedent periculos și o restricție fără precedent asupra libertății de exprimare

Publicat

în

Un raport sever al Departamentului de Stat al SUA provoacă un nou scandal mediatic în România. Conform acestuia, invalidarea alegerilor prezidențiale din România este un semnal alarmant și o limitare fără precedent a libertății de exprimare În raportul său anual privind drepturile omului, publicat marți, Departamentul de Stat al Statelor Unite atrage atenția asupra unor […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Comunicat de presă | Afacere „liberală” cu parfum penal – microbuze școlare cumpărate la prețuri umflate pe bani europeni

Publicat

în

Comunicat de presă | Afacere „liberală” cu parfum penal – microbuze școlare cumpărate la prețuri umflate pe bani europeni Consiliul Județean Alba, condus de președintele PNL Alba, Ion Dumitrel, se află în centrul unui scandal major privind achiziția de microbuze școlare electrice la prețuri considerabil mai mari decât cele practicate în alte județe. Conform unor […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Accident în sensul giratoriu de pe Calea Moților, lângă Primăria Alba Iulia. Un biciclist a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină

Publicat

în

Un accident rutier s-a produs în această seară, în sensul giratoriu de pe Calea Moților, lângă Primăria Alba Iulia. Un biciclist a fost izbit în plin de o mașină Conform primelor date, un biciclist în vârstă de aproximativ 35 de ani a fost lovit și rănit de o mașină, în această seară, în timp ce […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea