Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

Prefectul Nicolae Albu mulţumeşte structurilor teritoriale ale MAI, reprezentanţilor Crucii Roşii – Filiala Alba și CNAIR pentru activitatea de la punctul de triere Sebeş – Vinţişoara

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Prefectul Nicolae Albu a verificat modul de desfăşurare a activităţii de la punctul de triere de la Sebeş – Vinţişoara, situat pe Autostrada A1, realizându-se o analiză a nevoilor, pentru a se putea interveni operativ în vederea limitării oricăror riscuri. Totodată, s-a discutat despre proceduri şi respectarea acestora.

Având în vedere necesitatea existenţei unor măsuri de protecţie şi prevenţie pentru populaţie, persoanele care intră în ţară şi vor intra în carantină sau izolare la domiciliu sunt escortate de la vamă, în convoaie auto însoţite de echipaje ale Poliţiei şi Jandarmeriei, spre locaţiile de carantină din judeţele de reşedinţă. În acest sens, au fost instituite puncte de triere, unde se formează convoaiele care se deplasează spre anumite zone ale ţării. În judeţul Alba, un astfel de punct de triere se găseşte în parcarea de la Vinţisoara. Aici au fost instalate de către ISU 2 corturi de triaj.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Prefectul Nicolae Albu mulţumeşte structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, care acţionează pentru menţinerea ordinii publice la punctul de triere şi însoţirea convoaielor pe teritoriul judeţului (Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba), transportul unor persoane – la nevoie – şi decontaminare (Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “UNIREA” al Judeţului Alba).

Totodată, mulţumim reprezentanţilor Crucii Roşii – Filiala Alba, care au asigurat hrană şi apă pentru persoanele din convoaie şi Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pentru acţiunile de dezinfecţie a locaţiei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

INCENDIU cu degajare de fum la Aiud, la subsolul unui bloc: Intervin pompierii cu trei autospeciale

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU cu degajare de fum la Aiud, la subsolul unui bloc: Intervin pompierii cu trei autospeciale Un incendiu a izbucnit luni seara, la Aiud, în subsolul unui bloc de pe strada Ecaterina Varga. Au intervenit pompierii cu trei autospeciale. Citește și: VIDEO INCENDIU la un stâlp de electricitate de pe strada Lucian Blaga din Alba […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea