Primăria Alba Iulia apelează la implicarea cetățenilor, pentru salvarea câinilor din ecarisaj: ”Iubirea necondiționată e la un pas de a fi eutanasiată”
Ei asta fac, ei asta simt, ei asta oferă: dragoste absolută, fără condiții și note de subsol. 4 dintre cățeii din adapostul public al Municipiului Alba Iulia sunt la un pas de a fi eutanasiați. Suntem siguri însă că pot fi salvați prin implicarea noastră. Adopția e soluția cea mai simplă, fie ea directă și gratuită, din adapost, sau adopția la distanță, ce presupune un cost lunar modic, care însă asigură hrana și tratamentul câinelui adoptat.
„Nu pornim neapărat de la o remușcare, ci de la faptul că orice viață trebuie salvată. Pornim de la efortul voluntarilor și de la oameni cu suflet din afara țării care ne învață cum să luăm parte la viață, nu să luăm o viață. Sunt mai bine de doi ani de când niciun cățel nu a mai fost eutanasiat, credem că e momentul să păstrăm această reușită. E un fenomen care aparține comunității și nu-l putem trata separat sau cu mai puțin interes decât altceva. Printr-un efort voit sau generozitate putem rezolva ce legea nu poate”, a declarat Paul Voicu, viceprimar al municipiului Alba Iulia.
Cei interesați se pot adresa Serviciului de Ecarisaj din cadrul primăriei. Adopția la distanță presupune acoperirea cheltuielilor de 204 lei/ lună, de caine.
Documentele se obțin de la camera 4, biroul aflat în clădirea administrației piețelor. Crotaliile 415, 448, 469, 486 sunt, de fap:, Oly, Lora, Mura, Roua. Adopția definitivă este gratuită, iar cățeii sunt preluați vaccinați și sterilizați.
Putem fi mai oameni decât lăsăm uneori să se vadă și îi putem salva! Pe ei și iubirea lor pentru noi, necondiționată. 25 februarie ar putea fi aniversarea lor!
Biroul de presă al Primăriei Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
7-19 mai 2024: „Rădăcinile Credinței: Călătorie prin Timp și Cunoaștere”, expoziție de carte religioasă veche la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei
7-19 mai 2024: „Rădăcinile Credinței: Călătorie prin Timp și Cunoaștere”, expoziție de carte religioasă veche la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei Expoziția „Rădăcinile Credinței: Călătorie prin Timp și Cunoaștere” va fi disponibilă în perioada 7-19 mai 2024 la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia și reunește o impresionantă colecție de carte religioasă veche, dar nu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 9 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului