Opinii - Comentarii

9 septembrie: Sfinții și Drepții Dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana, sărbătoriți a doua zi după Nașterea Maicii Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

9 septembrie: Sfinții și Drepții Dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana, sărbătoriți a doua zi după Nașterea Maicii Domnului

Pe data de 9 septembrie, a doua zi după ce se prăznuiește Nașterea Maicii Domnului, Biserica cinstește pe Sfinții și drepții, dumnezeiești ai săi părinți, Ioachim și Ana.

Petrecerea Divorțaților

Despre viața Sfinților Ioachim și Ana cunoaștem detaliile pe care Sfântul Iacob le-a așternut în scris în lucrarea sa numită Istorisire despre nașterea Preafericitei Născătoare de Dumnezeu și-n veci Fecioară Maria.

Ioachim era un om foarte bogat și evlavios ducând neîncetat daruri multe la Templu. Într-una dintre aceste împrejurări Ioachim a fost mustrat de un anume Ruben care i-a reproșat că nu ar trebui să fie cel dintâi care sa aducă daruri câtă vreme nu fusese binecuvântat cu copii. S-a întristat nespus. Nu s-a mai întors acasă, ci a plecat direct în pustie unde a postit patruzeci de zile. „Nu voi coborî în casa mea după mâncare şi băutură până când Domnul și Dumnezeul meu nu se va uita la mine; până atunci rugăciunea îmi va ține de foame și de sete.”

Citește și: MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Craciun pe care le puteţi trimite celor dragi

Ana, neștiind ce s-a întâmplat, a început să-și plângă văduvia și pântecele sterp zicând: „Vai mie, nefericita, cu cine aș putea să mă asemăn? Nu sunt ca păsările cerului, fiindcă şi păsările cerului aduc pe lume pui, în vreme ce eu nu, Doamne!”.

Dumnezeu plecându-și inima la rugăciunea lor a trimis un înger care a binevestit Anei. „Ana, Ana, a strigat îngerul, Domnul a împlinit ruga ta: vei prinde sămânţă în pântec şi vei naşte prunc, iar despre neamul tău se va vorbi în toată lumea”.

Iată, bărbatul tău se întoarce acasă cu turmele. Căci un înger al Domnului a coborât la el şi i-a zis: „Ioachim, Ioachim, Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea; coboară cu turmele din pustie căci, femeia ta, Ana, va rămâne grea!”.

Atunci a coborât Ioachim şi a grăit către păstorii lui, zicând: „Aduceţi-mi aici zece mioare curate şi neîntinate pentru Domnul Dumnezeul meu; douăsprezece juninci blânde pentru preoţi şi sinedriu şi o sută de iezi pentru întreg poporul!”.

Şi, iată, când a sosit Ioachim cu turmele, Ana stătea la poartă. Văzându-l, a alergat şi i s-a prins de gât zicând: „Acum ştiu că Domnul Dumnezeu m-a binecuvântat din plin. Iată, cea care a fost văduvă nu mai este şi cea care n-a avut copii va zămisli”. Prima zi Ioachim a rămas acasă şi s-a odihnit.”

Ana a născut după nouă luni pe Fecioara Maria, pe care au dus-o la Templul Domnului, după cum au făgăduit.

Au trecut la Domnul binecuvântați de bucuria împlinirii rugăciunii lor: fiica Fecioara Maria.

Sursa: trinitas.tv


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Mesaje de Halloween în limba engleză 2026. Texte pentru Sms-uri și urări „înfricoșătoare”

Ioana Oprean

Publicat

în

“Trick or treat!”  • Mesaje, sms-uri și urări „înfricoșătoare” de Halloween 2026 în limba engleză • mesaje de groază de Halloween. Sărbătoare de origine celtică, Halloween-ul este celebrat în foarte multe țări de pe glob. Celții considerau că toate legile spațiului și timpului sunt suspendate în această zi, permițându-le spiritelor să interacționeze cu cei vii. […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

MESAJE de HALLOWEEN 2026. SMS-uri, felicitări, statusuri, mesaje amuzante, înfricoșătoare și mesaje în limba engleză de HALLOWEEN

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Halloween 2026 • Felicitări, urări şi statusuri înfricoşătoare • mesaje de groază • mesaje horror • SMS -uri amuzante • Mesaje în engleză haioase de Hallowen.  Ca sursă de inspirație vă oferim o colecție de masaje amuzante-înfricoșătoare și mesaje în limba engleză.  De asemenea, puteti posta un mesaj special de Halloween ca status […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri

Ioana Oprean

Publicat

în

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri Joi, 29 octombrie 2026 se împlinesc 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, una dintre personalitățile marcante ale istoriei naționale. Născută în Marea Britanie, nepoată a Reginei Victoria și […]

Citește mai mult