80.000 de lei pentru dispeceratul integrat ISU – Ambulanţă, din bugetul judeţului
Consilierii judeţeni au votat, în şedinţa de joi, un proiect de hotărâre prin care se aprobă alocarea sumei de 80.000 de lei, pentru reabilitarea şi dotarea spaţiilor destinate echipajelor care vor încadra autospecialele de terapie intensivă mobilă şi a unui dispecerat integrat ISU – Ambulanţă.
Această investiţie va îmbunătăţi semnificativ capacitătea de răspuns în situaţii de urgenţă şi în urgenţe medicale la nivelul judeţului Alba. La Cluj sau la Tîrgu-Mureş, unde au fost deja implementate astfel de Dispecerate integrate s-a constat reducerea timpului de intervenţie pentru acordarea primului ajutor calificat şi pentru intervenţii în situaţii de urgenţă.
Proiectul este parte a Acordului de cooperare pentru aplicarea Proiectului de interes public judeţean „Creşterea eficienţei intervenţiilor medicale de urgenţă calificată în judeţul Alba”, încheiat între CJ Alba şi ISU „Unirea” Alba, în 12.07.2012.
Realizarea dispeceratului integrat ISU – Ambulanţă urmăreşte deasemenea creşterea nivelului de protecţie a cetăţenilor din judeţul Alba, creşterea gradului de încredere a populaţiei în autorităţile locale şi cele profesioniste în domeniul asistenţei medicale de urgenţă, reflectat în sondajele publice.
Suma de 80.000 de lei va fi folosită pentru: acoperirea costului implementării Dispeceratului integrat ISU – Ambulanţă şi pentru operaţionalizarea autospecialei de terapie intensivă mobilă (TIM SMURD), derularea procedurii de achiziţie a bunurilor necesare implementării proiectului, îmbunătăţirea comunicării dintre factorii administraţiei publice locale şi reprezentanţii ISU Alba, prin realizarea unor întâlniri de dialog, la iniţiativa oricăreia dintre părţi.
Echipajul TIM SMURD va fi format din subofiţeri cu pregătire paramedicală (absolvenţi ai cursurilor de prim-ajutor calificat), angajaţi ISU.
Dispeceratul va fi amenajat în clădirea ISU Alba, unde este nevoie de – refuncţionalizare şi amenajarea unor încăperi de sediu (compartimentări, amenajări interioare, reabilitare pardoseală, grup sanitar), reabilitarea instalaţiilor termice şi sanitare, mobilier, obiecte uz casnic (2 frigidere, 2 cuptoare cu microunde, 2 cafetiere, o maşină de spălat haine), reabilitarea instalaţiei de alimentare cu energie electrică, instalaţie de climatizare în sala serverelor, aparatură aer condiţionat (dispecerat, sala SMURD), dar şi laptop, calculator, 2 imprimante laser, elemente şi consumabile de reţea, TV LCD pentru încăperea SMURD, 2 monitoare TV LCD pentru dispecerat.
Serviciul de Ambulanţă Alba a primit 15.255 solicitări în primele şase luni ale anului, faţă de 14.307 solicitări în semestrul I din 2011, în condiţiile în care are doar două autospeciale de terapie mobilă intensivă. De anul acesta, ISU Alba este dotat cu alte două astfel de autospeciale. Pe lângă contribuţia substanţială a CJ Alba, TIM SMURD beneficiază şi de 40.000 de lei de la Consiliul Local Alba Iulia, bani ce vor fi folosiţi pentru echipamente de protecţie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Trotuare și șanțuri betonate pe DJ107E, la Lopadea Nouă: A fost lansată licitația pentru execuția lucrărilor
Trotuare și șanțuri betonate pe DJ107E, la Lopadea Nouă: A fost lansată licitația pentru execuția lucrărilor Primăria Lopadea Nouă a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică a lucrărilor de execuție aferente proiectului „„Amenajare șanțuri și trotuare adiacente drumului județean în intravilanul localității Lopadea Nouă, comuna Lopadea Nouă, […]
11 octombrie 2026 | Cod portocaliu de furtună în Alba: Vijelii, grindină și averse torențiale, în mai multe zone din județ. Mesaj RO-ALERT pentru localitățile vizate
11 octombrie 2026 | Cod portocaliu de furtună în Alba: Vijelii, grindină și averse torențiale, în mai multe zone din județ. Mesaj RO-ALERT pentru localitățile vizate Meteorologii ANM au emis duminică seara o atenționare nowcasting cod portocaliu de furtună, valabilă în mai multe zone din județ. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru localitățile vizate. Până […]
Bibliotecile comunale, tot mai puţine în judeţul Alba: Doar o parte dintre bibliotecarii din județ, angajați pe o funcție specifică
Bibliotecile comunale, tot mai puţine în judeţul Alba: Doar o parte dintre bibliotecarii din județ, angajați pe o funcție specifică Doar peste jumătate din cele 78 de municipii, oraşe şi comune din judeţul Alba mai au biblioteci publice. În mediul rural, din cele 67 de comune, mai sunt biblioteci funcţionale în general în cele din […]
