Actualitate

8 noiembrie: Ziua mondială a urbanismului

Ioana Oprean

Publicat

în

8 noiembrie: Ziua mondială a urbanismului

Ziua mondială a urbanismului cunoscută și sub denumirea de Ziua mondială a planificării orașelor este marcată în fiecare an la 8 noiembrie, fiind aduse în prim-plan problemele urbanizării și efectul acestui proces asupra evoluției durabile a societății, dar și a mediului înconjurător. Creșterea populației duce la provocări impresionante în managementul urban, provocări precum lipsa locuințelor, infrastructura inadecvată, congestia transportului urban și o calitate scăzută a vieții în mediul urban.

Ziua mondială de planificare a orașelor este aniversată începând din 1949, în peste 30 de țări, la inițiativa profesorului Carlos Maria della Paolera, de la Universitatea din Buenos Aires, cu scopul de a veni în sprijinul societății, atât la nivelul cetățenilor, cât și al specialiștilor în urbanism și amenajarea teritoriului, ce caută soluții pentru organizarea orașelor fără afectarea mediului înconjurător.

Urbanismul reprezintă ansamblul regulilor care guvernează înființarea, dezvoltarea și amenajarea rațională a aglomerărilor urbane. În același fel, acesta include ansamblul activităților de organizare a componentelor materiale (cadru natural, resurse economice, cadru construit, populație etc.) ale unităților teritoriale de locuire (sat, comună, oraș, zonă, teritoriu național etc.), în scopul îmbunătățirii calității vieții.

Urbanizarea, pe de altă parte, se referă atât la accentuarea cumulativă a caracteristicilor distinctive ale modului de viață asociat cu dezvoltarea orașelor, cât și la schimbările în direcția stilurilor de viață recunoscute ca urbane, potrivit aceluiași site.

La nivel mondial, în preajma acestei zile, are loc o conferință online, stabilită în 2009. Conferința a fost inițiată de un grup de profesioniști din întreaga lume, care au dorit crearea unei acțiuni la nivel internațional pentru a marca această zi. Anul acesta, conferința se desfășoară în zilele de 8 și 9 noiembrie și are ca teme: construcția de locuințe, dezvoltarea durabilă, comunități sănătoase, dezvoltare economică, infrastructură, urbanizare și guvernare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, la limita inferioară a categoriei recomandate investițiilor. Standard and Poor’s: „Riscurile legate de implementarea consolidării finanţelor publice vor rămâne ridicate în următorii ani”

Ioana Oprean

Publicat

în

România, la limita inferioară a categoriei recomandate investițiilor. Standard and Poor’s: „Riscurile legate de implementarea consolidării finanţelor publice vor rămâne ridicate în următorii ani” S&P Global Ratings a confirmat, vineri, 3 aprilie 2026 ratingurile de credit suveran pe termen lung şi scurt, în valută străină şi locală, ale României, la nivelul ”BBB-/A-3”, anunțând că perspectiva […]

Citește mai mult

Actualitate

Ce ajutoare pentru pensionari și persoane vulnerabile se acordă începând cu luna aprilie 2026

Unirea Ziarul

Publicat

în

Ce ajutoare pentru pensionari și persoane vulnerabile se acordă începând cu luna aprilie 2026 Peste 3 milioane de familii și persoane singure – inclusiv pensionari, familii cu copii, familii monoparentale sau cele care îngrijesc copii cu dizabilități – vor beneficia de acest ajutor. Ce ajutoare sunt pentru pensionari? Pensionarii cu venituri lunare de până la […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Sănătății solicită raportarea infecţiilor nosocomiale din spitalele din România: ,,Nu este o ruşine, nu este o stigmă. Trebuie să fim oneşti şi transparenţi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Sănătății solicită raportarea infecţiilor nosocomiale din spitalele din România: ,,Nu este o ruşine, nu este o stigmă. Trebuie să fim oneşti şi transparenţi” Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le cere public managerilor spitalelor din România să raporteze infecţiile nosocomiale. Acesta susține că „nu este o ruşine, nu este o stigmă, nu înseamnă că spitalul e […]

Citește mai mult