Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

8 noiembrie: Credincioşii îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, conducătorii cetelor de îngeri

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În fiecare an, pe data de 8 noiembrie, sunt sărbătoriţi Sfinţii Mihail şi Gavriil. Cei doi arhangheli sunt  cunoscuţi ca şi conducătorii cetelor de îngeri, având aripi şi purtând săbii, ca simbol al biruinţei şi sunt călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai. Se spune că Sfinţii Mihail şi Gavril fac trecerea de la venerarea sfinţilor şi a moaştelor la cultul îngerilor. Ei sunt, totodată,  şi patroni spirituali ai Jandarmeriei Române.

8 noiembrie este ziua pe care Biserica o dedică îngerilor, de aceea numele complet al acestei zile este Soborul mai-marilor Arhistrategi (căpetenii) Mihail şi Gavriil şi a tuturor Puterilor cereşti celor fără de trupuri.

Citește și: Ce nume derivate se sărbătoresc de Sfântul Mihail și Gavriil. Cei care poartă numele de Mihail, Gavril, Mihai, Mihaela, Michi, Mişa, Mihăiţă, Mişu, Mihnea, Mihăilă, Mihalache, Mihalcea, Mihu, Gabriel, Gabriela, Gabi, Gabiță, Gavriil, Gavrilă sau alte derivate își serbează duminică, 8 noiembrie, ziua numelui

Arhanghelul Mihail a însoţit poporul ales în pământul făgăduinţei, dar şi cele zece pedepse, a fost păzitorul oştilor lui Isus Navi, a stins cuptorul celor trei tineri din Babilon, a păzit pe Daniil în groapa cu lei şi tot el a dat biruinţa lui Ghedeon în luptă. În limba ebraică, numele său înseamnă “Cine este ca Dumnezeu?”

Arhanghelul Gavriil a vestit naşterea Maicii Domnului, a fost primul care a rostit numele lui Iisus, i-a dat nume lui Ioan Botezătorul şi a descoperit magilor taina întrupării Mântuitorului. În limba ebraică, Gavriil înseamnă “bărbat-Dumnezeu”.

Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil datează din secolul al V-lea. La început, a fost o simplă aniversare a sfinţirii unei biserici a Sfântului Mihail, aceasta fiind ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Cu timpul, acest praznic a ajuns să se adreseze şi Sfântului Gavriil, ca apoi să devină sărbătoarea închinată tuturor Sfinţilor Îngeri.

Citeste si: MESAJE de SFANTUL MIHAIL şi GAVRIIL

Biserica Ortodoxă îi cinsteşte pe sfinţii ei încă de la înfiinţare şi îi va preţui până la sfârşitul veacurilor. În Calendarul ortodox este fixată o zi de sărbătoare pentru fiecare dintre aceştia. Viaţa, activitatea şi minunile fiecărui sfânt au fost consemnate din primele veacuri creştine şi se păstrează până în zilele noastre, sub forma sinaxarelor, proloagelor, mineielor, acatistelor, din care se citeşte zilnic la slujbele religioase.

În folclorul religios românesc, dintre cei doi arhangheli, mai venerat este Mihail. Se spune că el poartă cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este hărăzit să mai trăiască, fiind şi un stăpânitor al văzduhului, alături de proorocul Ilie.

În viziunea populară, Arhanghelii asistă şi la judecata de apoi, ard păcatele acumulate de patimile omeneşti fireşti şi purifica, prin post, conştiinţele. De aceea, multe familii creştine îi aleg ca patroni şi ocrotitori spirituali ai casei şi ai gospodăriei. În zonele muntoase, stăpânii oilor îi desemnează pe arhangheli ca “patroni ai oilor”, având grijă ca acestea să fie sănătoase şi cu spor la mărirea turmelor.

Conform tradiţiei, în sâmbăta dinaintea sărbătorii Sfinţilor Arhangheli se duc bucate şi colivă la biserică şi se dau pomeni de sufletul morţilor. De “moşii de toamnă”, mulţi creştini împart vecinilor şi săracilor farfurii sau străchini cu mâncăruri şi căni pline cu vin. Tot acum, se aprind lumânări pentru cei morţi, dar şi pentru cei vii.

Sărbătoarea de astăzi este, în acelaşi timp, hramul acestei capele militare din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române Bucureşti, dar şi sărbătoarea instituţiei naţionale a Jandarmeriei Române, care are ca ocrotitori pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Din acest motiv, în toate unităţile de jandarmerie din întreaga ţară se oficiază astăzi slujbe religioase.

În general, îngerii ocrotesc popoare (cf. Deuteronomul 32, 8), localităţi şi oameni, însă, încă din vechime, Sfinţii Arhangheli au fost adoptaţi ca patroni spirituali sau ocrotitori ai împăraţilor şi regilor, ai conducătorilor de oşti, ai armatelor care apără pe oameni de primejdii, fiind simboluri ale luptei împotriva răului.

Pornind de la deviza Jandarmeriei Române: „Lex et ordo“ (lege şi ordine), înscrisă pe stema sa, vedem că idealul acestei structuri militare are evidente asemănări cu ceea ce simbolizează Sfinţii Arhangheli. Sfântul Arhanghel Mihail simbolizează „legea“, fiind apărător al dreptăţii şi al adevărului, numit de Biserică înger al legii, iar Sfântul Arhanghel Gavriil simbolizează „ordinea“, pacea şi armonia, siguranţa şi binele comun, rezumate în numirea de înger al harului. Astfel, întreaga activitate a jandarmilor români este orientată să se desfăşoare pe aceste două coordonate, lege şi ordine.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

O noua escrocherie: ”Mă auziți acum? De ce să nu răspunzi cu ”Da”?

Unirea Ziarul

Publicat

în

O noua escrocherie: ”Mă auziți acum? De ce să nu răspunzi cu ”Da”? În era digitală actuală, în care suntem profund interconectați prin internet, escrocheriile telefonice rămân o amenințare persistentă și în continuă evoluție. Printre numeroasele tactici folosite de infractori pentru a profita de încrederea oamenilor, escrocheria cunoscută sub numele de „Mă auziți acum?” se […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea