8 martie de coșmar pentru o femeie din Alba: A fost bătută, amenințată cu moartea și sechestrată de soțul gelos
8 martie de coșmar pentru o femeie din Alba: A fost bătută, amenințată cu moartea și sechestrată de soțul gelos
Un bărbat din Alba s-a ales cu ordin de protecție după ce și-a bătut soția, cu bestialitate, din motive de gelozie, a închis-o în casă și a amenințat-o cu moartea.
În data de 8 martie au început agresiunile bărbatului femeii, constând în bătăi şi scandal, pe motiv că nu are voie să plece din casă, intimatul fiind gelos fără motiv.
De asemenea, bărbatul o închide în casă pentru a o împiedeca să meargă la rude, la cunoștințe, la prieteni sau la biserică, iar în data de 24 martie 2023, în timp ce se afla în curte, acesta a agresat-o fizic, respectiv a împins-o și atunci când a văzut-o căzută la pământ, a prins-o de gât și a târât-o pe ciment și pe trepte până în interiorul casei, fără să ţină cont de faptul că este operată la coloană și a suferit în trecut și un AVC.
În continuare, în zilele de 24, 25 și 26 martie, intimatul în mod continuu a făcut scandal, a ameninţat-o cu moartea și a agresat-o fizic, iar în data de 27 martie i-a spus bărbatului că va merge la poştă să plătească o factură, dar aceasta nu a fost de acord.
Femeia a reuşit să iasă din curte și în timp ce se întorcea și era în drum spre casă, bărbatul a sunat-o de 4-5 ori să o întrebe unde este și a amenințat-o, spunând că o aşteaptă cu toporul să o pună în sicriu, fapt care i-a creat o stare de frică şi a determinat-o să ceară ajutor nepoatei sale și soţului acesteia.
Împreună cu aceștia s-a deplasat acasă, unde bărbatul a continuat să facă scandal, să o întrebe unde a fost și cu cine și să o ameninţe.
Totodată, nepotul său a încercat să îl liniştească pe intimat pentru că acesta profera cuvinte jignitoare și ameninţări la adresa ei, în sensul că o omoară, că o taie în bucăţi cu toporul sau cu cuţitul, toate astea pe fondul consumului de alcool și a geloziei, iar după plecarea nepoților intimatul a încuiat-o în casă.
În ziua de 28 martie bărbatul a continuat să facă scandal și să o agreseze fizic, a reuşit să iasă din curte, profitând de faptul că intimatul fiind în stare de ebrietate avansată s-a pus în pat, s-a dus la postul de poliţie unde a declarat tot ceea ce i s-a întâmplat.
„Dispune evacuarea temporară a intimatului din imobil.
Obligă intimatul să păstreze o distanţă minimă de 100 metri faţă de petentă și față de locuința petentei.
Interzice intimatului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu petenta”, se arată în hotărârea Judecătoriei Sebeș.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Accident grav pe DN 7, provocat de un șofer din Alba, care a intrat într-o depășire neregulamentară: Patru persoane, dintre care doi minori, au ajuns la spital
Accident grav pe DN 7, provocat de un șofer din Alba, care a intrat într-o depășire neregulamentară: Patru persoane, dintre care doi minori, au ajuns la spital Un accident rutier grav a avut loc duminică noaptea, în jurul orei 21.00, pe DN 7, la ieșire din Boița spre Vâlcea. Mașina unui șofer din Alba a […]
VIDEO | „Loganul zburător” dintr-un oraș din Alba, invenția ieșită din comun a unui localnic. Povestea mașinii zidite în peretele casei
„Loganul zburător” dintr-un oraș din Alba, invenția ieșită din comun a unui localnic. Povestea mașinii zidite în peretele casei O mașină Dacia Logan încastrată în peretele unei case din Teiuș continuă să stârnească uimire și curiozitate în rândul celor care trec prin zonă. În spatele construcției neobișnuite se află Vasile Teasc, un localnic cu imaginație […]
VIDEO | Haos pe autostrada A10 Sebeș–Turda! Coloană de mașini de 3 kilometri la coborârea spre Decea după închiderea unui sens de circulație. Trafic îngreunat și pe DN1
Haos pe autostrada A10 Sebeș–Turda! Coloană de mașini de 3 kilometri la coborârea spre Decea după închiderea unui sens de circulație. Trafic îngreunat și pe DN1 Închiderea circulației pe un tronson al Autostrăzii A10 Sebeș–Turda a provocat ambuteiaje serioase duminică seara. Coloana de mașini care se întindea pe aproximativ 3 kilometri s-a format pe sensul […]

