8 ianuarie: S-a născut Iuliu Maniu, artizan al Marii Uniri și unul din cei mai importanți oameni politici transilvăneni

8 ianuarie: 151 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu, artizan al Marii Uniri și unul din cei mai importanți oameni politici transilvăneni

Iuliu Maniu (n. 8 ianuarie 1873, Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj – d. 5 februarie 1953, Sighet) a fost jurist, dar și unul dintre cei mai prestigioşi oameni politici din istoria României și membru de onoare al Academiei Române din 7 iunie 1919. Având o carieră politică ce s-a întins pe parcursul a 56 de ani, Iuliu Maniu s-a numărat printre marii oameni de stat ai ţării noastre, luptând cu perseverenţă împotriva tendinţelor autoritare ca un adevărat apărător al democraţiei.

Debutul său în viaţa publică datează din vremea studenţiei, întâi ca membru, apoi ca preşedinte al societăţii academice Petru Maior. În anul 1906 obţine un prim mandat de deputat la Vinţul de Jos, comitatul Alba. Iuliu Maniu joacă un rol important în evenimentele care au condus la Unirea din 1918, participând ca delegat la adunarea de la Alba Iulia şi fiind ales preşedinte al Consiliului Dirigent (guvernul de tranziţie al Transilvaniei până la 4 aprilie 1920).

În cuvântarea pe care a ţinut-o cu ocazia Adunării naţionale de la Alba Iulia, Maniu a spus: „Noi, onorată Adunare Națională, privim înfăptuirea unității noastre naționale un trimf al libertății omenești. Noi nu voim să devenim din oprimați oprimatori, din asupriți asupritori. Noi voim să întronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor și a tuturor cetățenilor. Noi propunem decretarea unirei cu Regatul României a întregei Transilvanii, a întregului Banat și a întregului teritoriu locuit de Români al Ungariei. Pe aceste teritorii locuiesc însă și alte neamuri, cu alte însușiri și alte tradiții. Noi nu voim să răpim individualitatea etnică, nici ființa națională a acestor neamuri. Noi nu vroim să răpim limba nimănui, ci vrem ca fiecare om să aleagă liber limba și credința în care vrea să trăiască atât în viața lui particulară, cât și în legătură cu viața de stat. Noi nu vrem să verse nimenea lacrimile pe cari le-am vărsat noi atâtea veacuri și nu voim să sugem puterea nimănui, așa cum a fost suptă a noastră veacuri de-a rândul.”

După fuzionarea Partidului Naţional Român cu Partidul Ţărănesc, la 10 octombrie 1926, devine preşedinte al PNŢ şi, peste doi ani, la 8 noiembrie 1928, preşedinte al Consiliului de Miniştri. La alegerile din decembrie 1928, PNŢ obţine 77,7% din totalul voturilor exprimate. Guvernarea naţional-ţărănistă este puternic afectată de marea depresiune economică şi, după 1930, de politica destructivă a regelui Carol II.

Între 1938-1944, Iuliu Maniu se manifestă ca ferm opozant faţă de regimurile de esenţă totalitară ce s-au succedat în fruntea ţării: autoritarismul carlist, eşuat lamentabil în 1940, legionarismul şi dictatura militară a lui Antonescu. Totuşi, deşi refuză colaborarea cu puterea, Maniu nu ezita să se pronunţe ferm, prin proteste intransigente, în momentele cruciale care au dus la căderea frontierelor şi la războiul antisovietic.

Joacă un rol important în preliminariile şi actul de la 23 august 1944, devenind într-o primă etapă ministru fără portofoliu în primul cabinet Sănătescu. Mai târziu, ocupaţia sovietică şi preluarea puterii de către comunişti la 6 martie 1945 şi-au propus distrugerea lui Iuliu Maniu şi a PNŢ, consideraţi ca principal obstacol în calea comunizării României. În iulie 1947, partidul este scos în afara legii, iar Maniu, Mihalache şi ceilalţi conducători sunt arestaţi, judecaţi şi condamnaţi.

Sursa: memorialsighet.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI