Actualitate

500 de copii au primit ghiozdane pline cu rechizite, donate de Crucea Roșie Filiala Alba, cu sprijinul Star Assembly şi Star Transmission

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Crucea Roșie Filiala Alba, cu ajutorul Star Assembly și Star Transmission, a dăruit 500 de ghiozdane complet echipate cu rechizite, aducând bucurie și sprijin copiilor din familii defavorizate la început de an școlar

Crucea Roșie Română Filiala Alba a distribuit, cu sprijinul Star Assembly şi Star Transmission, în ultimele două săptămâni ale vacanței de vară, 500 de ghiozdane pline cu toate caietele și rechizitele necesare pentru școală. Ghiozdanele, complet echipate și adaptate în funcție de vârstă, au ajuns la copii din familii defavorizate din zeci de localități ale județului.

Cu acțiunea din acest an, Crucea Roșie și cele două subsidiare Mercedes-Benz în România au atins numărul de 2500 de ghiozdane distribuite pentru a ajuta copiii din familii cu posibilități materiale reduse.

Ghiozdanul cu numărul 2500 a ajuns la un băiețel din Munții Apuseni, care locuiește într-o zonă foarte izolată, voluntarii parcurgând drumul accidentat până acolo cu ajutorul unei mașini de teren. De altfel, cele mai multe dintre ghiozdanele donate au ajuns în localități mici din zona rurală, în unele cazuri în cătune izolate de munte.

Proiectul „Înapoi la școală” a ajuns la cea de-a cincea ediție, fiind susținut financiar de companiile Star Assembly și Star Transmission. Angajații acestora s-au implicat direct, în calitate de voluntari, alături de reprezentanții Crucii Roșii, atât în pregătirea ghiozdanelor, cât și în distribuirea lor.

În ultimii cinci ani, alături de partenerii noștri de la Star Assembly și Star Transmission, am sprijinit 2500 de copii care porneau pe drumul educației cu mai puține șanse și cu o mulțime de provocări. Credem cu tărie că educația este un drept fundamental și fiecare copil merită cele mai bune condiții pentru studiu.

Aceste lucruri ne-au determinat să ajungem în cele mai izolate cătune de munte, ducând cu noi nu doar un ghiozdan, ci mai ales promisiunea că niciun copil nu este lăsat în urmă. Mulțumim din suflet partenerilor de la Star Assembly și Star Transmission, pentru generozitatea manifestată și încrederea pe care o acordă proiectelor noastre.

De asemenea, le mulțumim tuturor voluntarilor care s-au implicat în pregătirea și distribuirea ghiozdanului, oferind poate ceea ce este cel mai prețios în lume – timp pentru a face fapte bune”, a spus Adrian Dușa, directorul Crucii Roșii Române Filiala Alba.

Credem cu fermitate în valoarea educației și în rolul nostru de partener de încredere pentru comunitățile din județul Alba. Prin proiectul „Înapoi la Școală” avem bucuria de a sprijini copiii și familiile lor la fiecare început de an școlar, contribuind astfel la construirea unui viitor mai bun. Ne place să credem că nu oferim doar ghiozdane, ci și speranță – dăruind copiilor începuturi curajoase și motive de încredere.

Devenit o tradiție, proiectul confirmă faptul că solidaritatea își găsește cea mai autentică expresie prin implicare directă. Mai presus de toate, emoția și bucuria copiilor care primesc șansa de a păși încrezători în prima zi de școală reprezintă cea mai valoroasă răsplată pentru noi.” a spus Gheorghe Achim, director general Star Transmission și Star Assembly.

În cadrul acțiunii din acest an, au fost identificați de către Crucea Roșie Română Filiala Alba, cu ajutorul unităților de învățământ și al administrațiilor locale, 500 de copii cu vârste între 6 și 18 ani din familii vulnerabile sau cu probleme financiare, din municipiile, orașele sau comunele din județul Alba.

Fiecărui copil i-a fost pregătit un ghiozdan cu toate rechizitele necesare, adaptate clasei în care se află și genului. Din ghiozdan nu a lipsit, alături de rechizitele necesare, setul de produse de igienă personală (pastă de dinți, periuță și săpun).

Cele 500 de ghiozdănele au fost distribuite personal copiilor, de către reprezentanți ai Crucii Roșii Române Filiala Alba, Star Assembly, Star Transmission, precum și din cadrul autorităților locale și unităților de învățământ. Echipele au ajuns în cele mai izolate sate și cătune din județul Alba, dar și în cartiere mărginașe din zonele urbane.

Astfel, ghiozdanele au ajuns la copii din peste 45 de localități precum Abrud, Câmpeni, Cugir, Alba Iulia, Roșia Montană, Dăroaia, Gura Roșii, Gârda de Sus, Ocoale, Horea, Valea Arăzii, Teiu, Vadu Moților, Poduri Bricești, Lăzești, Bistra, Ciuruleasa, Boglești, Mogoș, Valea Țupilor, Coasta Vâscului, Mihoești, Botești, Florești, Piana Vadului, Duduieni, Pășteși, Făgetul de Sus, Stănești, Drașov, Cunța, Vingard, Șpring, Teleac, Lunca Mureșului, Gura Arieșului, Cricău, Tibru, Lupșa, Petrești, Vințu de Jos, Valea Vințului, Vurpăr, Șibot, Balomiu de Câmp, Gârbova, Reciu, Cărpiniș, Întregalde.

Pentru pregătirea și distribuirea ulterioară a ghiozdanelor au fost implicate zeci de persoane, respectiv angajați și voluntari ai Crucii Roșii, angajați ai companiilor Star Assembly, Star Transmission, precum și asistenți medicali comunitari, cadre didactice ș.a.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăreste Ziarul Unirea pe ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

ANAF vinde peste 770 de haine confiscate de la Bianca Drăgușanu: Românii au stat la coadă să cumpere colanți, bustiere şi haine purtate

Ioana Oprean

Publicat

în

ANAF vinde peste 770 de haine confiscate de la Bianca Drăgușanu: Românii au stat la coadă să cumpere colanți, bustiere şi haine purtate De la haine și bijuterii până la mașini, apartamente și utilaje, toate bunurile confiscate de ANAF pot ajunge la vânzare și orice român poate participa la licitații, iar interesul uriaș stârnit de […]

Citește mai mult

Actualitate

20 iulie 2026 | Centrele de Relații cu Utilizatorii DEER nu desfășoară activități cu publicul, de Ziua Energeticianului. Cum pot fi semnalate posibile întreruperi în alimentarea cu energie electrică

Ioana Oprean

Publicat

în

Centrele de Relații cu Utilizatorii DEER nu desfășoară activități cu publicul, de Ziua Energeticianului. Cum pot fi semnalate posibile întreruperi în alimentarea cu energie electrică Distribuție Energie Electrică Romania – DEER aduce la cunoștința utilizatorilor săi că, luni, în data de 20 iulie 2026, Centrele de Relații cu Utilizatorii nu vor desfășura activități cu publicul. […]

Citește mai mult

Actualitate

16-17 iulie 2026 | Cod Galben de inundații în Alba și alte județe: Hidrologii avertizează asupra riscului de creșteri rapide ale râurilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Cod Galben de inundații în Alba și alte județe: Hidrologii avertizează asupra riscului de creșteri rapide ale râurilor Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o atenționare hidrologică de Cod Galben, valabilă în intervalul 16 iulie 2026, ora 12:00 – 17 iulie 2026, ora 09:00, pentru mai multe bazine hidrografice din România, […]

Citește mai mult