50% din intervenţiile ginecologice vor fi efectuate laparoscopic, la Spitalul Judeţean Alba
Secția de obstetrică ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Alba a fost una dintre primele secții de acest fel din țară dotate cu laparoscop, încă din anul 1998. În anul 2012, dotările pentru acest aparat au fost îmbunătățite astfel încât se dorește ca, începând din luna mai a acestui an, 50% dintre intervențiile ginecologice să fie efectuate laparoscopic.
Prima intervenție laparoscopică cu grad crescut de dificultate (histerectomie laparoscopică cu anexectomie bilaterală) a fost deja realizată cu succes în august 2012.
Laparoscopia este o procedură chirurgicală ce folosește un tub subțire, luminat, numit laparoscop, ce este introdus în abdomen printr-o mică incizie la nivelul peretelui abdominal și care este folosită pentru examinarea organelor genitale interne. Aceasta este folosită pentru diagnosticul unor afecțiuni precum chisturile, fibroamele sau pentru operații chirurgicale.
„Din 1998 la Spitalul Județean de Urgență Alba au fost efectuate aproximativ 500 de intervenții laparoscopice de complexitate medie. Îmbunătățirea dotării ne va permite să abordăm și intervenții chirurgicale de complexitate crescută, care vor plasa secția spitalului din Alba Iulia printre primele sectii de ginecologie din țară capabile să efectueze astfel de intervenții”, a explicat șeful secției de obstetrică ginecologie, medicul primar Mircea Ludoșan.
Operații chirurgicale puțin invazive
Operațiile chirurgicale laparoscop implică riscuri mai mici deoarece incizia la nivelul peretelui abdominal are dimensiuni cuprinse între 1,5 – 2,5 cm. În unele cazuri de complexitate medie această procedură poate fi realizată chiar și fără spitalizare.
„Pot fi operate laparoscopic fibroamele uterine, chisturile ovariene, dar pot fi făcute și intervenții complexe cum este histerectomia, care presupune îndepărtarea chirurgicală a uterului . Tot laparoscopic va fi posibil îndepărtarea tumorilor ovariene sau a țesutului limfatic pelvin. Aceste proceduri sunt necesare în cazul patologiei neoplazice ginecologice.
Aceste intervenții sunt la acest moment obișnuite în spitalele și clinicile din străinătate dar în țară se practică laparoscopia în puține centre. În scurt timp vom fi capabili să oferim un serviciu medical la cele mai înalte standarde europene”, a spus medicul specialist Cristian Țibea, care în ultimii ani a profesat in clinici din Germania.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | „Polițist pentru o zi” – lecție interactivă de educație rutieră la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ighiu, Structura Șard
„Polițist pentru o zi” – lecție interactivă de educație rutieră la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ighiu, Structura Șard Cu prilejul Zilei Poliției Române, elevii Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Ighiu, Structura Șard, au participat la activitatea tematică „Polițist pentru o zi”, un eveniment educativ dedicat siguranței rutiere și formării unui comportament responsabil în trafic. Activitatea a […]
FOTO | Ana Camelia Voina, elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață” 2026
Ana Camelia Voina, elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață” 2026 Performanță deosebită pentru o elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia. Ana Camelia Voina s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei „Lcetura ca abilitate de viață” 2026. „Felicitări elevei VOINA ANA […]
FOTO | Iulian Frățilă de la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, performanță deosebită la olimpiada de Agricultură: A obținut locul I la etapa județeană și merge la faza națională. Mihai Oțoiu s-a clasat pe locul II
Iulian Frățilă de la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, performanță deosebită la olimpiada de Agricultură: A obținut locul I la etapa județeană și merge la faza națională. Mihai Oțoiu s-a clasat pe locul II Iulian Frățilă, elev la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, a reușit o performanță deosebită la olimpiada de Agricultură. A obținut locul […]
