50 de angajaţi ai Hidroserv Sebeş au participat la mitingul din Capitală, alături de alte sute de sindicalişti din ţară
Sute de angajaţi din domeniul energiei au protestat astăzi la Bucureşti. Chiar dacă iniţial şi-au anunţat prezenţa peste 100 de sindicalişti de la Hidroserv Sebeş, în Capitală au ajuns doar 50 de persoane. În total au luat parte la miting 500 de oameni din toată ţara. Ţinta acuzaţiilor a fost administratorul judiciar al SC Hidroelectrica, Remus Borza.
Protestatarii şi-au strigat în stradă nemulţumirile iar lozinci precum „Hidro nu e al tău” sau „Hoţii” au răsunat timp de două ore. Administratorul judiciar Remus Borza a refuzat să discute cu sindicaliştii, dar aceştia sunt hotărâţi ca, în cazul în care conducerea nu va lua nicio măsură care să îi mulţumească, protestele în stradă să fie reluate vinerea viitoare.
Mitingul de astăzi a fost unul civilizat şi nu s-au înregistrat incidente.
Nemulţumirile legate de Borza vin, spus protestatarii, din decizia acestuia de a nu mai acorda lucrări societăţilor ce se ocupă de întreţinerea şi reparaţiile hidrocentralelor din ţară, în unele situaţii de mai bine de 2 luni. Sindicaliştii vor, prin protestul lor, să atragă atenţia asupra faptului că lipsa operaţiunilor de mentenanţă la centralele hidroelectrice, poate duce la distrugerea acestora şi implicit la daune serioase aduse sistemului energetic din România. Începând din ianuarie, angajaţii societăţilor Hidroserv din ţară mai sunt chemaţi la muncă doar 4 zile pe săptămână, iar salariile acestora s-au diminuat cu peste 30%.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]