Curier Județean

5 martie 2026 | 3 localități din județul Alba rămân temporar fără gaz: Lucrări de cuplare a unor conducte noi la sistemul de distribuție. Recomandări pentru consumatori

Ioana Oprean

Publicat

în

3 localități din județul Alba rămân temporar fără gaz: Lucrări de cuplare a unor conducte noi la sistemul de distribuție. Recomandări pentru consumatori

3 localități din județul Alba rămân joi, 5 martie 2026, fără gaz, din cauza unor lucrări de cuplare a unor conducte noi la sistemul de distribuție. 

Pentru efectuarea unor lucrări de cuplare a unor conducte noi la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz joi, 5 martie 2026, în intervalul orar 10:00-15:00, la consumatori din localitățile Veseuș, Sântămărie și Cetatea de Baltă, pe următoarele străzi Cetății (parțial între târg și Căminul cultural), Târnavei, Avram Iancu, Poștei și Dacilor (parțial între numerele 1 și 5).

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).

„Regretăm disconfortul creat și le mulțumim clienților pentru înțelegerea și sprijinul acordat pentru desfășurarea acestor lucrări care au ca scop final îmbunătățirea serviciului de distribuție a gazelor naturale pentru consumatori”, au transmis reprezentanții companiei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

10 martie 2026 | Concert dedicat doamnelor și domnișoarelor din Sebeș: Grupul pop-opera Ad Libitum Voices aduce „Primăvara Ad Libitum” în oraș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Concert dedicat doamnelor și domnișoarelor din Sebeș: Grupul pop-opera Ad Libitum Voices aduce „Primăvara Ad Libitum” în oraș Doamnele și domnișoarele din Sebeș sunt așteptate la concertul „Primăvara Ad Libitum” susținut de grupul pop-opera Ad Libitum Voices, pe data de 10 martie 2026.  Evenimentul va avea loc marți, 10 martie 2026, de la ora 19.00, […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Accident GRAV în Alba Iulia: O femeie a fost lovită de o mașină pe strada Cloșca. Trafic îngreunat

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident GRAV în Alba Iulia: O femeie a fost lovită de o mașină pe strada Cloșca. Trafic îngreunat Un accident rutier grava  avut loc marți, în jurul orei 14.00, în Alba Iulia. O femeie a fost surprinsă și lovită de un atoturism pe o stradă din municipiu.  Potrivit IPJ Alba, traficul rutier este îngreunat pe […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Lucrările de extindere a adăpostului de câini fără stăpân din municipiul Alba Iulia, pe ultima sută de metri

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrările de extindere a adăpostului de câini fără stăpân din municipiul Alba Iulia, pe ultima sută de metri Lucrările de extindere a adăpostului de câini fără stăpân din municipiul Alba Iulia sunt pe ultima sută de metri. Anunțul a fost făcut marți, 3 martie 2026, Claudiu Nemeș, director executiv al Direcției Întreținere și Administrare Domeniu […]

Citește mai mult