Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Opinii - Comentarii

Ziua Automobilistului Român, marcată anual la data de 5 aprilie

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024

Ziua Automobilistului Român, marcată anual la data de 5 aprilie

USR - Alegeri Parlamentare 2024

Ziua Automobilistului este celebrată anual, la data de 5 aprilie și aminteşte de înfiinţarea, la 5 aprilie 1904, a Automobil Clubului Român, prima asociaţie a automobiliştilor din ţara noastră, de către un grup de automobilişti amatori, constituiţi în Adunarea Generală, care a avut loc în salonul de onoare al Hotelului Bulevard din Bucureşti.

Potrivit site-ului oficial www.acr.ro, Automobil Clubul Român se înscrie printre primele 10 cluburi centenare din Europa şi printre primele 14 cluburi centenare din lume. Imediat după înfiinţare, clubul a pus bazele mişcării automobilistice din ţara noastră, România numărându-se printre primele şase ţări din lume care au organizat concursuri de automobile.

Primul preşedinte al Automobil Clubului Român a fost prinţul George Valentin Bibescu (1904-1924), urmat de Ion M. Mitilineu (1924-1946).

În anul 1909, Automobil Club Român este recunoscut oficial de statul român, prin publicarea în Monitorul Oficial din 13 martie a Legii cu articol unic: „Se recunoaşte Societăţii Automobil Club Român, din Bucureşti, calitatea de persoană morală, pe baza alăturatelor statute…”, în conformitate cu hotărârea Camerei Deputaţilor din 22 ianuarie 1909 şi a Senatului din 19 februarie 1909. În anul 1914, Automobil Clubul Român îşi schimba statutul în Automobil Club Regal Român (ACRR), pentru următorii 33 de ani, regii României deţinând funcţia de preşedinţi de onoare ai ACRR.

În 1925, ACRR s-a afiliat Consiliului Central al Turismului Internaţional, cu sediul la Paris, iar în 1926, Henry Manu, însoţit de N. Constantinescu, reuşeşte să parcurgă prima cursă Bucureşti – Paris şi retur, fără oprire, pe o maşină Buick. Tot în 1926, a fost realizat înconjurul României pe un Oldsmobile, pe o distanţă de 2.447 km în 50 de ore, performanţă realizată de Alexandru Berlescu. Anul 1936 a adus o nouă performanţă, considerată a fi cea mai mare victorie a automobilismului românesc, prin câştigarea Raliului Monte Carlo, de către Petre Cristea şi Ion Zamfirescu, însoţiţi de Gogu Constantinescu, pe un Ford V8.

La 1 ianuarie 1948, Automobil Clubul Regal Român primeşte denumirea de Automobil Clubul Republicii Populare Române (ACRPR), iar în 1958, a fost reorganizat, sub denumirea de Asociaţia Automobiliştilor din România (AAR), revenind, în 1967, la denumirea de Automobil Clubul Român (ACR). În anul 1985, atelierele ACR au fost „naţionalizate”, Automobil Clubul Român, ca organizaţie neguvernamentală, fiind redus la statutul unei federaţii. În anul 1990, însă, prin Decretul nr. 85/1 februarie 1990 privind Restabilirea regimului de funcţionare al Automobil Clubului Român, ACR-ului i-au fost redate toate drepturile şi bunurile materiale pe care le deţinuse iniţial.

La 7 martie 1994, la Braşov, s-a desfăşurat Conferinţa Naţională a ACR; cu acest prilej, preşedinte a fost ales Constantin Niculescu (care fusese vicepreşedinte al ACR şi secretar general al ACR), mandat reînnoit în 1999, 2004, 2009 şi în 2014.

În 20 martie 2007, la sediul Comisiei Europene din Bruxelles, a avut loc evenimentul de semnare de către Automobil Clubul Român a Chartei Securităţii Rutiere Europene, document multinaţional promovat de Federaţia Internaţională a Automobilului (FIA) şi Comisia Europeană, iar în luna decembrie 2007, Automobil Clubul Român a primit Premiul de Excelenţă al Comisiei Europene pe anul 2007.

Printre evenimentele importante din istoria mai recentă a clubului, se evidenţiază implicarea clubului într-o serie de campanii, printre care se numără participarea ACR la lansarea, în Bulgaria, a campaniei mondiale „Think Before You Drive”, de către clubul automobilistic bulgar, UAB. (sept. 2006), urmată de lansarea acestei campanii în România (nov. 2006); semnarea, de către preşedintele ACR, Constantin Niculescu, cu ocazia Congresului anual FIA desfăşurat la Barcelona, a Declaraţiei Federaţiei Internaţionale a Automobilului privind siguranţa rutieră mondială „Make Roads Safe” (oct. 2006); lansarea, în Cetatea Marii Uniri, Alba Iulia, a campaniei mondiale „Make Cars Green” (Să facem automobilele ecologice, sept. 2010); lansarea campaniei naţionale „O secundă pentru viaţa ta”, prin înfiinţarea de cabinete de educaţie rutieră în unităţile şcolare şi dotarea acestora cu echipamente moderne (febr. 2013).

În ceea ce priveşte siguranţa rutieră, ACR s-a aliniat proiectelor promovate la nivel internaţional de instituţiile şi organismele abilitate. În aprilie 2010, ACR a organizat, în premieră pe ţară, simpozionul „Accidentul rutier şi implicaţiile sale socio-economice”, în conformitate cu Rezoluţia ONU privind Deceniul Mondial al Siguranţei Rutiere 2011-2020, din 3 martie 2010. În mai 2011, ACR a lansat, la nivel naţional, împreună cu alte instituţii cu responsabilităţi în domeniu, „Decada Mondială a Siguranţei Rutiere 2011-2020”, iniţiată de preşedintele FIA, în conformitate cu care a fost semnat, în octombrie 2013, protocolul de colaborare pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, de către preşedintele ACR şi Inspectorul General al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, iar în februarie 2014, ACR a început implementarea proiectului „Carte de salvare la bord”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918

Ziarul Unirea

Publicat

în

23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 În dupa-amiaza de 23 noiembrie, în iarna anului 1918, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, un aparat de zbor pilotat de un erou trecut apoi în uitare şi […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea