4 octombrie: Ziua Internațională a Animalelor. 10 moduri prin care poți sărbători ”World Animal Day”
4 octombrie: Ziua Internațională a Animalelor. 10 moduri prin care poți sărbători ”World Animal Day”
Ziua Internațională a Animalelor este sărbătorită, în fiecare an, la 4 octombrie. ”World Animal Day” este o zi specială dedicată vieții animalelor și legăturii noastre cu ele.
Animalele au un rol foarte important în viața oamenilor. Această sărbătoare recunoaște locul pe care animalele îl au în viața noastră. Atât cele de companie, care ne sunt alături zi de zi și ne aduc bucurie, cât și toate celelalte animale de pe Pământ care nu sunt în preajma noastră, dar au nevoie de noi. Animalele de companie au un rol important în formarea caracterului și personalității copiilor, învățându-i să fie responsabili și independenți, deoarece trebuie să le acorde atenție, să le îngrijească, să le hrănească.
În această zi se desfășoară diverse campanii pentru a ajuta animalele, de la cele fără stăpân până la cele pe cale de dispariție. Cercetători din diverse colțuri ale lumii au descoperit ca animalele pot într-adevăr stimula sănătatea fizică și mentală a omului. Prezența unor animale de companie lângă noi este benefică, chiar dacă de cele mai multe ori nu ne dăm seama, și ne ajută din punct de vedere emoțional, psihologic și social.
Ziua Internațională a Animalelor a fost proclamată oficial de Organizația Internațională pentru Protecția Animalelor în anul 1931, în memoria Sfântului Francisc de Assisi (1182-1226), întemeietorul Ordinului Franciscan și protectorul animalelor, canonizat la 4 octombrie 1228.
Primele lucrări privind drepturile și protecția animalelor au fost publicate abia în secolul al XVIII-lea. Prima lege pentru protecția animalelor s-a numit „Martin’s Act” și a fost votată de Parlamentul britanic la 22 iulie 1822. După 1945, ziua de 4 octombrie a fost proclamată oficial Ziua internațională pentru protecția animalelor, fiind sărbătorită an de an pe întreg mapamondul.
Sfântul Francisc, pe numele său de mirean Giovanni Bernardone, a văzut lumina zilei la Assisi (Umbria, Italia), în 1182. A fost fiul unui bogat negustor de stofe. Poveștile despre ordinul cavalerilor-călugări templieri l-au făcut să se simtă un oștean al lui Hristos, dorindu-și să plece în cruciade, pentru a cuceri Sfântul Mormânt.
Aceste vise de mărire pe calea armelor au luat sfârșit când a fost luat prizonier de perugieni, într-o luptă internă. S-a convertit la cele sfinte în perioada prizonieratului în Perugia, când, spunea el, a primit un mesaj de la Iisus Hristos, care-l chema să renunțe la stilul lumesc de viață. După eliberare, a adoptat Evangheliile ca regulă de viață și pe Iisus Hristos ca model. Se îmbrăca în haine sărăcăcioase, cerșea pentru a se întreține și predica despre puritate și pace. Vizita spitale, îi ajuta pe bolnavi și îi considera pe toți oamenii frați. Iubea animalele, considerându-le creația lui Dumnezeu și frați ai omului.
Ziua Mondială a Animalelor nu trebuie trecută cu vederea, indiferent dacă ai sau nu un animal de companie. Soluții sunt pentru toată lumea.
- Scoate-ți câinele la o plimbare mai lungă, de cel puțin o oră, în locurile care îi plac. Dacă poți, ia-ți o zi liberă de la serviciu pentru a sărbători cu câinele tău. Dacă e sociabil, du-l la întâlnire cu alți cățeluși. Dacă îi place să facă sport, du-l la un club de profil. Dacă e mai timid sau fricos, mergi cu el în parcuri sau zone liniștite, unde să se poată bucura în tihnă de iarba cea încă verde. Lasă-l să se tăvălească oricât dorește și nu-ți face griji că i se murdărește blănița. Se spală.
În drum spre casă, cumpără-i ceva bun de mâncare, altceva față de ce mănâncă de obicei. Dacă patrupedul tău se hrănește de regulă cu boabe, fă-i cadou o conservă premium sau pregătește-i chiar tu o friptură gustoasă din pui sau vițel. Ține cont de alimentele la care este alergic și alege-le pe cele pe care le-ai mai testat și care nu i-au cauzat probleme. Nu vrem să ajungem de la bal la spital.
2. Ia-ți câinele cu tine la serviciu, dacă șefii tăi te lasă și dacă nu cumva lucrezi la bancă, în farmacie sau la NASA. Ca să ai mai mult succes, aliază-te cu mai mulți colegi care au și ei câini și încercați împreună să vă înduplecați șeful. Cățeii se vor bucura de atenția primită de la colegii de la serviciu și de micile gustări. Ia-i pachețel de acasă și pune în geantă porții în plus pentru ceilalți câini.
3. Cumpără-i o jucărie nouă. Ca și copiii, cățeii se mai satură de jucăriile pe care le au, așa că una nouă îi poate face extrem de bucuroși. Nu te zgârci la prețuri. Unele jucării sunt mai scumpe, dar sunt și mai atrăgătoare. Eu mă mai joc și acum cu un maimuțoi mai vechi din cauciuc, cu patru picioare care se termină cu niște ațe pe post de tălpi. Am primit-o acum vreun an și jumătate și a costat 18 lei, dar vă zic că a meritat fiecare bănuț.
4.Rezervă-ți 10-15 minute pentru o discuție cu câinele tău. Spune-i ce simți pentru el, ce-ți place la el și ce planuri ai cu el în perioada următoare. Nu va înțelege tot ce zici, dar îi va face plăcere să te asculte, să-ți audă vocea și să-ți vadă atitudinea pozitivă.
5.Adoptă un câine. Ți-ai dori un câine de rasă, dar nu ai bani pentru unul cu pedigree? Ia legătura cu asociațiile care se ocupă de câinii fără stăpân și întreabă dacă nu au un cățel care să corespundă cu ceea ce îți dorești. Totodată, urmărește anunțurile de pe Facebook. Sunt numeroși câini de rasă pe care stăpânii lor nu îi mai pot ține și îi dau spre adopție.
Pentru stăpânii de pisici
1.Dacă pisicii tale îi plac perdelele și nu o lași să se cațere pe ale tale, e momentul să cumperi una doar pentru ea. Gândește-te unde anume ai putea să o pui, astfel încât să îmbunătățească și decorul casei. Spre exemplu, poate ai un perete gol de acoperit. Încurajează-ți pisica să se urce pe perdeaua cea nouă și recompenseaz-o când face giumbușlucuri.
2.Cântă-i „La mulți ani!”. Fii original și folosește mai multe tonalități și cuvinte. Mângâie-ți pisica în tot acest timp. După ce ai terminat de cântat, oferă-i ceva bun de mâncare. Nu mai aștepta Crăciunul ca să-i cumperi conserva preferată, ci fă-i o surpriză chiar mâine!
3.Cumpără-i încă o litieră și pune-o în altă cameră. În acest fel, șansele ca una dintre litiere să fie mereu curată sunt mai mari. În acest fel, pisica ta va fi mai fericită.
4. Ia pisica în brațe și fă-i un masaj. Începe de la cap, du-te spre ceafă, apoi pe tot spatele, pe lăbuțele din față și apoi pe cele din spate, până la vârful cozii. Nu te grăbi. Totul trebuie să dureze cel puțin 15 minute. Dacă îi place, ai putea să o și perii. Eu nu sunt pisică, dar pe mine mă ia somnul în timpul periatului, iar acesta este un semn bun de relaxare totală.
5. Adoptă o pisică. Dacă ai cum să îngrijești o pisică și ți-e milă deja de puiuții care au apărut în fața blocului, poate că este momentul să iei unul acasă. O altă variantă este să vezi ce pisici așteaptă să fie adoptate în adăposturi. Odată ce aduci pisica acasă, poți pune în aplicare celelalte patru puncte de mai sus. (C.M.)
sursa:agerpres, lumeaanimalelor.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
Iniţiată în 1973 de doi tineri americani, fraţii Brian şi Michael McCormack din Omaha, ca formă de protest la conflictul izbucnit între Israel şi Egipt din toamna aceluiaşi an, şi ca un îndemn la pace în întreaga lume, ideea a ajuns să fie susţinută de politicieni, lideri religioşi, celebrităţi şi de 31 de laureaţi ai […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată