30 noiembrie 2023| Mihail Neamțu, invitatul unei noi conferințe organizate de ASCOR Alba Iulia în Postul Nașterii Domnului
Mihail Neamțu, invitatul unei noi conferințe organizate de ASCOR Alba Iulia în Postul Nașterii Domnului
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în perioada Postului Nașterii Domnului, ASCOR – Filiala Alba Iulia organizează o serie de conferințe duhovnicești. O nouă întâlnire se va desfășura joi, 30 noiembrie 2023, avându-l ca invitat special pe scriitorul Mihail Neamțu.
Domnia sa va susține conferința intitulată „Eros, Logos & Agape: Dragostea în era smartphone”. În cadrul evenimentului va avea loc și lansarea volumului omonim, „Eros, Logos & Agape: Dragostea în era smartphone”, o lectură confesională prin care Mihail Neamțu se dezvăluie ca filosof, teolog, dar și ca îndrăgostit.
Teologul și scriitorul Mihail Neamţu este o personalitate cunoscută a vieții publice din România, o voce matură și lucidă a intelectualității conservatoare. A scris o teză doctorală pentru britanici, la „King’s College” din capitala Regatului Unit – o școală care a dat lumii patru laureați ai premiului Nobel – și numeroase cărți pentru compatrioți. Olimpic național la filozofie, dublu licențiat al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, master în patristică și absolvent al unor studii post-doctorale umaniste, în ultimii ani, Mihail Neamțu a susținut cursuri despre arta povestirii și retorică (public speaking).
Organizată în cadrul unui parteneriat între Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, ASCOR – Filiala Alba Iulia, Facultatea de Teologie Ortodoxă și Asociația „Emanoil”, întâlnirea din data de 30 noiembrie a.c. va debuta la ora 18.30 și se va desfășura în Aula Mare „Dumitru Stăniloae” din incinta Facultății de Teologie Ortodoxă din vechea Cetate a Bălgradului. La final, corul de copii „Glas de înger” al parohiei „Platoul Romanilor” din Alba Iulia, coordonat de prof. Sorina Matei, va susține un microrecital de cântece patriotice, cu prilejul Zilei Naționale a României. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, conferința fiind transmisă și în direct pe pagina oficială de Facebook ASCOR Alba Iulia. Vă așteptăm!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
UPDATE FOTO | Accident rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda
Accident rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda Un accident rutier a avut loc marți seara, în jurul orei 19.40, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier […]
Video | Noul Parking Arnsberg din Alba Iulia, pustiu la o zi după deschidere: ,,Nicio mașină parcată”. Care sunt tarifele aprobate
Noul Parking Arnsberg din Alba Iulia, pustiu la o zi după deschidere: ,,Nicio mașină parcată”. Care sunt tarifele aprobate Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, care a fost recepționată joi, 22 octombrie 2026, și care a fost pusă în funcțiune luni, 27 octombrie 2026, nu a fost luată ,,cu asalt” de către albaiulieni sau vizitatori. […]
Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba
Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba informează crescătorii de ovine și caprine că, în perioada următoare, va începe campania oficială de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine. Pentru județul Alba, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară […]

