Curier Județean

30 mai -1 iunie| Festivalul Internaţional „Alb–Umor” 2014, la Alba Iulia: expoziţii, caricatură, dueluri epigramistice, ateliere în aer liber, muzică şi poezie. Vezi PROGRAMUL

Alexandra Mates

Publicat

în

Festivalul Alba Umor 2014Festivalul Internaţional „Alb-Umor” reuneşte,  pentru a cincea oară consecutiv la Alba Iulia, în perioada 30 mai – 1 iunie, toată floarea cea vestită a umorului românesc dar şi străin, creatori de literatură umoristică şi grafică satirică.

Pe lângă tradiţionalul concurs cu premii desfăşurat anual pe mai multe secţiuni, din domeniul literaturii şi artelor plastice, ediţia aceasta aduce nou atelierele   „Ucenic pentru un ceas al maestrului Popa s”, editarea unui album „Personalităţi din istoria Albei în grafică mondială” şi expoziţiile de caricatură Ştefan Popa Popa’s:  „Ce n-a văzut Parisul”, „Memoria zâmbetului” (caricaturi publicate în ziarul Unirea, în perioada 1968 – 1975), caricatură veche românească dar şi o expoziţie personală Nicolae Lengher.

Sesiunea Epigramiştilor, organizată prin tradiţie cu prilejul festivalului, va aduna într-un duel epigramistic participanţii şi membrii Clubului umoriştilor albaiulieni ”Eugen Handelsman” din Alba Iulia.

Vă prezentăm mai jos programul celei de-a V-a ediţii a Festivalului Internaţional de literatură umoristică şi grafică satirică „Alb -Umor” :

Vineri, 30 mai 2014
Ora 17.00 – Sala Unirii, deschiderea festivalului

Vernisaj: POPA’S . „Ce n-a văzut Parisul”, Salon International de caricatură veche, expoziţie personală Nick Lengher

Orele 18.30 – 19.30: atelier în aer liber – Ucenic pentru un ceas al maestrului Popa’s şi ….caricaturi la popas, cu studenţi ai Academiei Popa’s, Pietonala Mihai Viteazul – Muzeul şi Sala Unirii.

Ora 20.30 – Lecturi publice, dueluri epigramistice, caricaturi…la minut: Reastaurant „Cetate” – Braserie

Sâmbătă, 31 mai 2014
Orele 9.30 – 11.30 – Întâlnire cu membrii Clubului umoriştilor albaiulieni „Eugen Handelsman” – Hotel Cetate

– atelier în aer liber – Ucenic pentru un ceas al maestrului Popa’s şi ….caricaturi la popas, cu studenţi ai Academiei Popa’s, Pietonala Mihai Viteazul – Muzeul şi Sala Unirii.

Orele 11.30 – 13.00 – Vizită la Biblioteca Batthyaneum

Orele 15.30 – 17.00 – sesiunea epigramiştilor – Hotel Cetate – mezanin

 – caricaturi la popas, cu studenţi ai Academiei Popa’s, Pietonala Mihai Viteazul – Muzeul şi Sala Unirii.

Ora 17.30 – la Muzeul Naţional al Unirii – „Memoria zâmbetului” vernisaj expoziţie de caricatură din colecţia Ziarului Unirea (1968 – 1975) Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale

 – prezentare album Nicolae Ioniţă „Personalităţi din istoria Albei în grafica mondială”

Ora 18.00 – Sala Unirii: Gala Laureaţilor, lecturile premianţilor, muzică şi poezie cu Daniel Avram.

Festivalul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Biblioteca Judeţeană “Lucian Blaga” Alba, Uniunea Epigramiştilor din România, în parteneriat cu Filiala Alba – Hunedoara a U.S.R., Fundaţia Popa’s, Asociaţia Caricaturiştilor Profesionişti din România, Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

SCANDAL la Bistra: Bărbat, REȚINUT după ce s-a îmbătat și și-a bătut fratele, apoi și-a amenințat tatăl

Bogdan Ilea

Publicat

în

SCANDAL la Bistra: Bărbat, REȚINUT după ce s-a îmbătat și și-a bătut fratele, apoi și-a amenințat tatăl Un bărbat de 36 de ani, din Bistra, a fost reținut, pentru 24 de ore, după ce s-a îmbătat și și-a lovit fratele, apoi și-a amenințat tatăl cu acte de violență. Citește și: Austeritatea își spune cuvântul în […]

Citește mai mult

Curier Județean

Anunț public: Kronospan Sebeș solicită emiterea acordului de mediu pentru proiectul ,,Modernizare instalație uscare fibră”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Anunț public: Kronospan Sebeș solicită emiterea acordului de mediu pentru proiectul ,,Modernizare instalație uscare fibră” Kronospan Trading SRL a anunțat depunerea solicitării pentru emiterea acordului de mediu necesar proiectului „Modernizare instalație uscare fibră”, care urmează să fie realizat în municipiul Sebeș, județul Alba. Kronospan Trading SRL anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a […]

Citește mai mult

Curier Județean

Austeritatea își spune cuvântul în Alba: Bărbat din Bistra, REȚINUT după ce a furat produse de peste 600 de lei dintr-un hipermarket din Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Austeritatea își spune cuvântul în Alba: Bărbat din Bistra, REȚINUT după ce a furat produse de peste 600 de lei dintr-un hipermarket din Alba Iulia Un bărbat din comuna Bistra, de 38 de ani, a fost reținut de polițiștii din Alba Iulia după ce ar fi furat produse de peste 600 de lei dintr-un hipermarket […]

Citește mai mult