30 iunie – Ziua Învățătorului, o sărbătoare a recunoștinței față de dascăli. De ce a fost aleasă această dată și ce semnificație avea
30 iunie – Ziua Învățătorului, o sărbătoare a recunoștinței față de dascăli. De ce a fost aleasă această dată și ce semnificație avea
De-a lungul anilor, prin munca sa, învățătorului i-au fost recunoscute, măcar declarativ, meritele. Fiind supranumit, în timp: dascăl, apostol, învățător, profesor (un termen mai rece), omului de la catedră i s-a dedicat o zi în care inimile noastre se îndreaptă către cel care a vegheat la urcușul nostru către starea de OM, omenie, la cel care prin munca sa, prin grija și prin duioșia cu care se ocupă de puiul de om și-a câștigat, în sufletul fiecăruia dintre noi, primul loc alături de mamă – învățătoarea.
De când au apărut primele şcoli în spaţiul românesc învăţătorii şi mai apoi toate cadrele didactice care învaţă copiii au sărbătorit în 30 iunie Ziua Învăţătorului.

30 iunie a fost aleasă şi ca dată de ,,naştere,, a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România fiindcă în chiar 30 iunie 1927 Tribunalul Ilfov a autentificat statutul acestei asociaţii prin care se oficializa şi finaliza atunci manifestarea solidarităţii între cadrele didactice la nivelul României Mari -corolar al tradiţiei asociative învăţătoreşti începută la 1869 în diferitele provincii în care exista şcoală românească. Mai mult, sediul din perioada interbelică a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România a fost în Bucureşti pe chiar strada Sfinţii Apostoli la nr 14.
Inițiativa Parlamentului României care tocmai în anul când se împlineau 80 de ani de la „nașterea” Zilei Învățătorului să o desființeze cu acte în regulă (Legea nr. 289 din 29.10.2007) pare fără noimă.
Profesorii, educatoarele şi învăţătorii din România s-au simţit onoraţi să fie serbaţi şi felicitaţi de ziua apostolilor în fiecare an. Şi an de an, de chiar ziua apostolilor, li se aduce aminte că au cea mai nobilă misiune pentru care merită făcute orice sacrificii asumându-şi apostolatul.
În 1923, la un congres al lor, învăţătorii au fost numiţi ,,cei bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi iubiri de moşie,,.
Nu cunoaştem altă sărbătoare care să fi dănuit la români în calendare atât timp. Ziua Învăţătorului a fost atât de împământenită încât şi regimul comunist a păstrat-o la 30 iunie trecând însă sub tăcere că în aceeaşi zi Biserica Ortodoxă Română are în calendar ,,Soborul Sfinţilor 12 Apostoli,, , iar Biserica Română Unită cu Roma are în calendar ,,Adunarea celor 12 Sfinţi Apostoli,,.
DE ZIUA ÎNVĂŢĂTORULUI, TUTUROR CADRELOR DIDACTICE, FELICITĂRI ŞI LA MULŢI ANI!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Mesaje de Florii 2026. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
Mesaje de Florii 2026 frumoase. SMS-uri, felicitări de Florii și urări onomastice creștine de Sărbătoarea Floriilor pentru: iubit(ă), prieteni, rude, colegi, șefi, profesoare care au nume de floare. Texte cu mesaje de Florii haiose și amuzante . Mesaje de la mulți ani de Florii • Urări de Florii creștine. Creștinii ortodocși sărbătoresc duminică Floriile, ziua […]
Duminica Floriilor la catolici: Tradiții și obiceiuri de sărbătoarea care vestește Învierea Domnului. Săptămâna Sfântă, cea mai importantă
Duminica Floriilor la catolici: Tradiții și obiceiuri de sărbătoarea care vestește Învierea Domnului. Săptămâna Sfântă, cea mai importantă Creștinii catolici sărbătoresc cu o săptămână înaintea ortodocșilor, atât Floriile, cât și Învierea Domnului Iisus Hristos, ca în fiecare an. Anul acesta Floriile catolice pică pe 29 martie, și ca în fiecare an, bisericile catolice vor fi […]
29 Martie 2004: România a devenit membru NATO, alături de alte șase țări din Europa de Est
29 Martie 2004: România a devenit membru NATO, alături de alte șase țări din Europa de Est La data de 29 martie 2004, cele șapte state invitate la Summit-ul NATO de la Praga să devină membre ale Alianței (Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Romania, Slovacia, Slovenia), printre care și România, au depus instrumentele de aderare la […]
