3 martie. Ziua Mondială a Scriitorilor: Suntem şi devenim ceea ce gândim, spunem, scriem şi acţionăm
3 martie. Ziua Mondială a Scriitorilor: Suntem şi devenim ceea ce gândim, spunem, scriem şi acţionăm
În fiecare an, pe 3 martie, se aniversează Ziua Mondială a Scriitorilor. Poeți, eseiști, nuveliști, dramaturgi, critici literari, istorici și jurnaliști de pretutindeni sunt amintiți și apreciați pentru rolul în dezvoltarea literaturii și a culturii la nivel mondial.
Ziua mondială a scriitorilor a fost introdusă pentru prima dată în 1986 de către English Pen Club, potrivit www.uacrr.org şi panorama.am.
Treptat, acest club a evoluat într-o asociaţie mondială a scriitorilor şi jurnaliştilor. Este cea mai veche organizaţie de apărare a drepturilor omului şi literară din lume.
Clubul Internaţional Pen (în limba engleză Pen este acronimul de la poet-eseist-romancier – n.red.) a fost înfiinţat la Londra în 1921, pentru a promova prietenia şi sprijinul intelectual printre scriitorii de pe mapamond. Chiar dacă acronimul asociaţiei face referire la poeţi, eseişti şi romancieri, sunt incluşi scriitori ai tuturor formelor literare, jurnalişti şi istorici.
Ideea realizării acestei organizaţii aparţine scriitoarei britanice Catherine Amy Dawson Scott şi a primului preşedinte al acesteia John Galsworthy.
Au fost înfiinţate centre PEN în multe alte ţări, care aderau atât organizatoric, cât si individual, prin numele unor mari autori ai epocii precum: H.G. Wells, Thomas Hardy, W.B. Yeats, Arthur Schnitzler, Gerhardt Hauptmann, Maurice Maetherlink, Knut Hamsun, Romain Rolland, Anatole France, Benedetto Croce, Dîmitri Merejkovsky, Selma Lagerlöf, Thomas Mann, Vicente Blasco Ibanez, Rabindranath Tagore, Robert Frost, potrivit www.penromania.ro.
În ţara noastră, PEN Clubul Român a fost creat în 1923 şi a avut printre iniţiatori pe Liviu Rebreanu, potrivit sursei amintite anterior. Din membrii clubului au făcut parte de-a lungul timpului, printre alţii, scriitori precum Camil Petrescu, Lucian Blaga, Ion Pillat, Mhail Sebastian, Mircea Eliade, Ion Minulescu, Octavian Goga, Vasile Voiculescu, Ion Barbu, Victor Eftimiu. Centrul PEN Român a fost reînfiinţat în şedinţa din 11 septembrie 1990, prilej cu care o serie de scriitori români reprezentativi, înscrişi pe baza unei declaraţii, se declarau de acord cu Carta PEN, aşa cum fusese ea formulată la înfiinţare în 1921, indică www.penromania.ro.
În prezent, organizaţia Clubul Internaţional Pen are centre în peste 130 de ţări şi este cea mai veche organizaţie care luptă pentru dezvoltarea lumii culturale şi pentru libertatea de expresie
Puterea cuvintelor
Suntem şi devenim ceea ce gândim, spunem, scriem şi acţionăm. Iată puterea cuvintelor câtorva scriitori:
„Dacă vrei să te faci romancier, deschide miezul şi scoate din călimară Universul” – Tudor Arghezi
„Arta scrisului înseamna arta de a descoperi ceea ce crezi” – Gustave Flaubert, scriitor francez
„Sunt două feluri de scriitori: cei care te fac să gîndeşti şi cei care te fac să îţi pui întrebări” – Brian Aldiss, scriitor britanic de proză scurtă şi romane SF
Ca să fii scriitor trebuie „să ai ceva de spus şi să o spui cât de clar poţi. Acesta este singurul secret” – Matthew Arnold, poet şi critic britanic
„Nu e mare lucru să ştii, cel mai greu este să îţi imaginezi” – Anatole France, poet, jurnalist şi romancier francez
„E mai bine să scrii despre lucrurile pe care le simţi şi nu despre lucrurile pe care le ştii” – L. P. Hartley, scriitor britanic
„Un scriitor nu îşi ia niciodată vacanţă. Viaţa înseamnă pentru el fie să scrie, fie să se gândească la ce va scrie” – Eugène Ionesco, scriitor de limbă franceză originar din România, dramaturg al teatrului absurdului şi membru al Academiei Franceze
”Cuvintele sunt cel mai puternic medicament (sau drog) al umanităţii” – Rudyard Kipling, scriitor britanic
„Sunt trei reguli ale scrisului. Din păcate, nimeni nu poate spune care sunt acelea” – Somerset Maugham, scriitor britanic.
Sursa: agerpres.ro tvr.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
MESAJE de CRACIUN 2025. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
Mesaje de Craciun 2025. Texte scurte cu SMS-uri noi, urări şi felicitari crestine de sărbători și de Crăciun fericit! Ne aflăm în perioada Crăciunului, perioada în care românii trimit cele mai multe mesaje, urări de Crăciun și de Anul Nou 2026 prin SMS celor apropiaţi. Sms-ul de Crăciun a devenit deja un obicei pentru fiecare: […]
Mesaje de Crăciun 2025. Felicitări și Urări de Sărbători – un gând bun pentru cei dragi
Mesaje de Crăciun. Felicitări de sărbători și urări scurte de Crăciun fericit 2025. Felicitări de Crăciun Crăciunul ne face să fim mai altruişti, să oferim iubire şi mici surprize persoanelor care ne fac viaţa mai frumoasă. Ne simţim mai buni, mai liniştiţi, mai frumoşi pentru că primim şi dăruim iubire. Oferă în dar un gând […]
Modele de MESAJE și URĂRI de Crăciun 2025. Felicitări de CRACIUN pentru cei dragi
Modele de Felicitari de Crăciun 2025: Modele de MESAJE de Crăciun și URĂRI de Crăciun, de sărbători, pentru cei dragi. Crăciun fericit ! Cel mai bun mod de a arăta celor dragi aprecierea si iubirea sunt mesajele creștine de Crăciun. Fie că este vorba despre mesaje de Crăciun trimise prin SMS, felicitări pe hârtie ori […]