29 aprilie 2025 | Întâlnire cu contribuabilii pe tema completării și depunerii Declarației unice, la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Alba
29 aprilie 2025 | Întâlnire cu contribuabilii pe tema completării și depunerii Declarației unice, la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Alba
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba organizează în data de marți, 29 aprilie 2025, la ora 12.00, o întâlnire cu tema „Completarea şi depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale obligatorii”.
Întâlnirea se va desfăşura la sediul instituţiei, din Alba Iulia, strada Primăverii, nr.10, et.1, sala de sedinţă.
Citește și: Comisie Economică Consultativă, înființată la Alba Iulia: Parteneriat între administrația publică și mediul de afaceri local. Ce rol va avea

Sunt invitaţi să participe toți contribuabilii interesaţi.
Declaraţia unică se completează şi se depune în 2025 de către persoanele fizice care în anul 2024 au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului Fiscal.
Declaraţia se depune şi de către persoanele fizice care optează în cursul anului 2025 pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS).
Începând cu anul 2025, structura Declaraţiei a suferit modificări, Capitolul II fiind redus la exercitarea de către persoanele fizice a opţiunii de a depune declaraţia şi a plăti CASS pentru obţinerea calităţii de asigurat. Dispare astfel obligaţia estimării veniturilor, impozitului şi contribuţiile sociale datorate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Rareș Alexandru Moldovan, de la Liceul Teoretic Teiuș, performanță obținută la Olimpiada Națională de Geografie, faza județeană: S-a clasat pe locul II
Rareș Alexandru Moldovan, de la Liceul Teoretic Teiuș, performanță obținută la Olimpiada Națională de Geografie, faza județeană: S-a clasat pe locul II Elevul Rareș Alexandru Moldovan, din clasa a VIII-a a Liceului Teoretic Teiuș, a obținut Premiul al II-lea la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Geografie. Elevul a fost coordonat în pregătirea pentru competiție […]
6-7 martie 2026 | Înmormântarea Fărșangului, la Rimetea: PROGRAMUL obiceiului-eveniment din localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori
Înmormântarea Fărșangului 2026, la Rimetea: PROGRAMUL obiceiului-eveniment din localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori „Înmormântarea Fărşangului”, de la Rimetea, județul Alba, este o tradiţie populară maghiară, veche de mai bine de 300 de ani, în care un alai colorat, asemănător celui de nuntă, condus de muzicanţi, preot, cantor, mire şi mireasă, şi […]
FOTO | Au început lucrările de canalizare într-un sat dintre dealuri din Alba: „Este un moment pe care l-am așteptat”
Au început lucrările de canalizare într-un sat dintre dealuri din Alba: „Este un moment pe care l-am așteptat” Au început lucrările de canalizare în satul Dumitra, din comuna Sântimbru, a anunțat, joi, 5 martie 2026, primarul Ioan Iancu Popa. Proiectul este realizat cu finanțarea prin Programul „Anghel Saligny” și lucrările se vor întinde pe parcursul […]