274 de şomeri din judeţ
În luna iulie, încadrările în muncă din rândul şomerilor înregistraţi la AJOFM Alba s-au cifrat la 274, din care 176 persoane pe perioadă nedeterminată şi 98 pe perioadă determinată. Aşa cum a precizat Corneliu Engi, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă acordate şomerilor în luna iulie au reprezentat atât servicii, cât şi stimulente financiare. Astfel, în perioada de referinţă: 845 şomeri au fost cuprinşi în cadrul serviciilor de consiliere profesională; 31 şomeri au beneficiat de completarea veniturilor salariale în cuantum de 30 la sută din indemnizaţia de şomaj primită în luna anterioară încadrării, pentru că şi-au găsit un loc de muncă în luna iulie, înaintea expirării perioadei pentru care erau îndreptăţiţi să primească indemnizaţia de şomaj; 14 şomeri s-au încadrat în muncă într-o altă localitate, schimbându-şi domiciliul şi au beneficiat de o primă de instalare egală cu nivelul a 7 indicatori sociali de referinţă ai bugetului asigurărilor pentru şomaj (un indicator este în prezent 500 lei); 3 şomeri s-au încadrat în muncă într-o localitate aflată la peste 50 km de domiciliu şi au beneficiat de o primă de încadrare egală cu nivelul indicatorului social de referinţă al bugetului asigurărilor pentru şomaj. În luna iulie, s-au încheiat la nivelul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba 7 contracte de asigurare pentru persoane fizice care obţin venituri din activităţi desfăşurate potrivit legii. Stimulentele financiare acordate angajatorilor care au încadrat în muncă şomeri, în cursul lunii iulie, au constat în: încheierea a 54 convenţii de finanţare cu angajatorii, prin care se subvenţionează 77 locuri de muncă pentru şomerii în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale; încheierea a 8 convenţii de finanţare cu angajatorii, prin care se subvenţionează 8 locuri de muncă pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș
Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]
FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia
Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]
VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina
Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]