Neversea Kapital umple National Arena! Peste 20.000 de abonamente vândute în primul val de vânzări
Anunțul primei ediții Neversea Kapital a adus bucurie și entuziasm în rândul fanilor muzicii și entertainmentului de calitate, astfel că peste 20.000 de abonamente au fost deja vândute în doar câteva zile de la lansare. Între 4-6 iulie, Bucureștiul va fi gazda unui nou proiect de amploare care va purta semnătura creatorilor UNTOLD și NEVERSEA, două dintre cele mai apreciate branduri de festivaluri din întreaga lume. Arena Națională din București va fi pentru 3 zile epicentrul distracției atât pentru bucureșteni, dar și pentru cei care vor călători din țară sau străinătate în căutarea unei aventuri urbane unice.

Iubitorii de muzică vor putea petrece anul acesta trei zile și trei nopți memorabile în cadrul Neversea Kapital, care va aduce experiența celui mai îndrăgit festival de pe o plajă din Europa în Capitală, creând în acest fel un concept nou și atractiv, infuzat cu magia Neversea. Din 2026, festivalul din București va avea o identitate proprie, KAPITAL Festival, propunându-și să devină un nou mega-festival, alături de UNTOLD.
În 2025, prima ediție Neversea Kapital va aduce bucureștenilor show-uri speciale ale unor artiști internaționali apreciați și relevanți, diversitate de genuri muzicale, design de scene impresionant, experiențe culinare inedite, tehnologie și activări de ultimă generație, street art, fashion, precum și alte surprize care vor fi dezvăluite în perioada următoare.
Cei care doresc să ia parte la prima ediție Neversea Kapital pot cumpăra abonamente pe site-ul Neversea.com.
Neversea Kapital devine primul eveniment de anvergură organizat de UNTOLD UNIVERSE în capitala României, în același timp în care grupul se pregătește pentru ediția aniversară de 10 ani a mega festivalului UNTOLD de la Cluj-Napoca, dar și pentru a doua ediție a celui mai mare festival organizat vreodată în Emiratele Arabe Unite, UNTOLD DUBAI.
Lucian Danciu
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Monden-Clubbing
Foto: Aiudeanul Andrei Cordea și superba sa parteneră! Cine este tânăra din Sebeș care răpit inima fotbalistului de națională, vedeta de la CFR Cluj!
Aiudeanul Andrei Cordea și superba sa parteneră! Cine este tânăra din Sebeș care răpit inima jucătorului de națională, vedeta de la CFR Cluj! Aiudeanul Andrei Cordea, vedeta de la CFR Cluj, și superba sa parteneră!Georgiana Maria Dima este tânăra din Sebeș care răpit inima fotbalistului de națională. Cei doi își vor uni destinele anul viitor, […]
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 23 –29 octombrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 23 –29 octombrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall A Talent for Murder / Un talent criminal Avanpremiera Regia: Anton Corbijn Cu: Olivia Cooke, Helen Mirren, Alden Ehrenreich, Juliet Stevenson, James Faulkner Gen Film: Biografic, Crima, Drama, Thriller Durată: 106 min Rating: […]
25 octombrie 2026 | Spectacol inedit de percuție susținut de tinerii muzicieni ai Liceului de Arte din Alba Iulia, pe scena Palatului Cultural din Blaj
25 octombrie 2026 | Spectacol inedit de percuție susținut de tinerii muzicieni ai Liceului de Arte din Alba Iulia, pe scena Palatului Cultural din Blaj Un concert care promite să surprindă prin energie, sonorități spectaculoase și talentul noii generații de muzicieni va avea loc duminică, 25 octombrie, de la ora 18:00, la Palatul Cultural din […]
