Curier Județean

24 noiembrie: Exponatul „Cartea Centenarului”, vernisat la Sala Unirii, parte a programului dedicat Zilei Naționale a României

Ioana Oprean

Publicat

în

Marți, 24 noiembrie 2020, ora 17.30, la Sala Unirii din Alba Iulia în cadrul programului dedicat Zilei Naționale a României, va fi vernisat un nou exponat al Memoriei Unirii, Cartea Centenarului.

Pentru muzeul albaiulian, Unirea de la 1918, ca act fondator al României contemporane, reprezintă centrul activității sale, care se declină în cele două ipostaze: ca istorie ce se cere mereu aprofundată, dar mai ales ca memorie ce se impune a fi celebrată. Iar în acest sens, anul 2018 a fost prin excelență un al celebrării.

Cu această ocazie, alături de alte evenimente și acțiuni omagiale, muzeul a creat un obiect destinat posterității, respectiv Cartea Centenarului, ce se vrea a fi o reeditare a Cărții Serbărilor Unirii de la 1929.

Cartea, realizată artistic, adună în paginile sale semnăturile conducătorilor instituțiilor fundamentale ale României aflate la centenar: Președinția, Guvernul, Parlamentul, Bisericile, Academia Română, Banca Națională, instituțiile judiciare, autoritățile locale, asociațiile culturale și, nu în ultimul rând, Casa Regală a României.

Vernisajul va fi online, putând fi vizionat pe pagina de facebook a Muzeului Național al Unirii Alba Iulia.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Acțiune de reîmpădurire în comuna Noșlac: Peste 500 de puieți de paltin și gorun, plantați de jandarmii din Aiud

Ioana Oprean

Publicat

în

Acțiune de reîmpădurire în comuna Noșlac: Peste 500 de puieți de paltin și gorun, plantați de jandarmii din Aiud Luni, 30 martie, efective ale Detașamentului 3 Jandarmi Aiud din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba, împreună cu membrii Ocolului Silvic Aiud, au desfășurat o acțiune de reîmpădurire în zona Valea Ciuciului, comuna Noșlac, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Un șofer din Cugir a încercat să ofere 200 de lei mită unui polițist din oraș după ce a fost prins conducând fără centură: Este cercetat de oamenii legii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un șofer din Cugir a încercat să ofere 200 de lei mită unui polițist din oraș după ce a fost prins conducând fără centură: Este cercetat de oamenii legii În timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, un polițist din Cugir a oprit un conducător auto. Omul legii a constatat că persoana nu […]

Citește mai mult

Curier Județean

Ai animăluț de companie? Descoperă noul magazin Animax din Aiud Retail Park! Profită de promoția inaugurală, 20% reducere la toate produsele (P)

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ai animăluț de companie? Descoperă noul magazin Animax din Aiud Retail Park! Profită de promoția inaugurală, 20% reducere la toate produsele (P) PROMOȚII ZILNICE | CONSULTANȚĂ DE SPECIALITATE | PROGRAM DE LOIALITATE   Luna aprilie vine cu vești bune pentru iubitorii de animăluțe din Aiud. În 2 aprilie 2026,  Animax, petshop-ul îndrăgit de animăluțe, dar și […]

Citește mai mult