Actualitate

24 mai – Ziua europeană a parcurilor naționale

Ioana Oprean

Publicat

în

În fiecare an, la data de 24 mai, este sărbătorită Ziua europeană a parcurilor naționale, cu scopul de a conștientiza comunitățile, factorii de decizie și publicul larg privind valoarea și beneficiile ariilor protejate din Europa.

ParcCelebrarea acestei zilei își propune să aducă oamenii mai aproape de natură și să sensibilizeze opinia publică cu privire la importanța păstrării frumuseții naturale în zonele protejate (ariile naturale mari protejate, parcurile naturale și naționale) și importanța conservării și gestionării durabile a acestor locuri.

Târgul Grădinarului

Tema ediției din 2016, care este „Gustul naturii” („A Taste of Nature”), se referă la faptul că în Anul internațional al leguminoaselor, desfășurat sub egida ONU, oamenii trebuie să cedeze în fața gustului produselor naturale locale și de sezon și să aducă laolaltă natura și gastronomia.

Potrivit site-ului www.europarc.org, în acest an sunt în desfășurare peste 90 de evenimente în 22 de țări europene, unde pot fi descoperite unele dintre cele mai bune gusturi din natură. Printre activitățile ce celebrează această zi se află, de asemenea, ateliere gastronomice, tururi ghidate, expoziții, concursuri etc.

Sursa Agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când se plantează cartofii primăvara: Care este perioada optimă, cum pregătim solul și cum alegem tuberculii potriviți pentru a avea o recoltă bogată

Ioana Oprean

Publicat

în

Când se plantează cartofii primăvara: Care este perioada optimă, cum pregătim solul și cum alegem tuberculii potriviți pentru a avea o recoltă bogată Pentru o recoltă bogată de cartofi, plantarea într-o perioadă corectă este una dintre cele mai importante decizii ale sezonului agricol. Specialiștii afirmă că momentul din primăvară în care tuberculii ajung în sol […]

Citește mai mult

Actualitate

O nouă variantă SARS-CoV-2, monitorizată la nivel internaţional: Din septembrie 2025 a fost raportată în 23 de ţări

Ioana Oprean

Publicat

în

O nouă variantă SARS-CoV-2, monitorizată la nivel internaţional: Din septembrie 2025 a fost raportată în 23 de ţări O nouă variantă SARS-CoV-2, responsabilă de pandemia de Covid-19, a apărut în tot mai multe regiuni și este monitorizată la nivel internațional de autorități din cauza îngrijorărilor privind eficiența vaccinurilor existente. Varianta recent identificată, denumită BA.3.2, a […]

Citește mai mult

Actualitate

EXPLOZIE a prețurilor în construcții, comerțul cu amănuntul și servicii: Ce îi așteaptă pe români în următoarele luni

Ioana Oprean

Publicat

în

EXPLOZIE a prețurilor în construcții, comerțul cu amănuntul și servicii: Ce îi așteaptă pe români în următoarele luni Managerii din construcţii şi comerţul cu amănuntul preconizează o creştere accentuată a preţurilor, până în mai 2026, arată datele Institutului Naţional de Statisică (INS). În construcții, potrivit estimărilor din luna martie 2026, pentru următoarele trei luni, se […]

Citește mai mult