Actualitate

24 de ani de regim democratic: Soţii Ceauşescu, împuşcaţi pe 25 decembrie 1989

Dragoş Suciu

Publicat

în

În anul 1989 a fost primul Crăciun liber, iar astăzi se împlinesc 24 de ani de când dictatorul şi soţia lui au fost executaţi la Târgovişte. Aproape o mie de români au murit în cele trei zile de haos şi confuzie instalată după fuga cuplului dictatorial. Imediat după ce elicopterul lui Ceauşescu s-a ridicat de pe clădirea Comitetului Central, luptele de stradă au provocat cele mai multe victime ale Revoluţiei.

Noua putere înfiinţase Tribunalul Militar Excepţional ce avea să judece cuplul Elena şi Nicolae Ceauşescu, chiar în ziua de Crăciun.

Generalul Victor Atanasie Stănculescu a fost însărcinat cu punerea în aplicare a ordinului de judecare şi executare a dictatorilor.

Procesul cuplului Ceauşescu a intrat în istorie şi pentru că avocatul însărcinat cu apărarea dictatorului a făcut front comun cu procurorul.

Capetele de acuzare au fost :genocid, organizarea de acţiuni armate împotriva poporului român, distrugerea bunurilor obşteşti, subminarea economiei naţionale şi încercarea de a fugi din ţară.

După pronunţarea sentinţei, Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost scoşi în curtea unităţii, unde au fost executaţi.

Cadavrele celor doi au fost duse cu elicopterul la Bucureşti.

În anii care au urmat, unii dintre participanţii la proces s-au sinucis, au dispărut în mod misterios ori au fost victimele unor accidente ciudate.

Legitimitatea Tribunalului militar extraordinar constituit la Târgovişte a fost contestată în dese rânduri. Un lucru a fost sigur: după moartea dictatorului, atacurile şi luptele de stradă şi-au redus intensitatea, apoi au încetat.

Sursa: stiri.tvr.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Mesaje pe Tiktok după ce un elev s-a aruncat de pe un bloc din Oradea: „Și eu odată și-odată o s-o fac”. Părinții, avertizați să fie atenți la copiii lor

Mif Lorena

Publicat

în

Mesaje pe Tiktok după ce un elev care s-a aruncat de pe un bloc din Oradea: „Și eu odată și-odată o s-o fac”. Părinții, avertizați să fie atenți la copiii lor Pe platforma Tiktok au apărut mai multe comentarii îngijorătoare, iar conturile care au lăsat acele comentarii par a fi ale unor tineri. Aceste comentarii […]

Citește mai mult

Actualitate

Violența în școlile din România la un nivel record: Peste 1.600 de bătăi între elevi într-un singur  an școlar

Mif Lorena

Publicat

în

Violența în școlile din România la un nivel record: Peste 1.600 de bătăi între elevi într-un singur  an școlar Violența în școlile din România este prezentă tot mai des, iar incidentele urmăresc un scenariu asemănător: o scânteie de agresivitate generează reacții în lanț. În anul școlar 2024-2025, polițiștii au intervenit în 1.873 de cazuri de […]

Citește mai mult

Actualitate

Guvernul Bolojan pregătește un „Fond al Sărăciei”: Ce surpriză vor avea localitățile mici, fără bani

Mif Lorena

Publicat

în

Guvernul Bolojan pregătește un „Fond al Sărăciei”: Ce surpriză vor avea localitățile mici, fără bani Autoritățile intenționează să creeze un fond de solidaritate, în urma majorărilor taxelor locale de la începutul anului. Orașele mari care au venituri ridicare ar urma să aibă plafonate încasările la bugetele locale. Astfel, sumele care depășesc acest prag să fie […]

Citește mai mult