Curier Județean

24-27 iulie | Moaștele Sfintei Ana vor fi aduse la Catedrala din Alba Iulia, Mănăstirea Oașa și Schitul din Găbud. PROGRAMUL evenimentelor

Ioana Oprean

Publicat

în

24-27 iulie | Moaștele Sfintei Ana vor fi aduse la Catedrala din Alba Iulia, Mănăstirea Oașa și Schitul din Găbud. PROGRAMUL evenimentelor

În luna iulie, Mănăstirea Oașa și metocul ei, Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud, își serbează ocrotitorii. În 25 iulie este Adormirea Sfintei și Dreptei Ana, ocrotitoarea bisericii mari a Schitului de la Găbud, iar în 27 iulie, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, unul din ocrotitorii Mănăstirii Oașa.

Petrecerea Divorțaților

„Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu Pop, Arhiepiscop de Alba Iulia, anul acesta, sărbătoarea celor două hramuri va fi încununată și înfrumusețată prin aducerea Moaștelor Sfintei Ana din Italia, de la Bologna, la cele două așezăminte monahale. Sfintele Moaște sunt însoțite de o delegație a Arhiepiscopiei Catolice de Bologna, cu binecuvântarea cardinalului Matteo Maria Zuppi.

În Italia, la Bologna, în Catedrala Catolică San Pietro (Cattedrale Metropolitana di San Pietro), se păstrează o parte din capul Sfintei Ana – un fragment din craniul sfintei în care se regăsește arcada sprâncenei drepte.

Sfânta Ana este ocrotitoarea copiilor, a maternității și a celor care nu pot face copii.

Vă invităm pe cei care doriți să vă închinați la Sfintele Moaște ale Sfintei Ana să participați la programul liturgic al mănăstirii, după cum urmează:

  • Luni, 24 iulie – sosirea Sfintelor Moaște la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud și Priveghere în cinstea Hramului Bisericii Noi (19:00 – 23:45);
  • Marți, 25 iulie – Sfânta Liturghie în cinstea Hramului, de la ora 10, urmată de masa de obște;
  • Miercuri, 26 iulie – mutarea Sfintelor Moaște la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia, unde vor fi puse la închinare începând cu ora 18:00;
  • Miercuri, 26 iulie – mutarea Sfintelor Moaște la Mănăstirea Oașa, unde vor sta până în ziua următoare.
  • Joi, 27 iulie – Sfintele Moaște vor fi puse la închinare de Hramul Mănăstirii Oașa, „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, au transmis reprezentanții Mănăstirii Oașa prin intermediul paginii de socializare.

Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Salariul mediu net în Alba a ajuns la 4.967 de lei, dar rămâne sub media națională. Județul, pe locul 14 în România și locul 4 în Regiunea Centru

Bogdan Ilea

Publicat

în

Salariul mediu net în Alba a ajuns la 4.967 de lei, dar rămâne sub media națională. Județul, pe locul 14 în România și locul 4 în Regiunea Centru Numărul salariaților din județul Alba a scăzut în august 2026 atât față de luna precedentă, cât și comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce […]

Citește mai mult

Curier Județean

2 – 8 noiembrie 2026 | Acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați pietoni efectuate de polițiștii din Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați pietoni efectuate de polițiștii din Alba Polițiștii din Alba desfășoară, în perioada 2–8 noiembrie 2026, acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați pietoni și pentru verificarea respectării regulilor de circulație de către aceștia. Potrivit IPJ Alba, în perioada 2–8 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul […]

Citește mai mult

Curier Județean

2 noiembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

2 noiembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează marți, 3 noiembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]

Citește mai mult