23 septembrie: Echinocţiul de toamnă 2022 marchează începutul toamnei din punct de vedere astronomic. Tradiții și obiceiuri
23 septembrie: Echinocţiul de toamnă 2022 marchează începutul toamnei din punct de vedere astronomic. Tradiții și obiceiuri
În 2022, echinocțiul de toamnă va avea loc pe 23 septembrie, la ora 4:04. Acesta este momentul când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°. După echinocțiul de toamnă, ziua devine tot mai mică, iar noaptea tot mai mare, până la solstițiul de iarnă. Acesta va avea loc pe 21 decembrie 2022.
Cuvântul „echinocțiu” provine din cuvântul francez „„équinoxe”, care provine la rândul lui din latinescul „„aequinoctium”. Fenomenul nu are loc în același an, datorită faptului că anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. De regulă, echinocțiul de toamnă se produce pe 21, 22, 23 sau 24 septembrie.
Echinocțiul de toamnă 2022. Tradiții și obiceiuri
Se spune că echinocţiul de toamnă este momentul care marchează echilibrul dintre masculin şi feminin, lumină şi întuneric, dar şi dintre viaţă şi moarte, potrivit scrierilor folclorice.
Potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, în zona Polului Nord începe noaptea polară. Pe de cealaltă parte, în zona Polului Sud, Soarele va fi deasupra liniei orizontului. Acest fenomen va dura 6 luni, până la echinocțiul de primăvară.
Se spune că, după cum va fi vremea în această zi, așa va fi și anul viitor. De asemenea, dacă va ploua în dimineața zilei de 23 septembrie, primăvara va fi una ploioasă. Însă, dacă va fi soare la amiază, va fi un an bun.
În această zi se bat nucile și se scutură merele și gutuile. Conform tradiției populare, florile sunt supărate în această zi și plâng. Pentru a rămâne frumoase și sănătoase pe tot parcursul iernii, ele trebuie sfințite cu mir. Astfel vor supraviețui pe tot parcursul iernii.
În ziua în care începe sezonul de toamnă, se duc la biserică prune. După ce sunt sfințite, pot vindeca diferite boli. Potrivit tradiției, ultimele fructe din pom trebuie lăsate pentru Mama Natură. În această zi se prepară și mustul din primii struguri culeși.
Echinocțiul de toamnă reprezintă încheierea muncilor agricole și sărbătorirea recoltelor, în mediul rural. De asemenea, legumele și fructele care au fost culese se duc la preot pentru a fi sfințite și date de pomană la cei săraci. După ce sunt sfințite bucatele, se spune că au puteri tămăduitoare.
Sursa: playtech.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
5 martie 1920: S-a născut, la Sebeș, Radu Stanca, poet, dramaturg, regizor, mentor si membru marcant al Cercului Literar de la Sibiu
5 martie 1920: S-a născut, la Sebeș, Radu Stanca, poet, dramaturg, regizor, mentor si membru marcant al Cercului Literar de la Sibiu Radu Stanca (1920-1962), născut la Sebeș, în familia preotului-cărturar Sebastian Stanca, a fost scriitor, poet, dramaturg și regizor, fondator al Teatrului de Stat din Sibiu (instituție care astăzi îi poartă numele), regizor principal […]
2 martie: Nașterea „poetului temnițelor”, Radu Gyr, supus la închisoarea din Aiud la un regim deosebit de aspru
2 martie: Nașterea „poetului temnițelor”, Radu Gyr, supus la închisoarea din Aiud la un regim deosebit de aspru Astăzi se împlinesc 121 ani de la nașterea „poetului temnițelor”, Radu Gyr, supus la închisoarea din Aiud la un regim deosebit de aspru. În urmă cu 121 de ani, la poalele Gruiului din Câmpulung, se năștea Radu […]
Cele mai frumoase mesaje de primăvară 2026. Trimite şi tu un MESAJ, o FELICITARE, un SMS de Mărţişor
Cele mai frumoase felicitări de primăvară și mesaje de 1 Martie 2026. Mesaje de mărțișor pentru: prieteni, iubit(ă), fete, mame, colegi, profesori. Scurte urări haioase și amuzante care pot fi transmise prin SMS de 1 martie. Primăvara „bate” la ușă, iar acesta este momentul potrivit pentru a transmite MESAJE DE 1 MARTIE celor dragi. Dacă […]