23-30 septembrie: “Săptămâna Europeană a Sportului 2017”. Activități pentru iubitorii de mișcare în aer liber, la Alba Iulia și Sebeș
În săptămâna 23-30 septembrie 2017 , la Alba Iulia şi Sebeş sunt organizate mai multe evenimente sportive, în cadrul Săptămânii Europene a Sportului 2017.
Săptămâna Europeană a Sportului (SES) este o iniţiativă a Comisiei Europene, co-finanţata prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene cu scopul de a promova participarea tuturor, indiferent de vârstă, mediu sau condiţie socială, la activităţi sportive.
În România, ca şi anul trecut, când s-au obţinut rezultate remarcate la Bruxelles, coordonator naţional #BeActive este Federaţia Română Sportul pentru Toţi, în strânsă şi continuă acţiune comună cu Ministerul Tineretului şi Sportului, co-finanţator al proiectului, iar pentru judetul Alba, promotorii campaniei sunt Asociația Județeană „Sportul pentru Toți” si Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Alba.
Așadar duminică, 24 septembrie 2017, în Sebes, Parcul Arini, începând cu ora 10.00 , se vor organiza activități sportive pentru iubitorii de sport și mișcare în aer liber: fotbal, tenis de câmp, tenis de masă, badminton, ştafete, tir cu arcul, airsoft, darts, sărituri cu mingea etc. Participarea este liberă, înscrierile la activități se fac la fața locului, iar organizatorii vor acorda premii, diplome, materiale promoționale.
Începând de luni, 25 septembrie, ora 16.00, în Alba Iulia, Șanturile Cetății Alba Carolina, se va desfășura o campanie de promovare a Săptămânii Europene a Sportului, „pe două roți” în care voluntarii vor împărți materiale promoționale, diplome si vor antrena copiii în activități.
Sala de sport „Sendy Club ” va fi plină de energie și stil și în această săptămână, dar special se va lucra marti 26 septembrie 2017, începând cu ora 19.30 pentru #beactive.
Parteneri în desfăşurarea evenimentului sunt Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Alba, Primăria Municipiului Sebeș, CEPECA Alba si unitati de invatamant..
Anul trecut, la cea de-a doua ediție, au participat în cele peste 15.000 de evenimente organizate în toate 34 de ţări ale Uniunii Europene 10.000.000 de persoane. Aşa cum au toate ţările, şi România şi-a ales doi ambasadori pentru Săptămâna Europeană a Sportului 2017, Mihai Covaliu presedintele COSR si Marius Alexandru Dunca , Ministerul Tineretului si Sportului. (A.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | Peste 12.000 de liceeni din Alba vor învăța să salveze vieți: Cursuri gratuite de prim ajutor pentru toți elevii
Peste 12.000 de liceeni din Alba vor învăța să salveze vieți: Cursuri gratuite de prim ajutor pentru toți elevii Toți elevii de liceu din județul Alba pot beneficia gratuit de instruire în acordarea primului ajutor, prin proiectul „Generația care salvează vieți”, o inițiativă de amploare derulată de Crucea Roșie Română – Filiala Alba. Până în […]
Foto | XEO Talks 2026: 13 echipe de robotică reunite la Alba Iulia. În premieră, evenimentul a devenit internațional, prin participarea unei echipe din Republica Moldova
XEO Talks 2026: 13 echipe de robotică reunite la Alba Iulia. În premieră, evenimentul a devenit internațional, prin participarea unei echipe din Republica Moldova În perioada 23–25 octombrie 2026, Alba Iulia a fost un punct de întâlnire pentru tinerii pasionați de robotică, tehnologie și dezvoltare personală. Asociația Educație prin Robotică, alături de echipele XEO și […]
Video | Două persoane din aceeași familie, reținute pentru trafic de droguri la Pianu: Sute de ramuri și plante de canabis, descoperite în urma perchezițiilor
Două persoane din aceeași familie, reținute pentru trafic de droguri la Pianu: Sute de ramuri și plante de canabis, descoperite în urma perchezițiilor Două persoane din aceeași familie, de 48 și 51 de ani, au fost reținute după ce ar fi vândut canabis timp de mai mulți ani. În urma a șapte percheziții făcute la […]
