22 septembrie: ECHINOCȚIUL de toamnă 2016. După această dată, ziua începe să scadă iar noaptea devine tot mai lungă. Cum ne influențează
Toamna astronomică începe în acest an în 22 septembrie, la ora 17.21. Este momentul când are loc echinocţiul de toamnă 2016, în care Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera nordică către cea sudică. În timpul echinocţiului, Soarele se află exact pe ecuatorul ceresc, iar ziua şi noaptea au o durată egală în orice loc de pe Pământ, cu excepţia regiunilor polare. După echinocţiul de toamnă, durata zilei descreşte, iar cea a nopţii creşte, până la solstiţiul de iarnă, începutul iernii astronomice, care are loc în jurul datei de 21 decembrie.
”Ca în fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie atenția ne este îndreptată spre momentul în care pășim în toamna astronomică. Acesta este momentul echinocțiului de toamnă, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°„, scrie astro-urseanu.ro.
Punctul echinocţiului de toamnă, numit şi „punct autumnal”, se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii (ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică.
În emisfera sudică a Pământului, data de 22 septembrie marchează începutul primăverii. În zona Polului Nord, la echinocţiul de toamnă, începe lunga noapte polară, iar în cea a Polului Sud, Soarele va sta deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocţiului de primavară.
De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeaşi dată, deoarece anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. De când a fost alcătuit calendarul gregorian (1582) echinocţiul de toamnă a căzut la 21, 22, 23 sau 24 septembrie, mai des însă la 22 sau 23 septembrie. Va fi la 21 septembrie abia în 2092 şi aceasta se va întâmpla pentru prima oară de la crearea calendarului gregorian şi se va repeta doar în 2096.
Următoarele date ale echinocțiului de toamnă:
Ora de vară = TLR + o oră = GMT + trei ore
AN – ZI – ORĂ DE VARĂ
– 2016 – 22 septembrie – 17:21
– 2017 – 22 septembrie – 23:01
– 2018 – 23 septembrie – 04:54
– 2019 – 23 septembrie – 10:50
– 2020 – 22 septembrie – 16:30
Echinocţiul are loc de două ori pe an. Prima dată este momentul când Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera cerească sudică în cea nordică, în jurul datei de 21 martie, reprezentând echinocțiul de primăvară în emisfera nordică și echinocțiul de toamnă în cea sudică.
Al doilea echinocțiu al anului este momentul când soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera cerească nordică în cea sudică, în jurul datei de 23 septembrie, reprezentând echinocțiul de primăvară în emisfera sudică și echinocțiul de toamnă în emisfera nordică.
Cum ne influențează echinocțiul de toamnă 2016
Odată cu Echinocţiul de toamnă, energia universală a planetei se schimbă. Balanţa aduce cu ea un alt tip de energie, ideal pentru manifestare şi gândire sau pentru meditaţie. Este o energie de factură pozitivă.
Zilele de toamnă care vor curge până la instalarea iernii astronomice reprezintă momentul oportun pentru a aduce echilibrul în toate aspectele vieții noastre. Toamna 2016 este un timp al destinderii, dar şi al deciziei şi al angajamentului.
Sentimentele şi emoţiile vor fi repartizate în mod egal partenerilor de viaţă. Mai greu va fi pentru cei singuri. Pentru că în această perioadă starea de disconfort a singurătăţii se va acutiza.
surse: astro-urseanu.ro, wikipedia, romaniatv
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
6 iunie 1944: Debarcarea aliaților în Normandia. Operațiunea Overlord a adus pe plajele franceze 155.000 de soldati
6 iunie 1944: Debarcarea aliaților în Normandia. Operațiunea Overlord a adus pe plajele franceze 155.000 de soldati În 1944 a avut loc Bătălia pentru Normandia între forțele germane si foțele Aliaților pa parte a celui de-al doilea război mondial. „Operațiunea Overlord” era numele de cod al invaziei aliate și s-a desfășurat între 6 iunie si […]
5 iunie: Ziua Învățătorului. Nașterea dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului modern din România
5 iunie: Ziua Învățătorului. Nașterea dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului modern din România Ziua Învățătorului se sărbătorește în data de 5 iunie, în România, dată ce coincide cu data de naștere a dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului modern românesc. Gheorghe Lazăr a înființat în 1818, în București, prima școală cu predare în limba română, Școala […]
MESAJE frumoase de Ziua Învățătorului: Urări și felicitări pentru cadrele didactice, pe care să le trimiți pe 5 iunie
MESAJE frumoase de Ziua Învățătorului 2024: Urări și felicitări pentru cadrele didactice, pe care să le trimiți pe 5 iunie Ziua Învățătorului, sărbătorită anual pe data de 5 iunie, pentru a onora și recunoaște eforturile și dedicarea cadrelor didactice, este un moment special pentru a le mulțumi celor care modelează viitorul prin educație. Iată câteva […]