Curier Județean

22 AUGUST 2020: Expoziția „Turnul studentului din Cetatea Sebeșului – recuperarea unui simbol local”

Ioana Oprean

Publicat

în

Muzeul Municipal „Ioan Raica”, din cadrul Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş, vă invită sâmbătă, 22 august 2020, începând cu ora 20.00, în Parcul Tineretului, la vernisajul expoziţiei „Turnul Studentului din cetatea Sebeşului – recuperarea unui simbol local”. Ulterior, expoziţia va putea fi vizitată în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica”, până în data de 30 septembrie 2020.

Prin tema aleasă, organizatorii vă propun o rememorare a evenimentelor din anul 1438, care s-au soldat cu cucerirea localităţii de către turci şi cu ducerea în robie a majorităţii sebeşenilor. Oraşul a fost predat fără luptă, iar decizia luată de autorităţi a nemulţumit o parte a locuitorilor, un mic grup, din care făcea parte şi un tânăr din Romos, care studia la Sebeş, baricadându-se în turnul administrat de breasla croitorilor, rezistenţa acestora fiind rapid înfrântă de turci. Atunci s-a petrecut evenimentul care i-a adus acestui element defensiv din cadrul cetăţii Sebeşului supranumele de „Turnul Studentului”.

Însă, mai multe informaţii despre acest episod din istoria Sebeşului, despre cel care a fost numit pentru o lungă perioadă de timp „Studentul anonim de la Sebeş” – protagonistul evenimentului adus în atenţie şi alte detalii despre viaţa şi opera lui, veți descoperi vizitând expoziţia organizată de specialiştii muzeului municipal.

Expoziția se înscrie în oferta culturală pe care Primăria Municipiului Sebeș, alături de Centrul Cultural „Lucian Blaga” și instituțiile subordonate o dedică perioadei în care, în mod tradițional, se marcau „Zilele orașului”. În acest an, sărbătorim Sebeșul cu responsabilitate, respectând măsurile necesare pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și limitând resursele implicate în susținerea evenimentelor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Petru Joldeș, elev al Liceului Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia, calificat la etapa națională a Olimpiadei de Creativitate Științifică 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Petru Joldeș, elev al Liceului Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia”, calificat la etapa națională a Olimpiadei de Creativitate Științifică 2026 Un nou rezultat excepțional pentru Petru Joldeș, elev al Liceului Tehnologoc „Alexandru Domșa” Alba Iulia, care s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei de Creativitate Științifică 2026, categoria Științe aplicate juniori. Petru Joldeș a format […]

Citește mai mult

Curier Județean

5 aprilie 2026 | Conferința duhovnicească „Frumusețea lui Dumnezeu reflectată în frumusețea omului” la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

5 aprilie 2026 | Conferința duhovnicească „Frumusețea lui Dumnezeu reflectată în frumusețea omului” la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Tinerilor de pe Valea Sebeșului, alături de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, vă invită la o seară de suflet, de reflecție și de întâlnire cu sensul profund al frumuseții adevărate, în cadrul conferinței duhovnicești: „Frumusețea lui […]

Citește mai mult

Curier Județean

30 martie-2 aprilie 2026: Zilele cărții pentru copii și tineret la biblioteca Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

30 martie-2 aprilie 2026: Zilele cărții pentru copii și tineret la biblioteca Sebeș Data de 2 aprilie a fost declarată Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret și coincide cu aniversarea celui mai îndrăgit autor de basme: scriitorul danez Hans Christian Andersen (2 aprilie 1805-4 august 1875). Opera lui Andersen continuă să fascineze generații […]

Citește mai mult