Rămâi conectat

Actualitate

21 septembrie: Ziua Mondială a Păcii. „Parteneriate pentru Pace — Demnitate pentru toți”, tema din acest an

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua Mondiala a PaciiÎn fiecare an, pe 21 septembrie, sărbătorim Ziua Mondială a Păcii. Ziua Păcii a fost stabilită pentru prima dată, în 1981 de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, pentru a fi aniversată, în fiecare an, în deschiderea sesiunilor din luna septembrie, fiind dedicată consolidării idealurilor de pace, atât în interiorul națiunilor și popoarelor, cât și între ele.

Prima zi a păcii a fost marcată în septembrie 1982, iar de atunci este sărbătorită în întreaga lume. Pentru a inaugura ziua,”Clopotul Păcii” este sunat la sediul ONU din New York. Clopotul, considerat un memento al costului uman în război, este turnat din monede donate de copii de pe toate continentele, cu excepția Africii. Pe una din părţi a fost gravat textul: „Trăiască pacea absolută în lume”.

Rezoluția 55/282 a ONU, adoptată la 7 septembrie 2001, prevede ca din 2002 Ziua mondială a păcii să fie celebrată la o dată fixă, 21 septembrie.

În următoarele 100 de zile, să fim alături de milioane de oameni din întreaga lume, care suferă din cauza impactului devastator al violenței și al conflictelor. Să ne împărtășim ideile și planurile pentru a-i ajuta și a-i sprijini pe cei care, în prezent, au mare nevoie„, este îndemnul secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, în mesajul adresat acestei zile.

Date fiind condițiile conflictuale care destabilizează întreaga lume, secretarul general ONU menționează că „nu trebuie să cedăm disperării, noi având o responsabilitate colectivă pentru a solicita încetarea actelor de brutalitate și a impunității, care predomină”. Oficialul ONU face apel la toate părțile aflate în conflict să depună armele și să respecte o încetare a focului la nivel mondial.

Tema pentru acest, „Parteneriate pentru Pace — Demnitate pentru toți”, își propune să evidențieze importanța tuturor segmentelor societății și a necesității de a conlucra în depunerea eforturilor pentru a menține pacea. Activitatea Națiunilor Unite nu ar fi posibilă fără parteneriatele inițiale, care au fost active în crearea sa și nu ar putea continua fără miile de parteneriate, care se formează, în fiecare an, între guverne, societatea civilă, sectorul privat, grupurile religioase și alte organizații non-guvernamentale, care sunt necesare pentru a sprijini organizația în atingerea obiectivelor sale de viitor, se menționează pe pagina ONU dedicată zilei.

În același timp, trebuie mobilizați toți partenerii care împărtășesc obiectivul de menținere a păcii. Organizațiile non-guvernamentale, grupurile religioase și corporațiile au un rol de jucat în promovarea progresului social, a protecției mediului și crearea unei lumi mai drepte, stabilă și pașnică. Valoarea acestei colaborări definește tema aleasă de ONU pentru această zi.

ONU invită toate națiunile și oamenii să facă un gest de onoare, în această zi, prin încetarea ostilităților pe parcursul zilei pentru a celebra această zi și altfel, prin educație și sensibilizarea opiniei publice cu privire la aspectele legate de pace. Organizația Națiunilor Unite întreprinde numeroase activități destinate menținerii păcii în lume. ONU a numit câțiva mesageri ai păcii, de regulă personalități din diverse domenii, care ajută organizația internațională în îndeplinirea scopului ei nobil. Printre acestea se numără Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, tenorul Luciano Pavarotti, actorul Michael Douglas, interpretul și compozitorul Enrico Macias, jazzman-ul Wynton Marsalis, actrița Jane Goodall sau boxerul Muhammad Ali.

O altă Zi Mondială a Păcii se sărbătorește la 1 ianuarie şi a fost instituită, în 1968, de către Papa Paul al VI-lea. Propunerea de a dedica păcii prima zi a anului a fost adoptată cu scopul de a transmite un mesaj tuturor celor care promovează pacea. (C.M.)

sursa: agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Tinerii sub 21 de ani, interdicție la jocuri de noroc și reclamele vor fi restricționate într-un anumit interval orar: Proiecte de lege

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tinerii sub 21 de ani, interdicție la jocuri de noroc și reclamele vor fi restricționate într-un anumit interval orar: Proiecte de lege  Conform unor proiecte de lege tinerii cu varsta sub 21 de ani vor avea interdicţie să participe la jocuri de noroc, iar în mediul online va fi interzisă difuzarea reclamelor la jocuri de […]

Citește mai mult

Actualitate

UPDATE Femeie PRINSĂ sub un autobuz după un accident ÎNGROZITOR pe DN1. A fost transportată de urgență la spital

Bogdan Ilea

Publicat

în

UPDATE Femeie PRINSĂ sub un autobuz după un accident ÎNGROZITOR pe DN1. A fost transportată de urgență la spital Un accident rutier grav a avut loc pe DN1, în localitatea Bradu, județul Sibiu, atunci când un pieton a fost acroșat de un autobuz. Din primele informații, persoana lovită este inconștientă, prinsă sub autobuz. Din primele […]

Citește mai mult

Actualitate

Noi reguli pentru medicii din România: Ce este interzis și ce trebuie respectat începând cu 1 ianuarie 2026

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Noi reguli pentru medicii din România: Ce este interzis și ce trebuie respectat începând cu 1 ianuarie 2026 Începând cu 1 ianuarie 2026, Colegiul Medicilor din România va aplica un nou Cod de Deontologie Medicală care stabilește reguli clare pentru conduita profesională, etica medicală și modul în care medicii comunică în spațiul public. Codul interzice […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea