20 martie | Ziua Mondială a Poeziei, sărbătorită la Ocna Mureș: Momente lirice, dar și expoziții de picturi, desene și figurine
20 martie | Ziua Mondială a Poeziei, sărbătorită la Ocna Mureș: Momente lirice, dar și expoziții de picturi, desene și figurine
Casa de Cultură ,,Ion Sângerean” din Ocna Mureș va găzdui, joi, 20 martie, un eveniment special desfășurat cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei.
„Copii, poeți și prozatori locali, soliști vocali, dar și oaspeți dragi vor călca pragul casei de cultură din Ocna Mureș pentru a vorbi despre poezie și despre prieteni de departe care se întâlnesc uniți de aceeași forță, cea a cuvântului care zidește și înalță spiritul!”, au transmis organizatorii.
Citește și: FOTO | Regal de suflet cu ocazia zilei de 8 Martie 2025, la Ocna Mureș: Spectacol dedicat mamelor, cu artistul Raoul, la Casa de Cultură

Potrivit acestora, evenimentul va include și expoziții de picturi, desene și figurine.
Ziua Mondială a Poeziei este pe data de 21 martie și este declarată de UNESCO, începând din anul 1999, drept o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale.
De asemenea, Ziua Mondială a Poeziei urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, editarea și promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
11 februarie – 3 martie 2026 | Concurs de poezie destinat tinerilor din Sebeș, sub egida scriitorului Radu Stanca: Care sunt condițiile de participare
Concurs de poezie destinat tinerilor din Sebeș, sub egida scriitorului Radu Stanca Asociația „Laudă Semințelor” cu sediul în Sebeș, în parteneriat cu Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, îi invită pe toți tinerii care studiază în instituțiile de învățământ din Municipiului Sebeș să participe la un concurs local de poezie, sub egida scriitorului Radu Stanca. Concursul […]
7 februarie 2026 | Premieră cinematografică mondială la Sebeș – proiecția filmului „Dobrogea”, regia Mircea Bezergheanu
Premieră cinematografică mondială la Sebeș – proiecția filmului „Dobrogea”, regia Mircea Bezergheanu Sâmbătă, 7 februarie 2026, începând cu ora 17.00, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș vă invită la o proiecție în premieră mondială, care va avea loc în sala de evenimente „Radu Stanca”, accesul fiind gratuit: filmul „DOBROGEA” regizat de Mircea Bezergheanu. „După părerea mea, […]
Scriitoarea albaiuliancă Florina Nina Breazu, premiul Național al Ligii Scriitorilor din România, la categoria „Cartea de spiritualitate creștină”. Premiu național și în 2024, la „Cartea pentru copii”
Scriitoarea albaiuliancă Florina Nina Breazu, premiul Național al Ligii Scriitorilor din România, la categoria „Cartea de spiritualitate creștină”. Premiu național și în 2024, la „Cartea pentru copii” Scriitoarea Florina Nina Breazu, membră a Ligii Scriitorilor din România – Filiala Mureș, a fost distinsă cu Premiul Național al Ligii Scriitorilor din România pentru anul editorial 2025, […]