20 iulie 2026 | Grevă de avertisment de proporții în sistemul sanitar din România: Care sunt serviciile medicale care vor fi asigurate în timpul protestului. Lista
Grevă de avertisment de proporții în sistemul sanitar din România: Care sunt serviciile medicale care vor fi asigurate în timpul protestului. Lista
Luni, 20 iulie 2026, între orele 9:00 și 11:00, peste 50.000 de angajați din sistemul sanitar afiliați Federației SANITAS opresc lucrul într-o grevă de avertisment de proporții.
Protestul reprezintă ultimul semnal de alarmă înainte de greva generală pe termen nelimitat, programată să aibă loc marți, 28 iulie 2026.

Deși inițial calendarul sindical a inclus forme de protest pur simbolice (precum purtarea de banderole specifice grevei japoneze), eșecul total al negocierilor cu Executivul a împins conflictul de muncă direct în faza întreruperii activității.
Ce se întâmplă cu pacienții pe 20 iulie 2026?
Timp de două ore în 523 de unități medicale din întreaga țară, luni, 20 iulie 2026, activitatea curentă va fi înghețată.
Vor fi asigurate doar urgențele majore, operațiile chirurgicale de urgență și tratamentele vitale (de exemplu, dializa sau terapiile oncologice).
Spitalele vor funcționa cu o treime din activitatea normală, conform obligațiilor legale, pentru a nu pune în pericol viața bolnavilor.
Vor fi amânate onsultațiile în ambulatoriu, internările programate, investigațiile imagistice și intervențiile chirurgicale non-urgente stabilite pentru acel interval orar.
Serviciile de Ambulanță nu participă la grevă, având interdicție legală în acest sens.
Sindicatele au lansat un apel public prin care roagă pacienții fără urgențe majore să evite prezentarea la spitale luni dimineață.
De ce s-a ajuns aici? „Picătura care a umplut paharul”
Revolta din sistem a fost declanșată de proiectul noii Legi a salarizării unitare. Potrivit liderilor SANITAS, noile grile impuse de Guvern blochează veniturile și taie masiv din drepturile financiare câștigate în ultimii ani.
„Nu noi am ales greva. Guvernul ne-a împins spre ea. După ani întregi în care guverne succesive au amânat reformele reale (…) Guvernul a decis să închidă definitiv ușa dialogului social și să impună o lege a salarizării elaborată fără o negociere reală”, acuză Iulian Pope, președintele Federației SANITAS.
Principalele revendicări ale medicilor, asistenților și infirmierilor sunt:
*Stoparea tăierilor: Eliminarea modificărilor din legea salarizării care ar duce la scăderi efective de venituri (inclusiv diminuarea unor sporuri pentru weekend și sărbători legale).
*Deblocarea posturilor: Sistemul se prăbușește sub deficitul cronic de personal, angajații rămași fiind epuizați fizic și psihic.
*Drepturi salariale corecte: Menținerea și actualizarea corectă a indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță
foto: arhivă (cu rol ilustrativ)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Încă un cap de porc, găsit în fața unei firme din Tunari unde a fost acționar Marius Lulea. Cofondatorul AUR, exclus recent din partid, interpretează gestul drept o amenințare cu moartea
Încă un cap de porc, găsit în fața unei firme din Tunari unde a fost acționar Marius Lulea. Cofondatorul AUR, exclus recent din partid, interpretează gestul drept o amenințare cu moartea Încă un cap de porc, al doilea, ar fi fost găsit marți dimineață, în 20 octombrie 2026, în localitatea Tunari, în fața unei firme […]
Impozitarea locuințelor și terenurilor după valoarea de piață, amânată: Din ce cauză nu va fi aplicat noul sistem de la 1 ianuarie 2027
Impozitarea locuințelor și terenurilor după valoarea de piață, amânată: Din ce cauză nu va fi aplicat noul sistem de la 1 ianuarie 2027 Impozitarea locuințelor și terenurilor din România în funcție de valoarea de piață nu va fi introdusă de la 1 ianuarie 2027, a anunțat luni, 19 octombrie, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, […]
Albaiulianul Laurențiu Blaga și-a încheiat mandatul la conducerea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară: În ce context părăsește șefia instituției
Albaiulianul Laurențiu Blaga și-a încheiat mandatul la conducerea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară: În ce context părăsește șefia instituției Albaiulianul Laurențiu Blaga a anunțat, luni, 19 octombrie 2026, încetarea mandatului său la conduecrea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), în contextul trecerii Partidului Național Liberal (PNL) în opoziție. Acesta s-a aflat […]
