Curier Județean

20-24 mai: „Săptămâna prevenirii criminalității” organizată de IPJ Alba. Activități de informare pentru elevii din județ

Bogdan Ilea

Publicat

în

20-24 mai: „Săptămâna prevenirii criminalității” organizată de IPJ Alba. Activități de informare pentru elevii din județ

„Săptămâna prevenirii criminalității” se desfășuară în perioada 20-24 mai, iar elevii vor avea parte de mai multe activități de informare, printre care și prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului sau prevenirea violenței domestice.

Petrecerea Divorțaților

În perioada 20 – 24 mai 2024, la nivel național, se desfășoară evenimentul organizat de Poliția Română sub titlul „Săptămâna prevenirii criminalității”.

În context, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroul Siguranță Școlară, va organiza, zilnic, activități preventive, obiectivele vizate fiind sensibilizarea cetățenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție, precum și prezentarea consecințelor ce decurg din comiterea de infracțiuni.

Activitățile planificate pentru fiecare din zilele săptămânii au teme diferite. Astfel, ziua de 20 mai a fost dedicată siguranței copiilor, marți, 21 mai, vor fi desfășurate activități care vizează promovarea siguranței online, iar miercuri 22 mai vor fi abordate teme care vizează prevenirea violenței domestice.

Citește și: Performanță excelentă pentru elevii Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Alba Iulia: Premiul I și premiul III la Concursul național Porblema Solvenda România

În ziua de 23 mai, polițiștii vor desfășura activități informative pentru prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, iar vineri, 24 mai activitățile vor fi dedicate prevenirii disparițiilor de minori precum și a plecărilor voluntare.

Polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalității și cei ai Biroului Siguranță Școlară vor beneficia de sprijinul colegilor din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, a polițiștilor din mediul rural precum și de cel al partenerilor tradiționali, cum ar fi Inspectoratul Școlar Județean Alba, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba, împreună cu care vor fi desfășurate activități menite a stimula creșterea sentimentului de încredere a membrilor comunității în structurile de aplicare a legii, în scopul prevenirii infracțiunilor.

Citește și: SCANDAL în Sântimbru: Cinci bărbați reținuți pentru violență și tulburarea ordinii și liniștii publice. S-au certat și s-au bătut în stradă

Tema zilei de luni, 20 mai, a fost siguranța copiilor, context în care zeci de elevi din Câmpeni au interacționat cu polițiștii pe teme privind comportamentul preventiv, care le poate spori gradul de siguranță, în orice împrejurare.

Au fost abordate inclusiv temele privind consumul de droguri alcool, în scopul conștientizării pericolului reprezentat de consumul de astfel de substanțe.

Prin temele abordate în cadrul evenimentului „Săptămâna prevenirii criminalității”, polițiștii doresc să concentreze un număr mare de întâlniri cu cetățenii într-o perioadă de timp bine determinată, astfel încât, în colaborare cu parteneri – autorități locale, unități de învățământ sau mass-media, cetățenii să fie informați despre necesitatea adoptării unei conduite de auto protecție, în vederea reducerii riscului de victimizare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței

Ioana Oprean

Publicat

în

Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței Un conflict între tată și fiu, petrecut în după-amiaza zilei de 21 august 2026, ajunge în faza de judecată. Prin încheierea penală din 20 octombrie 2026, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria […]

Citește mai mult

Curier Județean

Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți Numărul șomerilor înregistrați în județul Alba a ajuns la 6.006 persoane la sfârșitul lunii august 2026, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Rata șomajului a fost de 3,9%, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Sute de steaguri cumpărate de Primăria Alba Iulia: Cât au costat. Lista de achiziție

Ioana Oprean

Publicat

în

Sute de steaguri cumpărate de Primăria Alba Iulia: Cât au costat. Lista de achiziție Primăria Alba Iulia a făcut marți, 3 noiembrie 2026, o achiziție directă de steaguri, în valoare de 28.867,00 lei (echivalentul a 5.399,03 euro), fără TVA, de la o companie locală. Lista de achiziție cuprinde opt poziții, însumând 399 de bucăți, în […]

Citește mai mult