2 noiembrie: 240 de ani de la cea mai mare răscoală țărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloșca și Crișan

2 noiembrie: 240 de ani de la cea mai mare răscoală țărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloșca și Crișan

Răscoala din 1784, numită și „Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, a fost o importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi români, maghiari, sași de pe domeniile nobililor și statului, mineri din Munții Apuseni și ocnele din Maramureș, meșteșugari, preoți etc. Răscoala a pus în discuție statutul de tolerați în Transilvania imperială al românilor, ceea ce i-a conferit și un caracter național. A izbucnit la 2 noiembrie 1784, în satul Curechiu, Hunedoara, și s-a încheiat la sfârșitul lui decembrie 1784, când Horea și Cloșca au fost capturați de către autorități.

În secolul al XVIII-lea, Imperiul Habsburgic era una dintre marile puteri ale Europei. Pe lângă multe alte teritorii şi provincii, stăpânea şi Transilvania, un principat administrat de un guvernator al imperialilor.

În această regiune locuită de români, maghiari, saşi, secui şi alte minorităţi, în anul 1784 a izbucnit o puternică şi violentă răscoală ţărănească. Una dintre ultimele revolte ţărăneşti ale Europei.

Deși condusă de Horia, Cloșca și Crișan, trei iobagi români, răscoala a avut un caracter social și mai puțin etnic, fiind implicați atât iobagi sau țărani unguri, dar și secui. Țăranii s-au ridicat la luptă sătui de opresiunea nobilimii maghiare, de îngrădirea drepturilor și de tratamentul absolut inuman la care erau supuși zi de zi.

Pentru a-şi recâştiga drepturile pierdute şi pentru a cere impozite mai mici, iobagii din Munţii Apuseni au trimis în anii dinaintea răscoalei o serie de delegaţii către guvernul Transilvaniei de la Sibiu şi către Curtea imperială de la Viena cu petiţii prin care îşi arătau plângerile. Petiţiile au rămas fără răspuns în cele mai multe cazuri. Delegaţii au fost arestaţi, bătuţi, amendaţi sau aruncaţi în închisoare, pentru că legile timpului interziceau iobagilor să se plângă.

„În vara anului 1784, având nevoie de soldaţi pentru războaiele pe care le ducea împotriva turcilor şi francezilor, împăratul austriac Iosif al II-lea a aprobat recrutarea unui număr suplimentar de soldaţi în regimentele de grăniceri din Transilvania. Aceste regimente serveau deja în luptă începând din anul 1778. Ţăranii iobagi înrolaţi în aceste regimente de grăniceri scăpau de iobăgie, primind toate drepturile unor cetăţeni liberi, având doar îndatoriri militare. Din cauza situaţiei grele în care trăiau pe moşiile nobililor sau ale statului austriac, un număr mare de iobagi s-a îndreptat spre centrele de recrutare”, potrivit Enciclopediei României.

Nobilii din zonă îşi vedeau ameninţate interesele pentru că prin înrolarea iobagilor de pe moşiile lor pierdeau o importantă forţă de muncă gratuită. Aceștia s-au opus plecării iobagilor lor spre înrolare, iar de aici a izbucnit scânteia care a declanşat răscoala iobagilor din anul 1784, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan.

La puţine zile de la izbucnirea răscoalei, Horea a trimis nobilimii maghiare, reprezentată prin Tabla comitatului Hunedoara, un ultimatum care cuprinde de fapt scopurile izbucnirii răscoalei. Punctele acestui program sunt:

„1. Ca nobilul comitat dimpreună cu toţi posesorii şi cu toată seminţia lor să pună jurământul sub cruce!”;

2. Nobilime (nemeşime) să nu mai fie, ci fiecare nobil, dacă va putea să capete vreo slujbă împărătească, să trăiască din aceea.”;

3. Stăpânii nobili să părăsească odată pentru totdeauna moşiile nobilitare.”;

4. Că dânşii (nobilii) încă să plătească dările întocmai ca poporul contribuabil plebeu.

5. Pământurile nemeşeşti să se împărţească între poporul plebeu, în înţelesul poruncii ce o va da Maiestatea Sa Împăratul.”, potrivit sursei citate.

Răscoala a fost marcată de atrocități fără seamăn

Răscoala s-a întins cu repeziciune în toată Transilvania. În mai puţin de două săptămâni, ea cuprinsese comitatele de pe actuala suprafaţă a judeţelor Alba, Arad, Hunedoara, Cluj, Mureş şi Sălaj.

Multe conace nobiliare au fost devastate, iar cei prinși înăuntru uciși, mai ales nobilii și preoții catolici.

Cea mai violentă manifestare a răscoalei a avut loc în judeţele Hunedoara şi Alba, unde aceasta izbucnise şi de unde îşi aveau originea şi conducătorii răscoalei.

„Pe data de 1 noiembrie 1784 ţăranii răsculaţi se aflau deja la Curechiu, judeţul Hunedoara, în drum spre Alba Iulia, unde doreau să se înroleze în regimentele de grăniceri. Câţiva slujbaşi ai nobililor din Brad şi Baia de Criș au încercat în seara zilei de 1 noiembrie să îi oprească, dar au fost ucişi de răsculaţi”, menționează Enciclopedia României.

Pe 2 noiembrie, mulţimea iobagilor s-a îndreptat spre Crişcior. „Aici a avut loc primul atac asupra nobililor, fiind ucişi aproape toţi nobilii întâlniţi în cale, iar casele şi clădirile care le aparţineau au fost devastate şi bunurile jefuite. Familia nobiliară Kristyori, cea mai afectată de atac, avea origini româneşti, dar se maghiarizase în decursul timpului”.

Și nobilii au opus rezistenţă, ucigând mai mulți ţărani. După ce rezistenţa nobililor a fost înfrântă, o parte dintre ei au fost ucişi, iar bunurile lor distruse sau jefuite.

La 5 noiembrie 1784 Horea, Cloşca şi Crişan intră în oraşul Câmpeni, judeţul Alba, în fruntea răsculaţilor. Iobagii încearcă să şteargă diferenţele de statut social dintre ei şi nobilii de orice origine etnică, maghiară sau română. După căderea oraşului Câmpeni în mâna iobagilor români, au urmat Abrudul şi Roșia Montană, unde de asemenea nobilii care au vrut să scape cu viaţă au fost obligaţi să treacă la religia ortodoxă.

Cu acest prilej se pare că Horea ar fi zis despre nobilii capturaţi în viaţă. „Cari se dau cu noi şi se împărtăşesc cu noi din faptele noastre, – nu trebuie supăraţi. Ci ca să fim mai siguri că vor ţinea tot mereu cu noi, să-i botezaţi pe legea noastră.”, potrivit Enciclopediei României.

Nobilii botezaţi de preotul ortodox român primeau de la acesta câte un bilet pe care era scris „Acesta-i creştin bun”.

Răsculații au fost omorâți ca în Evul Mediu

După înăbușirea răscoalei, autoritățile au răspuns cu o cruzime pe măsură. Răsculații prinși au fost o parte uciși, alții schingiuiți și executați.

Pe 27 decembrie 1784, Horea şi Cloşca sunt prinşi de armata austriacă, fiind trădaţi de câţiva ţărani români. La 30 ianuarie 1785 este prins şi Crişan, care se ascundea în munţi deghizat în cerşetor.

Capii răscoalei au primit un tratament aparte.

„Pe Horea şi Cloşca i-au frânt cu roata de vii luni şi apoi i-au tăiat în patru şi i-au trimis în toate părţile. Capul lui Cloşca l-au adus aici în piaţă, tocmai când treceam, îl ţineau fipt într-o ţeapă aproape de carul meu. Şi eu m-am uitat bine la el, dar n-am văzut nicicând şi nici nu mi-am închipuit să pot vedea aşa ceva fără oroare. Dar mărturisesc, i-am privit tocmai cu sânge rece, ca când n-ar fi fost cap de om”, scria contele Samuil Teleki.

Crișan s-a sinucis înainte de a îndura supliciul. Sute de răsculați au fost omorâți, alții strămutați prin Bucovina și Banat.

Răscoala a avut importanța ei, fiindcă împăratul austriac a desființat servituțile personale, legarea de glie și a dat drepturi țăranilor, inclusiv dreptul la învățătură.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI